Muzeul BNR este unul din secretele bine ascunse ale Bucureştiului. Nici nu e de mirare când admiţi comorile care sunt ascunse în măruntaiele acestei impozante clădiri. Dincolo însă de valoarea economică a acestei instituţii, te invit să descoperi valoarea istorică cu care contribuie de 125 de ani şi pe care Muzeul BNR ţi-o oferă gratuit.
Una dintre cărţile mele preferate când eram copil a fost Cireşarii. Pe cât de mult mi-a plăcut cartea, pe atât de trist sunt că nu-l conving pe cel mai mare să o citească. Mai păstrez ceva speranţe pentru cel mai mic. Pe de altă parte însă, îmi dau seama că ceea ce îmi plăcea mie grozav era universul aventuros creat de Ursu, Maria, Tic, Lucia şi ceilalţi, care îmi permitea să visez şi să cred posibile aventuri şi descoperiri fascinante, chiar şi într-o lume obişnuită şi banală cum era cea în care trăiam eu. Lumea în care trăiesc însă băieţii mei e oricum numai banală nu. Este o lume obişnuită cu schimbarea, în care noul este mereu mai mult decât timpul necesar descoperirii lui. Într-o astfel de lume nu mai e nevoie să te convingă nimeni că totul e posibil. Vezi cu ochii tăi! Poate asta e cauza dezinteresului pentru carte, poate nu, cine ştie!? Însă pentru moment asta mă ajută să am răbdare şi să sper că poate cândva va veni şi momentul în care băieţii îmi vor aminti pasaje uitate din Cireşarii.
Ce are a face asta cu Banca Naţională a României? Tocmai ea este legătură. Legătura între lumi diferite în care au trăit multe generaţii. O legătură care se întinde peste 125 de ani, o punte stabilă prin vremuri diferite, contrastante chiar pe alocuri şi într-o permanentă schimbare. Banca Naţională a României şi Palatul său sunt certitudini care au beneficiat mereu de încrederea românilor şi, oricât mă gândesc, nu mai ştiu o altă instituţie care să fi avut această poziţionare constantă. Gândurile astea mi-au trecut prin cap când am păşit cu grijă pe marmura lucioasă a Galeriei Guvernatorilor. Am avut senzaţia unui tunel în timp. Aflat acolo, în interiorul acelor ziduri groase, simţeam că afară poate fi… orice an. Şi orice an ar fi fost în exterior, nimic nu s-ar fi schimbat cu adevărat înăuntru, deşi actualitatea instituţiei nu a putut fi niciodată pusă la îndoială. O instituţie care gândeşte acum soluţii la probleme ce ar putea apare peste mulţi ani. O instituţie atemporală, aflată undeva într-un centru de comandă, într-un turn de control unde se întâmplă lucruri pe care le înţeleg puţini şi pe care le contestă şi mai puţini. Acest amestec de imaginar şi realitate m-a readus în starea emoţională pe care o aveam atunci când citeam Cireşarii.
Surprize, surprize cu… Banca Naţională a României
Şi cum să cred că o astfel de certitudine, un blazon al încrederii şi al predictibilităţii ar putea să ascundă o supriză atât de mare? Un muzeu pe care nu-l cunoaşte aproape nimeni. Am mai trăit acest sentiment de descoperire excepţională doar cu câteva alte locuri din Bucureşti, Memorialul Holocaustului, Ţiriac Collection, Ecositemul Preistoric din staţia de metrou Politehnica, Castelul lui Vlad Ţepeş, Spaţiile istorice din Palatul Regal, iar fiecare dintre ele mi-a dat suficientă energie pentru a continua şi pentru a-l găsi pe următorul. Acum este rândul Muzeului BNR, adică a Băncii Naţionale a României.
Nu e complet necunoscut, pentru că altfel nu aş fi aflat de el, însă foarte, foarte puţini ştiu de existenţa lui. Eu l-am aflat destul de întâmplător “plimbându-mă pe internet”. Plimbarea pe stradă nu te ajută pentru că nu există nici un reper fizic în jurul impresionantei clădiri a Băncii Naţionale a Românie care să-ţi sugereze că aceasta se poate vizita. Aşadar oricât de mare e internetul, sunt mai multe şanse să gasesti muzeul BNR, decât trecând chiar pe lângă clădirea care este un reper pentru nenumărate întâlniri.
Muzeul BNR, greu de găsit, dar şi mai greu de vizitat
Să-ţi spun cum am ajuns să-l vizitez. Am început cu pagina muzeului de pe site-ul BNR şi am luat de acolo adresa de email Muzeul@bnro.ro către care am scris solicitarea de vizitare în data şi ora preferată alături de numele şi CNP-ul fiecărui vizitator. Programul muzeului este de luni până vineri de la 9 la 15… mda, păi de aia…. Aşa am zis şi eu! Am primit apoi o confirmare, iar în data şi ora stabilite m-am prezentat la intrarea din Str. Doamnei nr.8 cu buletinul în dinţi şi pregătit să trec printr-un control de securitate. La intrare ne-a aşteptat Roxana Onofrei, o doamnă foarte drăguţă, care de altfel a fost şi persoana cu care am stabilit vizita şi care ne-a însoţit pe tot parcursul ei, povestindu-ne foarte generoasă istorii care au animat spaţiile impresionante ale clădirii BNR.
Pentru că într-adevăr Muzeul BNR este în realitate o vizită extinsă în cea mai mare parte a clădirii, prin spaţii cu istorie bogată, mai mult sau mai puţin publică, care găzduiesc în prezent şi exponate din impresionanta colecţie numismatică a Băncii Naţionale. Pe mine m-a surprins extrem de plăcut conţinutul vizitei. Îmi imaginam, ca să fiu sincer cu tine, că vom vedea o cameră veche şi prăfuită în care vreun preocupat de istorie bancară a amestecat cu pasiune o serie de amintiri, mai mult sau mai puţin concrete, într-o colecţie cu iz mai degrabă particular. Ei bine a fost o experienţă diametral opusă. Am beneficiat de un tur care a început în holul Palatului Nou, a continuat pe sub minunatul luminator al holului mic de marmură care ne-a condus paşii în Palatul Vechi, unde am petrecut cea mai mare parte a timpului pentru că… am avut de ce.
Arhitectul de la BNR
Istoria palatului vechi începe în 1882, când Banca Naţională a României, instituţie ce nu aparţinea în întregime statului la vremea respectivă, a primit contra sumei de 800.000 lei terenul pe care se afla în paragină cel mai mare han al Bucureştiului, hanul Şerban Vodă. Construcţia palatului este foarte bine documentată pe site-ul BNR şi poate fi o lectură serioasă pentru cei interesaţi. Incheierea ei are însă un aer balcanic, sediul deveninind funcţional în 1990, la un an după cel trecut pe frontispiciul clădirii. Întârzierile provocate de fel de fel de evenimente neprevăzute au făcut ca reprezentaţii BNR să se implice până la gât în proiect, având un departament special destinat construcţiei şi un rol de arhitect, care a rămas mulţi ani în organigrama instituţiei. Evoluţia dinamică a României la începutul secolului XX a dus şi la o creşterea accelerată a Băncii Naţionale, care a continuat să construiască şi să amenajeze sedii noi în clădirile din jur, însă această extindere nu a risipit atenţia de care s-a bucurat sediul central.
Aşa cum probabil intuieşti, Palatul Vechi este vedeta principală, păstrătoare a nobleţei şi rafinamentului, în timp ce palatul nou are mai degrabă un aer lucrativ. De aceea, cel mai mult timp l-am petrecut în partea veche a Băncii Naţionale a României, acolo unde sunt principalele atracţii. De obicei când povestesc despre ce e de văzut în locurile pe care îţi propun să le vizitezi, mă străduiesc să las o notă de mister, astfel încât să-ţi doreşti să mergi şi să vezi cu ochii tăi. De data aceasta simt ca provocarea este şi mai mare, pentru că ştiu cât de greu îţi va fi să vizitezi muzeul, ţinând cont de programul acestuia. Prin urmare voi povesti doar despre câteva din nestematele pe care ai ocazia să le vezi pe parcursul vizitei care durează puţin peste o oră. Poveştile cele mai vii sunt legate de Holul de Marmură, spaţiul central al Palatului Vechi, acolo unde pe vremuri, clienţii se întâlneau cu funcţionarii pentru a se îngriji de chestiunile financiare. Funcţionarii aveau la îndemână propriul seif, încorporat în stâlpii de susţinere care împrejmuiesc sala. Unul din arhitecţii clădirii a fost Cassien Bernard, elevul şi colaboratorul lui Charles Garnier, autorul Operei din Paris. De această asociere este legată o caracteristică interesantă a acestui spaţiu. De la balcoanele interioare care permiteau supravegherea activităţilor de la parter se puteau desluşi cu mare acurateţe conversaţiile purtate chiar şi pe un ton scăzut de clienţi şi funcţionari. Astfel că supraveghetorii grijulii cu serviciile oferite clienţilor sau poate doar curioşi, petreceau mult timp în balcoane. Acum ele se întind dealungul galeriei guvernatorilor.
Un alt loc fascinant este Sala Consiliului de Administraţie. Acolo sentimentul acela de ieşit din timp este cel mai puternic, iar detaliile pe care Roxana, ghida, le împărtăşeşte sunt absolut delicioase. După cum vezi, mă străduiesc să ofer cât mai puţine detalii pentru că, aşa cum îţi spuneam, vreau doar să-ţi alimentez curiozitatea şi să mergi să vezi cu ochii tăi Muzeul BNR. Dar dacă încă ai indoieli mai supralicitez cu o informaţie. Undeva… nu spui unde că e secret mare, se află un seif păzit bine de oameni serioşi, pe care însă Roxana îi cunoaşte şi cu vorba dulce îi convinge să descuie uşa masivă. Iar în măruntaiele acestui buncăr te orbeşte o lumină de neasemuit, lumină de aur, mult aur, mai mult decât am văzut noi ăştia muritorii la viaţa noastră. Aur în forme felurite şi în valoare de milioane şi milioane de euro care se desfată nobil în faţa ochilor tăi. Acolo nu se fac fotografii, aşa că nu le căuta ci mai bine trimite repede mail aici şi programează-ţi vizita. Ţi-am spus că e gratuit?
Ți-a plăcut? Spune și altora:
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 17-18 Septembrie -
15/09/2016 @ 07:48
[…] ne invită sâmbătă la un tur ghidat în centrul oraşului, de la Grădina Episcopiei până la Banca Naţională a României. Punct de întâlnire va fi Ateneul Român, creaţia arhitectului francez Albert Galeron, […]