Născut dintr-o aroganţă, ajuns un simbol al smereniei, Schitul Darvari este unul din secretele bine tăinuite ale Bucureştiului. Şi unde să ascunzi mai bine un secret decât în văzul lumii, în mijlocul oraşului!? Când am auzit prima dată de el mi l-am imaginat adăpostit într-una din pădurile care înconjoară Bucureştiul. Sărăcăcios şi tocit de vreme, la capătul cine ştie cărei cărări cunoscută doar de cei puţini aleşi, cel mai probabil inaccesibilă pe timp de vreme rea.
Ba bine că nu. L-am întrebat pe dl. Google şi când mi l-a arătat am crezut că e o încurcătură. După care am găsit prin mintea mea explicaţia că prin 1800 Bucureştiul era mult mai mic şi prin urmare, foarte probabil, pe vremea aceea schitul a fost amplasat la marginea urbei. Ca să mă lămuresc am căutat o hartă a Bucureştiului în anii 1800-1850 şi concluzia nu m-a liniştit deloc. În lipsa reperelor actuale am muncit ceva să-mi dau seama pe unde s-ar afla zona Icoanei. Însă folosind câteva puncte neschimbate cum sunt Biserica Bucur, Hanul Manuc şi Casa Melik am descoperit că nici chiar atunci schitul Darvari nu a fost prea departe de centrul oraşului.
Apoi am pornit să cercetez istoria, iar sursa cea mai valoroasă este chiar site-ul schitului, care prezintă o istorie foarte detaliată. Nu vreau să-ţi răpesc plăcerea de a o citi, dar totuşi o voi face :o), aşa pe scurt în vreo 5000 de cuvinte. Prin 1834 familia Mihail şi Elena Darvari, descendenţi ai Buzeştilor, decid că nu se pot ruga corespunzător în biserica Icoanei. Prin urmare cumpără de la proprietarii acesteia un teren, pe care construiesc în imediata vecinătate o biserica din lemn, modestă şi fără turlă, ca loc de rugăciune pentru familie şi apropiaţii acesteia. Au împrejmuit-o cu ziduri groase şi au construit chilii, iar un an mai târziu au adus 12 călugăriţe să îngrijească de treburile mănăstireşti.
După 30 de ani, Legea Secularizării a lui Cuza şi Kogălniceanu a dus la închiderea mănăstirii. În 1869 devine adăpost pentru călugării români de la Schitul Prodromul de la Muntele Athos care aduc un spirit nou locului dându-i energie, întemeind o mică editură şi o făbricuţă de lumânări. Locul se deschide treptat către locuitorii zonei, monahii fiind apreciaţi pentru înţelepciunea lor.
La cererea Mitropolitului, biserica este renovată pentru prima dată în 1894 pe cheltuiala familiei Darvari şi primeşte cu această ocazie o turlă şi un pridvor. În 1933-1934 Mihail Darvari nepotul ctitorului reconstruieşte complet biserica, dându-i forma actuală. În 1959 intervenţia comunistă transformă schitul în biserică de mir, filie a Bisericii Icoanei şi mută călugării la mănăstirea Cernica.
Vremurile bune se întorc pentru Schitul Darvari în 1989 când din grija stareţului mănăstirii Antim încep lucrări de restaurare a picturii deteriorate, urmând că apoi, în 1996, să redevină aşezământ monahal. Întregul ansamblu de clădiri este renovat treptat în perioada anilor 1990-2000, schitul şi monahii jucând un rol din ce în ce mai activ, inclusiv în viaţa culturală. Una dintre amintirile frumoase ale schitului o reprezintă Serile Darvari, o serie de întâlniri cu gânditori de referinţă ai acelei perioade.
Mi-ar fi plăcut să împărtăşesc amintirea aceasta, schitul pare predestinat să găzduiască gânduri şi cugetări profunde. Toată lumea îl descrie ca fiind o oază de linişte în mijlocul oraşului. Când l-am vizitat eu, era chiar zgomot din cauza unui şantier din apropiere care îşi ia în serios rolul. Şi totuşi era linişte. O altfel de linişte, una pe care nu o descoperi cu urechile, ci cu sufletul. Curtea mică, verde şi scăldată de soarele de dimineaţă târzie m-a îmbrăţişat cu calm şi mi-a insuflat liniştea de care îţi vorbesc. Mi-am amintit că atunci când sunt mici, copii pot adormi în braţele mamei, indiferent de câtă gălăgie e în jurul lor, pentru că acolo, în spaţiul acela inundat de iubire necondiţionată nu pătrunde nici un zgomot, nici o grijă, nici o frică. Am resimţit această stare acolo, pe băncuţa mică pe care am împărţit-o în acea dimineaţă cu dra. Primăvară, oprită şi ea pentru câteva clipe de răgaz şi reculegere.
Ştii că te încurajez mereu să dai fuga să vezi locurile despre care scriu. Sigur că o fac şi acum, însă nu te mai grăbesc deloc. Schitul Darvari nu se potriveşte cu graba, deşi este în mijlocul celui mai grăbit oraş din ţară.