Parcul Ion Voicu

Acum vreo doua saptamani mi-am luat aparatul de fotografiat si am plecat spre Parcul Gradina Icoanei cu gandul sa ma invart putin prin zona. Stiam ca in afara de parc, voi mai avea posibilitatea sa-mi clatesc ochii cu cateva din superbele case vechi care inca se gasesc din belsug in aceasta parte a Bucurestiului. Dupa cateva zeci de minute petrecute in parc am iesit in directia strazii Polona si in partea dreapta mi-a sarit in ochi casa cu numarul 82, una din acele case superbe de care iti spuneam. Cu aparatul la ochi, traversand asa cum le spun copiilor sa nu faca, am facut cateva fotografii pe care le gasesti in galerie. Intorcandu-ma am remarcat sediul fundatiei Lowendal. O vezi cu usurinta pentru ca e una din cladirile marcante din Piata Gheorghe Cantacuzino. Fuga, fuga catre ea sa vad mai bine despre ce e vorba. Ei bine, acolo am gasit mai mult decat mi-am imaginat, pentru ca langa aceasta casa veche se afla intrarea in Parcul Ion Voicu.

O nestemata n-ar mai fi valoroasa daca ar putea fi gasita cu usurinta. Asa si parculetul acesta de care eu nu aveam idee ca exista. Nu aveam idee de incult ce sunt, pentru ca altfel, parcul asta este aici de mai bine de 100 de ani, in forma actuala. Ca sa nu mai zic ca scrie si in “Ciocoii vechi si noi” despre el ceea ce-l atesta acum mai bine de 200 de ani cand se numea Gradina Breslea. Stiu ca informatiile astea nu-l fac neaparat mai interesant dar am ceva remuscari legate de ignoranta mea si ma straduiesc sa compensez macar putin. Dar asta e adevarul, asa am aflat eu de parcul Ion Voicu. Si ca sa nu cazi in vreo capcana iti spun si ca inainte de actuala denumire era cunoscut ca Parcul Ioanid. Ei, ce zici!? Asa parca suna mai cunoscut.

La intrare m-a intampinat o placuta prin care Primaria Sectorului 2 isi propune sa educe “Mancatorii de Seminte”. Mi-a placut, mai ales prin identificarea si denumirea speciei. As umple toate panourile stradale care stau degeaba cu mesajul asta pentru ca Bucurestiul are nevoie sa-l vada. Dar, sa revenim la parc.

Pe primul petec de iarba se afla o mierla care m-a intampinat cu un tril incantator. Eu cred ca a fost aranjata treaba asta pentru ca si la plecare mierla era tot acolo. Am testat-o sa vad daca fuge de mine si doar s-a ascuns in spatele copacului. E clar ca era angajata pe post fix si nu risca sa-l paraseasca asa cu una cu doua, mai ales ca ochi vigilenti o supravegheau. Era paznic la poarta care monitoriza atent perimetrul. Cei doi pe care ii vezi stand pe banca erau in misiune sub acoperire. Cand am trecut pe langa ei i-am auzit cum puneau la punct strategia. Il cautau pe unul care doarme pe banci si ca sa-i intuiasca urmatorii pasi s-au gandit sa intre mai bine in pielea suspectului. Cand m-au vazut cu aparatul la ochi s-au sesizat :o).

Parcul are in posesiune tot ce ar trebui sa aiba un parc care se respecta. Un foisor superb, un loc de joaca generos, alei intortocheate, porumbei responsabili de… curatenie, bustul respectabilului muzician Ion Voicu si desigur un lac. Cand am fost eu era sec dar am banuit ca asta e parte din strategia celor doi paznici de pe banca. Nici eu n-as vrea sa complic urmarirea cu o scena uda.

Desi parculetul este o bijuterie si ai crede ca avand atatea calitati e usor sa-ti atraga si sa-ti pastreze atentia, te inseli. Cel putin jumatate din plimbare am petrecut-o privind ceea ce este dincolo de perimetrul lui deoarece casele din jur fac toti banii. Si asta chiar nu e o metafora. E precum o cutie din catifea si matase in care asezi o bijuterie. Reuseste sa o puna si mai bine in evidenta si parca o face si mai valoroasa. Panorama de mai sus te poate ajuta sa-ti faci o idee despre ce e vorba, dar cel mai bine ar fi sa mergi sa vezi cu ochii tai.

Alex Arama, aprilie 2014

[Show slideshow]