Nu-mi place Halloween-ul. Şi nu e nimic personal cu el. În egală măsură nu-mi place nici Valetine’s Day, de fapt nu-mi plac în general sărbătorile fabricate cu scop comercial. Nu prea contează cât de adevărată este afirmaţia asta pentru că în final e vorba de o alegere pe care eu o fac să-mi placă sau să nu-mi placă ceva, având oricând la dispoziţie scutul impenetrabil al “De gustibus”-ului.
Anul acesta m-a preocupat în mod special apropierea Halloween-ului pentru că se nimerea legat de weekend şi îmi imaginam că întreg sfârşitul de săptămână se va învârti în jurul acestui subiect. Din fericire, aşa cum spuneam şi în articolul cu Ideile pentru Weekend, anul acesta fenomenul se învârte doar în zona comercială, în mall-uri, pub-uri, cafenele şi cluburi pentru adulţi sau copii. Puţinele manifestări publice cu această temă sunt suportabile, ba una dintre ele, cea de la Antipa, chiar lăudabilă pentru că şi-a propus să demitizeze diverse simboluri corelate cu Halloween.
Bun, bun, dar eu strânsesem nişte energie care fierbea în mine şi pe care speram să o dau afară exprindu-mi nemulţumirea că nu mai poţi să faci nimic fără să te împiedici de Halloween. Şi când colo pe măsură ce adunam ideile, iar cele cu Halloween lipseau cu desăvârşire, mi se punea capac, din ce în ce mai apăsat.
Şi acum? Cum scap eu de presiune? O dau în generalităţi şi vorbesc despre importul acestei sărbători americane! N-are cum să nu meargă. Doar că…
M-am apucat să caut referinţe şi argumente pentru punctul de vedere de mai sus şi am descoperit că lucrurile nu stau chiar aşa cum credeam eu. Aşa că îţi zic şi ţie pe scurt ce-am aflat eu despre Halloween. Cicătelea sărbătoarea este de origine celtică, numindu-se de fapt în engleză All Hallows’ Even. Exportul ei a fost făcut prin emigranţii irlandezi din SUA în secolul XIX şi, aşa cum ştim că vorbesc irlandezii engleză, numele s-a transformat în ceea ce ştim noi azi, Halloween.
Până aici n-am fost prea surprins, cel puţin nu mai mult decât amuzat de engleza irlandezilor. Numai că partea cu Sărbătoarea Sfinţilor mi-a sunat cunoscut şi mergând mai departe pe acest fir am aflat că originea All Hallows’ Even, alias Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, alias Luminaţia, se cam duce departe în istoria creştinismului, fiind comemorată de atunci până în prezent la 1 Noiembrie în religiile romano-catolică, anglicană şi protestantă, adică în cele apusene. Această zi precede Sărbătoarea Morţilor, iar ceva mai încolo vei vedea şi de ce e important acest aspect. În religiile estice, ortodoxă şi greco-catolică sărbătoarea Tuturor Sfinţilor există, însă este celebrată în prima duminică după Rusalii. Totuşi chiar şi în aceste religii, în anumite zone, este sărbătorită Luminaţia, separat, tot pe 1 Noiembrie. Ba mai mult, se păstrează şi corelaţia între Pomenirea Morţilor făcută în sâmbăta dinaintea Postului Crăciunului care, ce să vezi, începe tot undeva în prima parte a lunii noiembrie, în funcţie de an.
Undeva liniile astea sigur se întrepătrund şi undeva-ul acesta pare să fie Samhain-ul, o sărbătoare celtică veche care marca trecerea la partea întunecată a anului, culegerea roadelor şi formarea proviziilor pentru iarnă. Şi mai interesant este că de acelaşi Samhain se regăseşte într-o altă religie neopăgână numită Wicca. În această religie Samhain-ul, sărbătorit pe 1 Noiembrie, este cunoscut şi ca Marele Sabbat al Morţilor. Wicca a fost documentată ca un cult vrăjitoresc, iar cei ce o practicau erau denumiţi în mod colectiv “Wica”, de la un cuvânt englezesc ce însemnă “vrajitorime”.
Şi uite cum puse cap la cap, tradiţii mult mai vechi decât ne-am putea imagina, adună în jurul lor schelete şi monştri de pe lumea de dincolo, specifice unei Sărbători a Morţilor, dovleci şi porumb specifice perioadei de final de recoltă, vrăjitori şi vrăjitoare din religii arhaice, toate întreţinute de calendare religioase actuale şi de motivaţii comerciale profitabile.
Zi tu dacă asta nu este o poveste numai bună de spus în timp ce ne distrăm cioplind dovleci, mâncând plăcintă şi râzând alături de cei dragi. Iar pentru râs, uite mai jos un motiv bun. Cred că l-am văzut de 100 de ori şi tot nu mă satur.
Ți-a plăcut? Spune și altora:
