Casa Experimentelor

Despre Casa Experimentelor o să-ţi vorbesc fără ocolişuri şi fără poveşti. Cumva e firesc pentru că e un loc nou care nu are încă o poveste, ci se află la începutul uneia în care îşi doreşte să ne implice cât mai mult. Există o scurtă prefaţă în care un muzeu cu tematică similară din Elveţia, Technorama, a devenit o inspiraţie pentru oameni care şi-au propus să ofere opţiuni similare de învăţare şi copiilor români. Pare cumva exemplul ideal la cum ar trebui să se întâmple astfel de lucruri. Pasiunea pentru învăţare duce la descoperiri care te inspiră pentru a crea la rându-ţi contexte de învăţare pentru alţii. Aceştia vor fi inspiraţi la rândul lor şi dintre ei poate unii vor crea locuri similare. Şi toate astea non-profit, căci Asociaţia Pentru Formare la iniţiativa căreia a fost creată Casa Experimentelor se declară a fi o organizaţie non-profit. Fără profit, însă cu ajutor, prin intermediul unui grant din partea Elveţiei.

Trebuie să împărtăşesc cu tine îngrijorarea pe termen lung cu privire la abordarea non-profit. Nu sunt neapărat un capitalist, însă sunt un sceptic practicant şi nu pot să neg că dorinţa de a obţine profit a reprezentat combustibilul progresului, cel puţin în ultimii 500 de ani. Mă refer la ei în mod special datorită suprapunerii cu perioada scursă de la începutul Revoluţiei Ştiinţifice, moment care a devenit important în istoria umanităţii doar pentru că preocuparea pentru ştiinţe s-a dovedit a fi profitabilă. Iniţiativele non-profit au şanse de succes doar dacă atrag în jurul lor sponsori cărora această asociere le aduce valoare. Să sperăm că muzeul va reuşi să facă asta şi să se dezvolte. Până una alta se bazează pe donaţiile vizitatorilor, ceea ce pare să le genereze administratorilor oarece provocări, dacă e să ne luăm după încurajările permanente de pe pagina lor de Facebook.

Ce bine e că pot face astfel de comparaţii

De obicei singurele locuri din Bucureşti pe care le compar cu locuri similare din ţări mai cu pretenţii, sunt parcurile. În special pe cele care cheltuie bugete similare cu administraţiile publice din oraşe cu PIB de… oameni mari. Restul locurilor evit să le compar pentru că îmi văd cumva lungul nasului. Aşa că nu voi compara Casa Experimentelor cu nici unul din muzeele cu tematică similară din restul Europei, nici chiar cu muzeul care i-a servit drept inspiraţie. O să-l compar însă cu Orăşelul Cunoaşterii, un concurent direct, deschis în urmă cu vreo 2 ani, care a devenit deja o prezenţă obişnuită în special pentru juniorii bucureşteni. Cred că această comparaţie mă bucură cel mai mult, adică faptul că o pot face, faptul că există două iniţiative private de a oferi un spaţiu de învăţare ştiinţifică experenţială copiilor din Bucureşti. Îmi dau pălăria jos în faţa curajoşilor acestora şi o las acolo.

Spaţiul de la Casa Experimentelor este principalul avantaj. E destul de generos iar tavanul înalt m-a ajutat să suport aglomeraţia specifică unei după amieze de sâmbătă. Mă aşteptam să fie aglomerat şi chiar m-a bucurat aglomeraţia şi interesul ridicat pentru acest nou punct de atracţie a Bucureştiului. Deschis de mai puţin de 2 săptămâni, este din ce în ce mai cunoscut şi oamenii dau năvală să afle despre ce e vorba. Prima noastră încercare de vizitare a eşuat în lipsa unei programări pe care n-am binevoit să citim pe site că trebuie să o facem. Nu ne-a picat bine, însă am înţeles că e în favoarea noastră şi că făcând-o, vom avea certitudinea spaţiului de mişcare care să ne permită să ne bucurăm de vizită. Aşa s-a şi întâmplat, deşi imaginea de mai jos m-ar contrazice. Era multă lumă, însă nu ne-am călcat pe picioare cu nimeni. Sunt suficient de multe experimente, astfel încât ne-am putut bucura în voie de ele timp de 2 ore cât a durat vizita.

Vin hunii Măria Ta! Să ardem ogoarele, să otrăvim fântânile…

Un alt punct în plus pentru Casa Experimentelor este diversitatea şi complexitatea experimentelor puse la dispoziţia vizitatorilor. Semnificativ mai multe faţă de Orăşelul Cunoaşterii. E drept însă că fiecare din cele două muzee au şi experimente specifice, aşa că până la urmă, dacă te atrage subiectul, nu-l poţi ocoli pe nici unul dintre ele. Cele peste 100 de jucării educative pe care le pune la dispoziţia curioşilor Casa Experimentelor sunt încă noi şi funcţionale în cea mai mare parte. Însă asta este o îngrijorare a organizatorilor pe care le-o împărtăşesc. Cred că scriam pe undeva că a doua vizită la Orăşelul Cunoaşterii m-a cam dezamăgit pentru că multe dintre experimente erau descompletate sau distruse, mai mult sau mai puţin. Acum la Casa Experimentelor m-am uitat cu mare atenţie la calitatea materialelor folosite. Şi de aici vine îngrijorarea. Organizatorii ziceau că au fost surprinşi de tsunami-ul generat de grupuri mari de copii care nu aveau suficienţi însoţitori adulţi. Iar asta e o realitate cruntă pe care eu cred că un spaţiu educaţional trebuie să o ia în considerare. Până la urmă, dacă îţi propui să contribui la creşterea nivelului de educaţie al unor oameni, este esenţial să-l cunoşti pe cel din prezent. Iar realitatea nefericită pe care o vedem în multe alte muzee, în parcuri, în locuri de joacă etc. este că atenţia la păstrarea în bune condiţii a jucăriilor este… hai să spunem… deficitară. Şi uite că deşi am zis că nu fac comparaţii cu alte ţări, nu pot să nu subliniez că nici prin alte părţi copiii mici nu sunt neapărat mai liniştiţi şi mai grijulii. Poate într-adevăr au părinţi mai atenţi, dar comportamente agresive din partea copiilor am văzut peste tot. Totuşi pe acolo vezi rar exponate defecte, în revizie sau în orice altă formă de indisponibilitate. Pe de o parte sunt construite mai solid, pe de altă parte inretinerea şi repararea lor este o preocupare zilnică. Nu vreau să mut responsabilitatea lipsei de educaţie familială către muzeu, doar încerc să fiu pragmatic şi să plec de la premiza că e mai uşor şi rapid să asigur buna funcţionare a unor obiecte, decât să mă aştept la o creştere peste noapte a bunului simţ al locuitorilor unui oraş. Pentru asta e nevoie de timp şi probabil că tot el, timpul, ne va arăta ce strategie vor alege administratorii muzeului şi în ce măsură experimentele puse acum la dispoziţie vor rezista şi vor bucura copiii în anii ce vor urma.

Data viitoare mă duc fără copii 🙂

Ştiu că tot fac referire la copii şi asta pentru că ei sunt până la urmă publicul ţintă al muzeului, însă te încurajez să mergi acolo pregătit(ă) să te implici activ. Mulţi părinţi o făceau, în cele mai inocente şi nativ curioase moduri şi niciunul nu părea să regrete. Eu am cedat cu greutate unui copil polonicul şi tava de la experimentul în care puteai observa transferul către urechi a vibraţiei provocate de ciocnirea unor ustensile obişnuite. Nu zic nimic mai mult pentru că nu vreau să divulg nici unul dintre experimentele pe care le poţi face acolo. Si crede-mă că-mi este foarte greu să fac asta, căci unele giumbuşlucuri ar fi teme grozave de poveşti. Muzeul are planuri de extindere la etajul superior, planuri pe care sper din tot sufletul să le pună în aplicare. Până una alta însă, el este deja un loc bun de învăţat practic cum funcţionează lumea din jur, fie prin încercări individuale, fie prin ateliere, fie chiar prin petreceri cu teme educative pe care Casa Experimentelor le organizează la cerere.

La nivel de informaţii utilitare cea mai importantă informaţie este că înainte de a merge acolo trebuie să faci o programare pe site-ul muzeului, iar dacă vrei în weekend ar fi bine să o faci din timp. Apoi că accesul este teoretic gratuit până la finalul lunii iunie. Zic teoretic pentru că în realitate este scris mare pe peretele din spatele recepţiei că se aşteaptă o donaţie de 20 ron pentru fiecare participant. Probabil toată complicaţia asta o fi având legătură cu vreo încurcătură fiscalo-juridică care se va rezolva până în iunie. Până la urmă însă preţul de 20ron este corect şi relativ comparabil cu preţurile de la Orăşelul Cunoaşterii, care are însă un sistem de tarfie ceva mai complicat. Casa Experimentelor este deschisă de luni până duminică între 9 şi 19. Locaţia, Calea Vitan nr. 242, o găseşti pe harta de mai jos. Cu parcarea e destul de ok. În principiu au o parcare generoasă în curte, însă această este blocată cu o barieră care se deschide doar din interior, la cerere. Însă pe Splai, în faţă sunt în general locuri suficiente.