Încotro curge Strada Xenofon?

Vizitarea marilor oraşe ale lumii înseamnă doar principalele atracţii turistice? Muzee, palate, monumente, grădini? Sau cumva experienţa este un melanj între acestea şi fel de fel de puncte de legătură care fac oraşele astea fascinante? Colţuri de stradă, faţade de clădiri, piaţete sau pur şi simplu trotuare umblate de oameni cu semnificaţie. Pe acestea oraşele mari precum Parisul, Londra, Viena sau Madridul nu le-au moştenit ci le-au creat şi le creează permanent pentru a adăuga ceva valoros generaţie după generaţie zestrii pe care o au. Noi, zestre avem destul de puţină şi chiar şi pe aia trebuie să o recondiţionăm, însă sunt oameni care lucrează intens la asta, iar Eva Radu, artista de a-l cărei nume se leagă noua stradă Xenofon, ne ajută să intelgem mai bine valoarea acestui proiect pentru Bucureşti.

Cum pui un loc nou pe harta turistică a Bucureştiului?

Acum vreo câteva săptămâni aflam surprins că strada Xenofon şi-a schimbat hainele urbane cu unele inspirate din natură. M-am cam supărat la început, şi nu pe stradă, ci pe mine, căci m-aş fi aşteptat să aflu mai repede de o astfel de schimbare. De supărare am vrut să arunc câteva vorbe şi să trec mai departe. Însă nici asta nu mi s-a mai părut o idee bună pentru că oricum nu mai era cine ştie ce noutate. Aşa că am lăsat-o baltă.

Câteva zile mai târziu mă tot înghiontea însă un gând. Mie chiar îmi place ideea proiectului legat de strada Xenofon, aşa cum ziceam şi anul trecut, şi parcă nu mă lasă inima să trec dezinteresat peste un astfel de izvor de culoare pe care mi-aş dori să-l mai întâlnesc şi în alte locuri din Bucureşti. Aşa că m-am hotărât să fac lucrurile cum se cuvine. Şi ca orice lucrare serioasă am început cu o vizită la faţa locului, am continuat cu un interviu cu artista Eva Radu şi cu o încercare de comunicare cu agenţia care a organizat proiectul.

Strada Xenofon este pentru mine un studiu de caz despre cum să pui un loc pe harta turistică a Bucureştiului sau probabil a oricărui alt oraş. Se ia o agenţie de publicitate care vrea să-şi facă reclamă într-una din cele mai clasice forme cu putinţă sau orice altă companie. Agenţia/compania vine cu organizarea, iar un artist talentat cu execuţia. Mai e şi o primărie implicată pe acolo, că cineva trebuie să dea şi aprobări pentru a face ceva pe domeniul public. Sigur, mai sunt şi nişte bani implicaţi, însă cât o fi costat nu ştiu pentru că aroganţii de la agenţie nu vorbesc cu publicul decât prin comunicate de presă. Totuşi, conform comunicatului de presă, oamenii au vrut să facă un cadou oraşului. Să fie primit.

Artista a propus mai multe variante şi spre bucuria ei a fost aleasă cascada. Sigur că aprecierea conţinutului ţine de gustul individual, însă mie unul îmi place grozav modul în care se integrează cascada în structura şerpuită a străduţei. După 3 săptămâni, cu 2 mai multe decât anul trecut, Eva a dus la bun sfârşit provocatorul proiect stârnind admiraţia sinceră a celor care îşi imaginau, pe bună dreptate, că asta e treabă pentru mâini multe şi puternice.

De ce să faci asta?

Probabil nu peste tot se găseşte o stradă în trepte, mai ales că asta e singura, “încărcată de istorie şi romantism, cu o vechime de 220 de ani, care duce spre cel mai înalt punct natural al Bucureştiului” aşa cum o descrie Eva Radu. Însă locuri cu istorie sigur sunt multe şi câteva zeci bune le găseşti pe prima pagină. Chiar şi un simplu perete vopsit atrage atenţia şi, după cum zicea recent un înţelept, unde e atenţia acolo sunt şi banii. Aşa că presa a preluat subiectul, oamenii s-au înghesuit să-şi facă selfee-uri sau fotografii la copii şi au animat cu atenţia lor zona aceasta pe care Eva o vede “cu un aer pitoresc şi o atmosferă ce aminteşte încă de vremurile interbelice ale Micului Paris”.

Un experiment din care toată lumea iese fericită, finanţatorul primeşte atenţie şi apare în ziar cu un cost semnificativ mai mic decât l-ar fi costat publicitatea clasică, artistul face ce-i place mai mult, înfrumuseţează şi dă viaţă unei pietre prăfuite, iar publicul primeşte în dar un loc nou de păşit şi de privit, un loc nou în care să-şi aducă prietenii veniţi în vizită sau pe care să-l share-uiască pe reţelele de socializare.

Şi totuşi…

Emoţia revederii mele cu strada Xenofon nu s-a apropiat deloc de euforia generală de mai sus. Strada era pustie, nimeni nu o fotografia, nimeni nu o lăuda şi ce-i mai rău nimeni nu o mătura. Mă gândeam că singura treabă pe care o avea Primăria Sectorului 4 în afacerea asta, în afară de aprobare, ar fi fost să o păstreze curată. Cât de curată e poţi vedea în fotografiile de mai jos.

N-a mai trecut o matură pe ea de prea multă vreme, dacă o fi trecut vreodată una. La început mi-au atras atenţia mucurile de ţigară şi mă întrebam dacă minunăţiile de specimene care şi-au lăsat urmele trecerii pe acolo, şi-ar stinge ţigara şi pe Carul cu Boi a lui Grigorescu. Dar dacă de la chiştocari şi sămânţari e greu să te aştepţi la altceva, de la primărie aşteptarea de a asigura curăţenia domeniului public este chiar firească.

Am urcat, am coborât, am fotografiat şi de sus, şi de jos, şi de la mijloc şi uite aşa au trecut zeci bune de minute, timp în care nici un alt admirator nu a apărut. Cei câţiva cetăţeni aflaţi în trecere mă iscodeau cu privirea invidioasă pe care încă o aruncăm turiştilor străini care se mai rătăcesc pe aici, semn că nici din ăştia nu au văzut prea mulţi. Asta nu m-a descumpănit pentru că sunt multe locuri valoroase în Bucureşti care primesc vizitatori într-un an cât un mall în jumate de ora dintr-o dimineaţă de marţi. Aşa că am întrebat-o pe Eva care a stat acolo multe ore legate timp de 3 săptămâni dacă după inaugurarea de anul trecut interesul pentru stradă Xenofon s-a diminuat. “Din ceea ce ştiu de la oamenii cu care am interacţionat şi de la cei ce locuiesc în acea zona, interesul pt stradă a fost unul constant pe toată perioada anului, cu atât mai mult cu cât strada a devenit obiectiv turistic şi a fost integrată în turul turistic al Bucureştiului şi în hărţile turistice. Mai mult chiar, în ziua când am început repictarea străzii şi urma să acopăr toate treptele cu alb, a venit o echipă de filmare de la o televiziune pt a lua câteva cadre pt o emisiune foarte cunoscută, în ciuda faptului că pictura de anul trecut nu arăta tocmai bine după iarna înfruntată”.

Acum, nu sunt eu jurnalist, dar am auzit eu că bine ar fi să foloseşti trei surse, aşa că am mai căutat încă una şi l-am întrebat pe amicul Google. Mai jos vezi ce mi-a zis el, şi anume că în online interesul cu privire la Strada Xenofon s-a manifestat anul trecut la inaugurarea proiectului şi anul acesta la redecorare. În rest, interesul este cam… mort.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că dacă potenţialii finanţatori ai unor astfel de proiecte ar evalua oportunitatea investiţiei s-ar putea răzgândi, iar asta nu a ar fi chiar bine. Totuşi, hai să încercăm să ne proiectăm în viitor şi să ne imaginăm că linia de mai sus începe în 2014 în loc de 2005, că între timp strada Xenofon a primit haine noi în fiecare an, că deja s-a creat de câţiva ani o tradiţie a repictării străzii, o tradiţie care a strâns în jurul ei oameni mulţi şi dornici să schimbe în bine lumea din jur, oameni care au contribuit cu ideile şi energia lor şi au strâns mai mult public, mai multă atenţie, mai multă notorietate. Atunci linia de mai sus ar începe să semene cu cea de pe ecranul unui monitor cardiac şi ar descrie viaţă unui proiect de succes. Atunci finanţatorii ar lua cu uşurinţă decizia de a se implica în astfel de proiecte, atunci chiar şi finanţatorul acestui proiect ar avea curajul să-şi asume responsabilitatea anuală a proiectului în loc să se ascundă după cuvinte.

Aşa cum spune Eva “echipa ce a pus bazele acestei idei împreună cu toţi cei ce au contribuit la punerea în manifestare a acestui proiect, au demonstat că o asemenea idee creativă poate fi realizată cu un succes răsunător şi poate ajunge cu uşurinţă în interesul colectivităţii care, aşa cum am văzut, este extrem de receptivă la astfel de iniţiative artistice.”

Prin urmare hai să avem răbdare şi să punem cât mai multe astfel de proiecte pe harta Bucureştiului. Pentru turişti sau pentru bucureşteni. Ce poţi face tu? Poţi finanţa un astfel de proiect sau poţi propune locuri în care ele să se desfăşoare, chiar aici mai jos la comentarii. Eva este oricând dornică să inspire cu alte lucrări, personale sau publice. Iar Bucureştiul este oricând dornic să primească alte experienţe similare.

Te las la final cu vorbele Evei care mi-au plăcut cel mai mult şi te invit mai jos să vorbim despre cum am putea extinde această frumoasă idee.