17 Septembrie, începând cu ora 17 – Zilele Bucureştiului Live!@Piața Constituției
Păi, ce să zic? 557 nu sună la fel de grozav ca 556 şi cu siguranţă nu se poate compara cu 555. Cumva era de aşteptat ca seria de evenimente care marchează Zilele Bucureştiului să-şi piardă din strălucire pe măsură ce ne îndepărtăm de istoricul 555. Prin urmare era clar că va veni şi clipa în care tot ce e de zis despre această aniversare se va reduce la un concert în Piaţa Constituţiei. Cred insă, că mă pot agăţa de bucuria că IMapp pare să devină o tradiţie, iar faptul că se întâmplă în weekenduri diferite, e chiar mai bine, pentru că ne putem bucura pe îndelete de toate. Concertul adună pe scenă artişti emeriţi în mare vogă precum Andra, Ştefan Bănică Junior, Zdob şi Zdub, Holograf, Loredana, RUBY etc. În paralel opt trupe de teatru de stradă, din Spania, Italia sau Franţa vor oferi mini-reprezentaţii pline de muzică şi culoare în Piaţa Constituţiei şi pe străzile alăturate. Intrarea este liberă.
16-18 Septembrie, între orele 11-22 – Povești de București
Un alt eveniment dedicat Zilelelor Bucureştiului se va desfăşura în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, unde timp de trei zile, va fi recreată atmosfera Bucureștiului de altădată, prin spectacole din folclorul romanesc sau ale minorităţilor şi comunităţilor naţionale, muzică de promenadă, parada costumelor de epocă, „Bătaia cu flori”, plimbări cu trăsuri, teatru pentru copii, produse hand-made, statui vivante, animatori, echilibristică pe monociclu. Intrarea este gratuită.
16 Septembrie, între orele 18-01 – Noaptea Albă a Filmului Românesc
Unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate cinema-ului românesc revine în noaptea de vineri. Pentru al șaptelea an, în peste 10 locații din capitală, Noaptea Albă a Filmului Românesc va aduce cele mai noi povești regizate de cineaști români, unele în avanpremieră, dar și filme clasice care au făcut istorie în cinema. Vom avea ocazia să aflăm detalii din culisele unor producții chiar de la realizatorii lor, într-un maraton care va cuprinde multe surprize. Proiecțiile vor avea loc la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvira Popescu, Centrul Cultural Casa Artelor, Parcul Titan, Parcul Crangasi, J’ai Bistrot București, DESCHIS Gastrobar, unteatru, Make a Point și Clubul de Educaƫie Alternativã. Intrarea este liberă iar programul pentru fiecare locaţie îl găseşti apăsând pe butonul verde.
17-18 Septembrie – UEFA Champions League Trophy Tour, presented by UniCredit
Primim oaspeţi de seamă în weekendul acesta. Vine în vizită bătrânul domn trofeu la EUFA Champions League. Trofeul e deja în România şi se mai plimbă prin câteva oraşe până ajunge în Bucureşti, unde va putea fi văzut în două locuri: sâmbătă în Piaţa Geroge Enescu lângă Ateneu, iar duminică la Băneasa Shopping City. Pot să-ţi spun din experienţă mea personală de acum vreo 2 ani că se lasă cu cozi mari, aşa că pregăteşte-te psihic. Atmosfera însă este destul de faină şi merită până la urmă. Accesul este gratuit.
17 Septembrie, începând cu ora 19 – Night Market by Chef Foa
Am sentimente amestecate legate de recomandarea asta. Venind după experienţa nefericită de la Street Food din weekendul trecut, să mă gândesc la un eveniment similar este destul de provocator. Mai ales că a mai fost unul identic acum vreo 2 luni, organizat tot de Foa si Kaufland în acelaşi loc, de unde nu am plecat mai fericit. Pe de altă parte, cred că o mare parte din lipsa de profesionalism a unor “pasionaţi de bucătărie, nepasionaţi de clienţi” vine tocmai din lipsa de experienţă reală. Mulţi dinte cei prezenţi la astfel evenimente fac asta doar ca hobby, lipsindu-le astfel condiţionarea zilei de mâine de experienţa plăcută a clientului. Pentru mulţi e implică doar plăcerea lor de a găti, uitând că, de fapt, povestea se termină cu plăcerea clientului de a o mânca. Probabil, dacă street food-ul ar fi real în Bucureşti, s-ar aplica nişte filtre naturale, de bun simţ, după care ar rămâne în picioare doar cei care sunt preocupaţi si capabili să gestioneze întreaga poveste. Asta însă nu pare să se întâmple prea curând şi atunci astfel de evenimente sunt binevenite. Cu cât mai multe cu atât mai bine. Vor fi astfel ocazii suficiente atât pentru public să-şi educe gusturile şi să devină conştient de opţiunile pe care le are, cât şi pentru bucătari & staff să-şi dimoleasca aroganţa sau să decidă că plăcerea personală a gătitului în bucătărie te protejează de înjurăturile clienţilor pe care îi serveşti în bătaie de joc. Aşa că sâmbătă seara, în parcarea magazinului Kaufland din Str. Barbu Văcărescu nr. 120-144, Chef Foa & Flavours ne aşteaptă cu o mulţime de surprize culinare asezonate cu muzică oferită de Alt Om, Nopame şi Moonlight Breakfast. Intrarea este gratuită.
17-18 Septembrie, între orele 11-23 – Amzei Market Makers
“Printr-un parteneriat semnat cu Administrația Piețelor Sector 1, The Institute va derula anul acesta un program susținut de evenimente și manifestări cultural-artistice și de promovare a antreprenorilor din industrii creative, menit să contribuie la reinventarea și revitalizarea spațiului Pieței Amzei și la reintroducerea acestuia în circuitul urban și în atenția publicului larg.” In acest weeeknd vom găsi acolo legume și fructe proaspete, dulceață artizanală, street food & good design. Deci iar street food, că tot ziceam mai sus, dar ceea ce îmi place cel mai mult este iniţiativa de asumare a responsabilităţii pieţei. În mod tradiţional piaţa era doar o denumire a locului de întâlnire a comercianţilor cu clienţii. Cum era ea, unde şi alte detalii organizatorice depindeau doar de cei prezenţi acolo. Dar piaţa a fost instituţionalizată şi a ajuns în multe cazuri în paragină sau în uitare. Ce dovadă mai clară a eşecului formalizării celor ce există doar în contexte sociale? Şi ce bucurie mai mare să vezi oameni care coboară de pe gardul confortabil al aşteptării şi pornesc pe complicatul drum al făcutului.
14-18 Septembrie – Película, Latin American Film & Experience – Ediția 1
Festivalul va avea loc la Cinema Elvira Popesco, curtea Institutului Francez, Institutul Cervantes și POINT. În fiecare an evenimentul va avea în focus una dintre țările din America Latină, iar anul acesta țara este Chile. Ca urmare, cu sprijinul Ambasadei Chile la București, vor fi proiectate 3 filme de lungmetraj din această țară. Ca evenimente integrate în festival, vom avea sesiuni de întâlniri cu publicul ale căror invitați vor fi prieteni ai festivalului care au călătorit în cel puțin o țară din America Latină sau provin dintr-una din țările din această zonă. Poveștilor de acolo li se vor adăuga proiecții și expoziții foto. O parte din evenimente vor fi dedicate muzicii și dansului, precum și bunătăților culinare pregătite autentic de bucătari plini de povești. Mai sunt pregătite seri de fiesta, milonga, demonstrații de dansuri din America Latină, degustări și o mulțime de întâlniri frumoase. Detalii despre program, pe acelaşi buton verde. Tot acolo vei găsi şi informaţiile legate de bilete. În mare un abonament pentru toate proiecţiile şi evenimentele este 120 lei, unul doar pentru filme 70lei, biletele pentru proiecţiile la Elvira Popescu sunt 10lei, iar alte evenimente au diferite alte preţuri.
17-18 Septembrie, între orele 10-18 – Viaţa Ver’de Bucureşti
Cu prilejul Zilelor Bucureștiului și a Zilei Mondiale a Ozonului vom avea parte și de un festival ECO intitulat ‘Viata Verde’ București care se va desfășura în Parcul Izvor. Timp de 2 zile se vor prezenta proiecte ECO (inclusiv de ecologie urbană), ateliere de reciclare creativă (Recycle Art), ateliere de manufactură tradiţională, expoziţii de pictură, demonstraţii de graffiti, instalaţii vegetale şi aranjamente florale, integrând ştiintele şi domeniul IT, totul stând sub semnul respectului pentru natura, pentru energiile ei regeneratoare pe care de multe ori civilizaţia modernă le neglijează. Reîntoarcerea la ‘Mama Natură’ este apelul acestui festival de tip ‘Green Show’, în care oamenii vor fi invitaţi la sezători urbane pe iarbă, la recitaluri muzicale desfăşurate pe pajiştea generoasă a parcului sub deviza ‘Bucureşti – oază de verdeaţă’. Evenimentul va mai include şi demonstraţii sportive: cros inedit, biking, rolling, frisbee, skating și alte surprize.
9-18 Septembrie – Bucharest Music Film Festival
După ce a animat Piața George Enescu timp de un deceniu, Bucharest Music Film Festival aniversează 11 ani de muzică bună în inima orașului, în Piața Universității. Suntem invitați să întâmpinăm toamna cu o serie impresionantă de concerte live și proiecții de film. Operele clasice și ritmurile contemporane își vor da întâlnire pe esplanada cu statui in fiecare seară. În cele 3 zile de weekend programul va începe la ora 21. Vineri – Camerata Regală; Sâmbătă – Orchestra Națională Radio; Duminică – O seară vieneză, Sinfonietta Wien. Accesul este gratuit.
17 Septembrie – 2 Octombrie – Maratonul Teatrului Independent, Bucharest Fringe
Teatrul Apropo organizează, începând cu ziua de sâmbătă cea de-a VI-a ediție a Festivalului Bucharest Fringe. Selecția din acest an cuprinde peste 40 de spectacole din toată țara organizate în patru secțiuni: Competiție, One Drama, Indie Gold si Serile Teatrului Studențesc. Teatrele partenere din acest an sunt: UNTEATRU, Teatrul de Artă București, POINT, Teatrul Luni de la Green Hours, Teatrul Act și Centrul de Teatru Educațional Replika. Alături de acestea în Festival se vor regăsi și locații noi și neconvenționale. Biletele la spectacole pentru toate secțiunile se pot achiziționa de pe platforma mystage.ro sau în ziua spectacolului de la teatrul partener. Ca în fiecare an intrarea este liberă pentru studenți și elevi (în limita locurilor disponibile) și cu precădere la spectacolele din Serile Teatrului Studențesc care le sunt special dedicate acestora. Cel mai clar program l-am găsit aici.
17-18 Septembrie, între orele 13-20 – Spaţiul M60 Stuff Sale
Ziceam acum două săptămâni că spaţiul M60 îşi propune să devină un reper pe harta târgurilor de weekend cu specific urban. Confirmarea vine în acest weekend când apare din nou printre Ideile de Weekend. Ne propun un nou târg pur şi simplu, cu stuff. Adică cam de toate, haine, încălţăminte, acesorii, cărţi, viniluri, bijuterii, obiecte de decor şi multe altele. Aşa că dacă ai chef de târguială urbană dă o fugă duminică pe la Spaţiul M60 (Strada C.A. Rosetti nr.3).
17 Septembrie, începând cu ora 15 – Pe dealurile Bucureştilor 10: ultima ediţie!
Geograful Andrei Ionel ne invită la ultimul traseu urban din seria Pe Dealurile Bucureştiului. Urmează să ne provoace cu alte trasee. Turul începe de la staţia de metrou Tineretului, urmărind apoi traseul Parcul Carol I, Strada Xenofon, Gara Filaret, Fabrica de bere şi Palatul Bragadiru, Cartierul Uranus, Parcul Romniceanu, Parcul Izvor. Punctul final al traseului va fi staţia de metrou Izvor. Durata traseului: circa 3 ore. Distanţa: 9 km. Participarea este gratuită, dar donaţiile pentru susţinerea proiectului Arhiva de Geografie sunt binevenite.
16 Septembrie, începând cu… seara – iMapp avanpremiera
Tovarăşi staţi liniştiţi la locurile voastre, încă nu e cazul să ocupaţi Piaţa Constituţiei. Adevăratul iMapp se va întâmpla pe 24 Septembrie. Acesta este doar o avanpremieră, care nici măcar nu e în weekend. Dar e totuşi un video-mapping aşa că nu-l putem ignora. Aşadar, joi seară faţada Facultăţii de Arhitectură va fi locul de joacă a celor de la Motionlab, care ne vor oferi astfel o ocazie excelentă să ne încălzim pentru marele eveniment din 24. Şi nu e singura, vom mai avea una pe 16 Septembrie în acelaşi loc realizată de Les Ateliers Nomad.
16-18 Septembrie, între orele 11-23 – Fructe de mare si Raci
Aceasta este o recomandare specială pentru un junior simpatic care a rămas weekendul tecut cu gândul la raci. Dragul meu, pentru tine a fost organizat un întreg festival în Parcul IOR, pe platoul de lângă biserica din lemn, vis’a’vis de magazinul Titan. Poţi mânca pe săturate. Dacă mai rămâne ceva după invitatul special, ne putem desfăta şi noi ceilalţi. 🙂
18 Septembrie, între orele 8-17 – Prima competiție internațională de dans irlandez din România
Sunt destul de nesigur de actualitatea dansului irlandez în România. Îmi amintesc că acum câţiva ani era în mare vogă, cel puţin pe la televizor. S-ar putea să mai fie încă, iar acest concurs cred că va fi validarea absolută. Competiţia este foarte serios organizată pe grupe de vârstă şi pe nivele de experienţă, având competitori din România, Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, Olanda, Polonia, Rusia, Serbia, Elveţia, Marea Britanie şi Ucraina. Intrarea este gratuită, iar cele 400 de locuri ale Centrului Sportiv Apollo ne aşteaptă să le ocupăm.
18 Septembrie, începând cu ora 16 – Brâncuși HUNT
Uite o metodă distractivă de a contribui la colecta naţională pentru cumpărarea Cuminţeniei. Un treasure hunt care va începe în Parcul Cişmigiu la intrarea principală, cea cu ceasul. Te poţi înscrie cu o echipa sau individual şi organizatorii te vor ajuta să-ţi găseşti echipa potrivită. Apoi urmează să primeşti nişte indicii cu ajutorul cărora să descopori altele şi să treci astfel prin cele 10 probe în maxim 3 ore. Fiecare participant trebuie să doneze 10lei, bani care urmează să fie donaţi mai departe de organizatori pentru achiziţia Cuminţeniei.
17 Septembrie, începând cu ora 17 – Traseu urban arh. Albert Galeron
Asociaţia Istoria Artei ne invită sâmbătă la un tur ghidat în centrul oraşului, de la Grădina Episcopiei până la Banca Naţională a României. Punct de întâlnire va fi Ateneul Român, creaţia arhitectului francez Albert Galeron, personajul principal al turului. În 2016 se împlinesc 170 de ani de la naşterea acestuia, ocazie numai bună să-i descoperim contribuţia din cei 11 ani în care a lucrat în ţara noastră. Taxa de participare este de 10 lei. Înscrierile se fac la tururighidate@gmail.com până vineri, 16 septembrie.
16-18 Septembrie, între orele 10-18 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri
Târgul de la MŢR n-a murit, târgul se transformă. Asta ca să parafrazez menestrelul, într-un context încă neclar cu privire la ce se va întâmpla cu deja clasicul târg săptămânal de la MŢR. Până una altă pare să capete, cel puţin declarativ, o componentă culturală mai pregnantă, ceea ce nu e rău deloc. Practic timp de trei zile, cu ocazia sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, ne vom putea întâlni cu artişti şi meşteri iconari şi cruceri, pentru a redescoperi frumuseţea icoanei, calitatea tehnicii şi a meşteşugului, respectarea scopului pentru care este realizat obiectul de cult, evitând expresiile kitsch şi serializările industriale pentru scopuri comerciale. Meşterii şi artiştii iconari vor expune obiectele create pentru târg în cadrul unor micro-instalaţii, iar organizatorii promit că vor însoţi expoziţia şi atelierele cu ceaiuri de leac, cozonaci, dulceţuri, zacuscă, miere şi prăjituri de casă. Intrarea este liberă.
16 Septembrie, începând cu ora 19 – Live from Giulesti
La ȋnceputul lunii august, 20 de copii şi adolescenţi din zona Giuleşti – Sârbi au fost invitaţi să povesteasca prin mijloace creative despre viaţa lor de zi cu zi ȋn comunitate şi modul ȋn care se raportează la viitor, in cadrul unei instalaţii de colectare. Vineri, pe 16 septembrie, la Muzeul Culturii Romilor (Drumul Săbăreni 101-125, cartierul Giulești Sârbi) creaţiile şi mesajele lor devin o operă de artă şi o frescă a vieţii din cartier văzute din interior. Proiectul face parte din platforma LIVE FROM, care ȋşi propune să exploreze prin mijloace artistice ecosistemul micro-comunităţilor din Bucureşti provocând oamenii să se exprime prin artă. 4 artişti Black Horse Mansion, Pisica Pătrată, Adina Popescu şi Roald Aron mixează mijloacele video, fotografia, artă murală, dramaturgia, bandă desenată şi muzică ȋntr-o instalaţie – eveniment la care intrarea este liberă.
17 Septembrie, începând cu ora 19 – Călătorie prin Univers
Primim veşti bune şi de la Palatul Suţu unde a revinit Adrian Şonka de la Observatorul Astronomic. Ne aşteaptă din nou să facem o călătorie până la marginea Universului cu ajutorul unui program de astronomie creat de Naţional Astronomical Observatory of Japan (NAOJ) şi o proiecţie normală, însoţită de explicaţii „pe viu”. Explicaţiile sunt sarea şi piperul acestei prezentări fascinante şi vesele care îţi garantează o seară de sâmbătă relaxantă şi educativă. Prezentarea durează aproximativ 50 de minute costul unui bilet de intrare este 5 lei.
17 Septembrie – Vizite în spaţiile istorice ale Palatului Regal
MNAR oferă rar o experienţă fascinantă vizitatorilor interesaţi să descopere Palatul Regal. Spaţiile istorice recent restaurate din corpul central al Palatului Regal (Sufrageria Regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor) pot fi vizitate în al treilea week-end din fiecare lună. Participarea la aceste vizite ghidate nu necesită programare prealabilă. Vizitatorii sunt rugaţi să se prezinte cu treizeci de minute în avans la casa de bilete de la parterul Galeriei Naţionale pentru achiziţionarea biletelor de acces. Programul în acest weekend este doar sâmbătă de la 11.30, de la 14 şi de la 16.30. Participarea se face în limita locurilor disponibile. Durata aproximativ o oră. Tarif: 20 lei întreg/10 lei pensionarii/5 lei pentru elevi şi studenţi/preşcolarii au acces gratuit.
16-18 Septembrie, între orele 10-18 – Expo Cristal
Expozitia de bijuterii, cristale, pietre pretioase şi semipretioase este organizată în exteriorul Muzeului Național de Geologie. Toate exponatele sunt minerale, roci și fosile naturale ca şi toate podoabele artizanale confecționate de expozanți. Cei interesați pot găsi și achiziționa minerale din regiuni miniere renumite de la noi din țară: Baia Mare, Banat, Munții Apuseni. Dar, cea mai mare parte provin din aproape toată lumea, din țări cu tradiție în exportul de minerale: Brazilia, India, Mexic, Peru, Namibia, Algeria, Madagascar, Norvegia, Islanda, Maroc, Africa de Sud, Spania, Australia, Rusia dar și din multe altele. Vor fi acolo ametiste, amazonite, malachite, rubine, tanzanite, celestine, o mare de culori, cristale cu forme bine conturate, cu fețe ce reflectă lumina în toate direcțiile și atrăgătoarele coliere, cercei sau brățări. Pretul unui bilet de intrare este de 4 lei.
18 Septembrie, începând cu ora 20 – Nocturne
Duminică Muzeul Municipiului Bucureşti organizează la Muzeul Theodor Aman un spectacol ce îmbină poezia cu muzica. Spectacolul va avea loc în compania actriței Irina Movilă, sopranei Mihaela Andrei şi a chitaristului și compozitorului Adrian Andrei. Intrarea costă 10 lei. În preţul biletului este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la muzeul în termen de 30 de zile.
30 August 2016 – 30 Iulie 2017 – Scurtă istorie a revanșei. Duel sau crimă?
Îţi spun despre idee începând cu gândul pe care mi l-a lăsat citirea descrierii evenimentului. Se vorbeşte despre perioada secolului XIX ca fiind una a cavalerismului, a gentelmenilor cu principii şi eleganţă. Nimeni nu poate şti dacă a fost sau nu aşa, ne bazăm impresiile doar pe cărţi şi ecranizări, ceea ce ar putea fi foarte greşit, însă suprapunerea cu perioada de glorie a duelului s-ar putea să nu fie deloc întâmplătoare. Serios, gândeşte-te dacă ai mai înjura pe cineva în trafic ştiind că e posibil să te provoace la un duel după care te-ar paşte moartea. Sau dacă ţi-ai mai lasă câinele să-şi facă nevoile în mijlocul drumului şi ai trata cu nesimţire observaţia unui trecător, ştiind că te-ar putea provoca la un alt duel care ar putea avea aceeaşi finalitate mortală. Cred că perspectiva unui posibil duel te-ar face mult mai atent la limitele libertăţii personale. Expoziţia de la Palatul Suţu prezintă în premieră povestea ultimului duel din România, care a avut loc în anul 1898 la București. Duel care s-a finalizat, din nefericire, cu moartea unuia dintre participanți, Emanoil Lahovary. Pe locul unde acesta a murit se află astăzi un monument ridicat în anul 1903 de soția victimei, Zoe Suțu, în Piața Națiunilor Unite. Probabil singurul monument de acest fel din Europa! Expoziția mai prezintă, tot în premieră, costumul istoricului Nicolae Iorga, purtat în momentul asasinării sale din pădurea Strejnic, precum și trusa de duel care a aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dar și o alte corpuri delicte, care vin din zona subteranului social interbelic. Artefacte ale unor întâmplări, care avertizează și ne amintesc ce anume trebuie să vindecăm în viața orașului.
15 August – 2 Aprilie – Istoria circulației monetare în București și în împrejurimi
Proiectul Istoria circulației monetare în București și în împrejurimi organizat în cadrul Muzeului „George Severeanu” vine în întâmpinarea dorinţei celor dornici de a admira exemplare reprezentative care fac parte din trei colecţii aparţinând Muzeului Municipiului Bucureşti: Colecţia „Maria şi dr. George Severeanu” donată municipalităţii de medicul radiolog George Severeanu, pasionat colecţionar de antichităţi şi primul director al Muzeului Municipiului Bucureşti care are o pondere importantă de exponate numismatice; Colecţia Numismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti este constituită din aproape 40.000 de monede, provenind în general din cercetările arheologice desfăşurate de-a lungul timpului și Colecţia denumită convenţional Paranumismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti, reuneşte aproximativ 20.000 obiecte structurate pe mai multe subcategorii precum medalii şi plachete, insigne, decoraţii, sigilii, hârtii de valoare a căror valoare istorică pentru perioada modernă este incontestabilă.
7 Iulie – 6 Octombrie – Normalitate, ce cuvânt brutal!
Scriu despre ideea asta cu teama că aş putea crea o idee falsă despre nivelul meu de preocupare cu privire la arta modernă. Şi mai curând de înţelegere a artei moderne, decât de preocupare. Educaţia mea artistică lasă mult de dorit, iar atunci când am o experienţă plăcută strig în gura mare pentru că îmi imaginez că le va plăcea şi altora. Acum câteva săptămâni am aflat despre expoziţia “Normalitate, ce cuvânt brutal!” de la MNAC, din a cărei descriere, paragraful următor m-a făcut extrem de curios “Cum ar arată lumea dacă persoanele cu dizabilităţi ar fi majoritare, nu o minoritate lipsită de putere? Unde ar fi plasate lucrările într-o expoziţie de artă – la nivelul privirii celor care stau în picioare sau a celor a căror mobilitate şi perspectiva depind de un scaun rulant? În ce fel ar fi prezentate lucrările pentru nevăzători de diferite grade? Cum ar fi dacă voci stranii ţi-ar bruia gândurile dictându-ţi ce să faci sau absurdizându-ţi prezenţa?” Am mers duminică după amiază să văd despre ce e vorba. Şi iată-mă strigând în gura mare, impresionat profund de această expoziţie micuţă aflată pe jumătate din etajul 3 al MNAC-ului. Provocarea din paragraful de mai sus este cât se poate de reală şi ai ocazia să vezi câteva lucrări de artă dintr-o perspectivă foarte diferită. Duminică la 12 are loc şi un atelier-performativ “Dans_Rulant” organizat de Cosmin Manolescu. În plus primeşti un bonus, pe cealaltă jumătate de etaj ai ocazia să vezi o altă expoziţie absolut fascinantă şi generatoare de gânduri multe şi amestecate “Oraşe româneşti în declin”. Asta ca să nu mai zic de priveliştea de pe terasa de la etajul 4… şi câte altele.
3 Iulie – 18 Septembrie – Caravana Poveştilor
În perioada 3 iulie – 18 septembrie în 7 parcuri bucureștene, suntem așteptaţi alături de cei mici să spunem povești, să ne distrăm cu piese de teatru sau cu jocuri creative. Duminica asta evenimentul are loc in Parcul Drumul Taberei ( intrarea dinspre Tricodava). De la ora 10 au loc atelierele de lectură. Apoi de la 11.00 şi de la ora 19.00 au loc atelierele de joc şi joacă. Iar de la ora 18 spectacolele teatrului de păpuşi. Atelierele de lectură şi teatrul de păpuşi au rolul de a stimula imaginaţia copiilor, atenţia şi capacitatea de concentrare, iar jocurile în aer liber îi ajută să-şi înfrângă timiditatea să socializeze unii cu alţi, dezvoltându-şi în acelaşi timp creativitatea şi aptitudinile practice. Participarea este gratuită.
10 Iunie – 16 Septembrie – O noapte printre giganți
Muzeul „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani să petreacă o noapte memorabilă printre cele mai mari mamifere care au existat vreodată pe Pământ. Programul debutează în acest an pe 10 iunie și, ca în fiecare an, copiii se pot înscrie la oricare dintre edițiile programate pe tot parcursul verii (24 iunie, 8 iulie, 22 iulie, 5 august, 26 august, 9 septembrie, precum și 16 septembrie). Ar fi bine chiar să te grăbeşti pentru că e un program destul de căutat. În prima parte a serii, cei mici vor face un tur al muzeului, asigurându-se că toate exponatele din diorame au parte de un somn liniștit, apoi vor viziona filme documentare despre viața fascinantă a animalelor şi vor adormi visând, poate, la lumea uriaşilor de altădată. Sosirea copiilor este stabilită pentru ora 21, iar părinţii sunt aşteptaţi să-i ia a doua zi, sâmbătă, începând cu ora 8.30, după ce copiii au luat micul dejun. Înscrierea participanților se face în limita a 20 de locuri, pe adresa de email: info@antipa.ro sau la numărul de tel: 021.305.60.31. Costurile de participare sunt de 200 Ron/copil; 300 Ron/doi frați; 400 Ron/trei frați.
1 Iunie – 30 Septembrie, începând cu ora 19.30 – Simfoniile de vară
Vara aduce în Piaţa Universităţii a şaptea ediţie a “Simfoniilor de vară”. De la sfârşitul lunii mai, până în septembrie, în fiecare sâmbătă şi duminică, Parcul Colţea devine gazdă de spectacole în aer liber. Timp de 4 luni, sunt programate 38 de concerte cu artişti renumiţi precum cvartetul Bella Musica, Brass Quintet Bucureşti, mezzosoprana Claudia Măru-Hanghiuc, Bucharest Ladies Orchestra, dirijată de Ozana Barabancea, dar şi coruri de copii. Participarea este gratuită.