În două săptămâni sărbătorim din nou Zilele Bucurestiului, aşa că hai să ne organizăm puţin.
Sigur îţi aminteşti de Bucureşti 555. A fost o sărbătoare ca-n poveşti. Prima aniversare cu adevărat spectaculoasă pentru Zilele Bucurestiului. Iar proiecţia 3D de pe Palatul Parlamentului a intrat deja în referinţele oraşului. Şi mai grozav este că acela a fost doar un început pentru o serie lungă şi frumoasă de evenimente din care sigur îţi mai aminteşti cel puţin de Spotlight sau B-Fit. Multe dintre evenimentele care s-au petrecut în oraş în anul care s-a scurs de la Bucureşti 555 nu se află la prima ediţie, însă anul acesta s-au închegat mai bine, s-au potrivit astfel încât să creeze şi să menţină o atmosferă de sărbătoare în Bucureşti. “Au mai fost şi în alţi ani, dar ca anul ăsta nu a fost niciodată” este o replică pe care am auzit-o de multe ori în zielele şi serile petrecute prin oraş.
Explicaţia cea mai la îndemână este Bucureşti 2021, care a coagulat în jurul lui toate aceste proiecte valoroase pentru oraş şi le-a dat scopul comun de a pune Bucureştiul pe harta capitalelor culturale europene. Sunt multe dezbateri în jurul acestui subiect şi sunt multe argumente valide şi de o parte şi de alta, dar asta e o temă pentru altă dată. Până una altă hai să ne bucurăm de energia pe care ne-o oferă acest context şi să vedem ce urmează să se întâmple în weekendul 19-20 Septembrie, atunci când Bucureştiul sărbătoreşte 556 de ani de la prima atestare.
iMapp Bucharest – Piaţa Constituţiei
Unul dintre cele mai mari spectacole de video-mapping din lume. 6 echipe vor realiza show-uri a câte 4 minute şi 30 de secunde pe cea mai impresionantă suprafaţă pe care o poate oferi o clădire, şi anume, pe faţada Palatului Parlamentului, publicul putând să-şi voteze preferaţii. Conceptul creativ al concursului iMapp Bucharest este următorul: „Elementele” – pământ, aer, apă, foc – elemente primordiale ale căror impuls generativ vor transforma faţada Palatului Parlamentului, impresionând printr-un gigantic spectacol de sunet, lumină şi culoare. Faţada clădirii va fi personalizată şi reinterpretată printr-o imagine 3D complexă ce animă prin forme şi culoare suprafaţa de aproximativ 20.000 de metri pătraţi. Seara va începe cu un concert susţinut de Argatu’ & Friends, urmat de Şuie Paparude ce va cânta în deschiderea celebrei formaţii de electro-swing PAROV STELAR. De asemenea, trupa de dansatori Ledlight Dance Group va aduce pe scenă o coregrafie luminoasă interactivă, cu ajutorul unor costume spectaculoase.
Noaptea Albă a Bucureştiului, Instalaţii interactive – Centrul Istoric
14 instalaţii vor împânzi Centrul Vechi în noaptea dintre 19 şi 20 septembrie, printre care zmeele maiestuoase Les Luminéoles care vor fi înălţate la 30 de metri deasupra solului, pereţii care vor fi „pictaţi” cu imagini video despre istoria Bucureştiului, cuburile muzical-vizuale ce invită participanţii să creeze şi să se exprime împreună, instalaţiile interactive de lumini şi sunete Lights Contacts şi boxele Street Sound ce generează un soundscape din sample-uri muzicale declanşate de prezenţa şi mişcările trecătorilor.
Sound & Vision, Festival de Muzică Alternativă – Gara Băneasa
Primul festival de muzică alternativă 100% românească. 15 trupe urcă pe scena festivalului pentru setting-uri live de muzică alternativă românească. Împărţit în trei seri tematice, fiecare zi de festival este dedicată unui curent muzical. În prima seară, dedicată experimentelor hip-hop şi dance, urcă pe scenă RAO, Cred că sunt extraterestru, Silent, Strike, Fraţii Grime şi Jurjak. Sâmbătă, 19 septembrie, trupele de rock alternative încing atmosfera: Mono Jacks, Toulouse Lautrec, Sophisticated Lemons, We Singing Colors şi The Noise. Ultima zi de festival este rezervată genului electro cu trupele Moonlight Breakfast, Golan, Lucia, Temple Invisible, Hot Cassandra.
Piaţa Festivalului – Piaţa George Enescu
O serie de concerte de muzică clasică, cu acces gratuit, susţinute de mari dirijori şi instrumentişti din Orchestra Naţională Radio, Orchestra Simfonică Bucureşti, Orchestra Simfonică şi Filarmonica Oltenia, Orchestra Sinfonia Bucureşti, Bucharest Festival Orchestra, Camerata Regală.
Bucureştiul dansează – Esplanada Cercului Militar Naţional
Ai ocazia să iei lecţii de dans latino (salsa, kizomba, bachata şi tango argentinian). În ultima seară, show-urile vor fi susţinute de profesionişti internaţionali ai dansului: Carolina Bonaventura şi Martin Ojeda.
Kid’s City – Parcul Cişmigiu
Singurul eveniment despre care nu există prea multe detalii în afară de faptul că Parcul Cişmigiu se va transforma într-un spaţiu de aventură şi distracţie pentru copii, oferindu-le celor mici ateliere şi spectacole. Sunt sigur că pe măsură ce ne vom aproia de start vom afla detalii, aşa că stai cu ochii pe Pagina cu Idei pentru Weekend.
Poveşti de Bucureşti – Parcul Herăstrău, Intrarea Charles de Gaulle
Trei zile de sărbătoare în care bucureştenii şi turiştii sunt invitaţi să participe la reconstituirea atmosferei Bucureştiului de odinioară, printr-o serie de manifestări, precum Târgul Bucureştiului, zona culinară, concerte, parada costumelor de epocă, „Bătaia cu flori”, statui vivante, piese de teatru şi spectacole de acrobaţie şi echilibristică.
Cam astea să văd la orizont acum, cu două săptămâni înainte de weekendul magic. Bat din picioare de nerăbdare şi mă tot gândesc cum să fac să nu ratez nimic. De aceea am şi ales să împărtăşesc cu tine aceste informaţii acum, ca să avem timp să ne organizăm :). Stai cu ochii pe Pagina cu Idei pentru Weekend unde vei găsi detalii sau abonează-te la newsletter ca să primeşti veştile pe email.
@Sursă Foto: mediafax.ro