Tineri Voluntari pentru Patrimoniu Romanesc Editia II
25/08/2018 orele: 10:00 - 15:00
Asociația Turism Istoric organizează în perioada lunilor August octombrie un stagiu de voluntariat pentru tineri intitulat: Tineri Voluntari pentru Patrimoniul Românesc. Acest stagiu se află la a doua ediție Prin proiectul Tineri voluntari pentru patrimoniul românesc Asociația propune unui număr de 50 de tineri din România o serie de stagii de voluntariat organizate, potrivit prevederilor Legii 78/2014, și prin care participanții posibilitatea să lucreze timp de doua luni într-un cadru organizat și să dezvolte o serie de activități cu relevanță pentru domeniul patrimoniului cultural și nu numai.
Mai mult decât atât, fiecare participant va beneficia de un pachet de cursuri furnizate în cadrul proiectului, cursuri ce au ca finalitate dezvoltarea de competențe în domeniul new media, public speaking, noțiuni de marketing online și organizare de evenimente și tururi ghidate, precum și despre voluntariat și implicare socială.
După înscriere, la prima întâlnire, tinerii vor semna cu organizația noastră un contract de voluntariat, încheiat pentru o durată de doua luni, care va stabili termenii și condițiile derulării activităților de voluntariat ale participanților, potrivit stipulărilor prevăzute în Legea 78/2014, Art. 11 – 22. Alături de Contractul de voluntariat Asociația Turism Istoric va întocmi pentru fiecare tânăr participant Fișa voluntarului, unde se vor detalia activitățile ce urmează a fi prestate de acesta (Legea 78/2014, Art. 11).
În paralel cu procesul de selectare a participanților la programul de voluntariat în cadrul proiectului se va achiziționa un domeniu online pe care urmează a fi ridicată o platformă electronică ce va funcționa exclusiv pentru îndeplinirea obiectivelor propuse prin prezentul proiect. Această platformă va fi concepută ca un laborator de idei și soluții de promovare și conservare a diferitelor monumente de patrimoniu material românesc pe care voluntarii vor alege să le pună în discuție.
Odată cu finalizarea cursurilor pentru tinerii voluntari aceștia vor fi împărțiți în 5 echipe, astfel încât fiecare echipă să poată pilota activități specifice pentru monumente de patrimoniu din Bucureștiului pe tema Anul Marii Uniri în Capitală – de la ocupație la parada de 1 Decembrie.
CURSURILE (ghidaj turistic, tematic, foto, public speaking, promovare online) se vor desfăsura la Muzeul Național al Litereaturii române (strada Nicolae Cretulescu nr 8) intre 22 – 26 August de la 13-18.30.
Fiecare echipă creată va avea de dezvoltat, pornind de la noțiunile dobândite în cadrul cursurilor de pregătire, câte o campanie de promovare a unui traseu ghidat care să urmărească promovarea a diferite obiective de patrimoniu din sectorul aferent.
Campaniile se vor desfășura ulterior efectiv prin derularea tururilor ghidate și fiecare membru al echipei va aduce contribuția sa potrivit pregătirii profesionale ori domeniului de interes în care dorește să își consolideze experiența. Materialele rezultate în cadrul fiecărei campanii vor fi postate de către voluntari pe platforma online deja lansată și pregătită să fie utilizată.
De ce să te înscrii? Vrei să fii voluntar și să faci o schimbare în jurul tău? Te pasionează istoria, arhitectura și patrimoniul? Te-ai săturat să spui „Păcat!” când treci pe lângă o clădire aflată în ruine? Vrei să înveți povești și lucruri noi despre clădirile de patrimoniu și istoria orașului? Simți că poți să îi determini și pe ceilalți să fie mai atenți cu valorile arhitecturale? Vrei să înveți cum să faci o campanie de promovare pentru un eveniment cultural?
Ce înveți în acest stagiu? Cum să scrii articole pe web despre un obiectiv turistic Cum să realizezi o campanie de promovare a unui eveniment cultural Cum să faci un traseu cultural Cum să folosești Social Media în promovare (Facebook, Google +, Instagram, Youtube, Twitter) Cum să faci voluntariat inteligent Cum poate schimba volutariatul diverse situații Cum se realizezi fotografii (teorie și practică) cu mijloace moderne Cum se editează fotografiile (în Adobe Lightroom, Adobe Photoshop, Nikon CaptureX, Picassa)
Asociația Turism Istoric organizează în perioada lunilor August octombrie un stagiu de voluntariat pentru tineri intitulat: Tineri Voluntari pentru Patrimoniul Românesc. Acest stagiu se află la a doua ediție
Prin proiectul Tineri voluntari pentru patrimoniul românesc Asociația propune unui număr de 50 de tineri din România o serie de stagii de voluntariat organizate, potrivit prevederilor Legii 78/2014, și prin care participanții posibilitatea să lucreze timp de doua luni într-un cadru organizat și să dezvolte o serie de activități cu relevanță pentru domeniul patrimoniului cultural și nu numai.
Mai mult decât atât, fiecare participant va beneficia de un pachet de cursuri furnizate în cadrul proiectului, cursuri ce au ca finalitate dezvoltarea de competențe în domeniul new media, public speaking, noțiuni de marketing online și organizare de evenimente și tururi ghidate, precum și despre voluntariat și implicare socială.
După înscriere, la prima întâlnire, tinerii vor semna cu organizația noastră un contract de voluntariat, încheiat pentru o durată de doua luni, care va stabili termenii și condițiile derulării activităților de voluntariat ale participanților, potrivit stipulărilor prevăzute în Legea 78/2014, Art. 11 – 22. Alături de Contractul de voluntariat Asociația Turism Istoric va întocmi pentru fiecare tânăr participant Fișa voluntarului, unde se vor detalia activitățile ce urmează a fi prestate de acesta (Legea 78/2014, Art. 11).
În paralel cu procesul de selectare a participanților la programul de voluntariat în cadrul proiectului se va achiziționa un domeniu online pe care urmează a fi ridicată o platformă electronică ce va funcționa exclusiv pentru îndeplinirea obiectivelor propuse prin prezentul proiect. Această platformă va fi concepută ca un laborator de idei și soluții de promovare și conservare a diferitelor monumente de patrimoniu material românesc pe care voluntarii vor alege să le pună în discuție.
Odată cu finalizarea cursurilor pentru tinerii voluntari aceștia vor fi împărțiți în 5 echipe, astfel încât fiecare echipă să poată pilota activități specifice pentru monumente de patrimoniu din Bucureștiului pe tema Anul Marii Uniri în Capitală – de la ocupație la parada de 1 Decembrie.
CURSURILE (ghidaj turistic, tematic, foto, public speaking, promovare online) se vor desfăsura la Muzeul Național al Litereaturii române (strada Nicolae Cretulescu nr 8) intre 22 – 26 August de la 13-18.30.
Fiecare echipă creată va avea de dezvoltat, pornind de la noțiunile dobândite în cadrul cursurilor de pregătire, câte o campanie de promovare a unui traseu ghidat care să urmărească promovarea a diferite obiective de patrimoniu din sectorul aferent.
Campaniile se vor desfășura ulterior efectiv prin derularea tururilor ghidate și fiecare membru al echipei va aduce contribuția sa potrivit pregătirii profesionale ori domeniului de interes în care dorește să își consolideze experiența. Materialele rezultate în cadrul fiecărei campanii vor fi postate de către voluntari pe platforma online deja lansată și pregătită să fie utilizată.
De ce să te înscrii?
Vrei să fii voluntar și să faci o schimbare în jurul tău?
Te pasionează istoria, arhitectura și patrimoniul? Te-ai săturat să spui „Păcat!” când treci pe lângă o clădire aflată în ruine?
Vrei să înveți povești și lucruri noi despre clădirile de patrimoniu și istoria orașului?
Simți că poți să îi determini și pe ceilalți să fie mai atenți cu valorile arhitecturale?
Vrei să înveți cum să faci o campanie de promovare pentru un eveniment cultural?
Ce înveți în acest stagiu?
Cum să scrii articole pe web despre un obiectiv turistic
Cum să realizezi o campanie de promovare a unui eveniment cultural
Cum să faci un traseu cultural
Cum să folosești Social Media în promovare (Facebook, Google +, Instagram, Youtube, Twitter)
Cum să faci voluntariat inteligent
Cum poate schimba volutariatul diverse situații
Cum se realizezi fotografii (teorie și practică) cu mijloace moderne
Cum se editează fotografiile (în Adobe Lightroom, Adobe Photoshop, Nikon CaptureX, Picassa)
https://www.facebook.com/events/665815287133882/?event_time_id=665815300467214
Detalii
Loc de desfășurare