Sala Palatului

A fi sau a nu fi Sala Palatului un nume potrivit pentru acest articol?

Dilema mea pleaca de la faptul ca mi-am propus sa scriu despre zona si nu neaparat despre Sala Palatului. De aceea nu sunt sigur daca Sala trebuie sa fie reprezentanta care sa-si lase mostenire numele sau daca mai potrivit ar fi Palatul Regal.  Pana la urma Sala este chiar si ea a Palatului, nu?

Tot dintr-o argumentatie rational simplista, Palatul are o varsta dubla fata de Sala. Anul acesta Sala Palatului implineste 54 de ani, in timp ce Palatul Regal implineste 108 de cand, in urma unor lucrari intinse pe cativa ani sub tutela lui Carol I, ajunge sa aiba o forma asemanatoare cu ceea ce vedem azi. Desigur, daca ii mai adaugam si pe ceilalti aproape 100 de la constructia primului nucleu al Palatului, casa apartinand lui Dinicu Golescu, este destul de clar cine ar trebui sa dea numele acestei zone centrale a Bucurestiului.

Si totusi, in 1960 sub regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Sala Palatului devine esenta primei mari realizari urbanistice de sorginte comunista. Am descoperit o poveste interesanta pe care te invit sa o citesti si tu, link-ul este la finalul articolului. Citind-o, am retrait emotia unor ani trecuti de mult. In ultima vacanta din facultate am avut o sansa formidabila de a locui cateva luni intr-unul din blocurile din fata Salii Palatului. Au fost cateva luni care au ramas bine intiparite in ADN-ul meu, fiind o perioada in care am trait experiente grozave, alimentate de casa mea din centrul orasului. Nu intru in detalii, insa iti spun doar ca intr-una din acele seri, pe o terasa din apropiere am facut pasul cel mare si am cerut-o in casatorie pe doamna sufletului meu, a carei jumatate sunt.

Sa iesim din butoiul cu melancolie si sa revenim la concret. Dupa vreo doua saptamani de la mutarea in bloc, undeva la penultimul etaj am inceput sa imi pun niste semne de intrebare privind modul in care era construita cladirea. Intrarea te-ar fi facut sa crezi ca e vorba de un bloc comunist pur sange, asa cum arata toate cele din fata Salii Palatului, insa scara si apartamentul aveau un puternic iz vechi, o structura si o forma care nu aveau nimic in comun cu aspectul exterior. Mai mult, privind de pe balconul care avea deschidere spre spatele blocului, nu reuseam deloc sa inteleg cum se integreaza cladirea intre celelalte. Traiam ciudata senzatie ca mai multe echipe de constructori lucrand in acelasi timp pe mai multe linii paralele au gresit aliniamentul si s-au intalnit toti in acelasi timp, intr-un unghi ingust, fiecare incercand sa-si termine cat a putut mai bine cladirea, fara nici un fel de preocupare cu privire la potrivirea proiectelor, indiferent de punctul de vedere din care le-ai privi.

O treaba care m-a tot macinat in lunile acelea erau niste balcoane pe care le-am vazut prima data din interiorul scarii, balcoane false care nu aveau in spatele lor apartamente, asa cum ai putea crede daca te uiti din afara. De altfel, privind blocul cu atentie de pe scarile Salii Palatului poti chiar observa cu ochiul liber ca la cateva dintre etaje prin ferestrele din interiorul balcoanelor se zareste o alta cladire aflata in spate.

Recitind cuvintele de mai sus, imi dau seama ca ai putea ramane cu falsa impresie ca eram chiar preocupat activ de subiectul asta si ca imi puneam intrebari care imi rascoleau noptile. Ei bine nu, altele erau lucrurile care imi rascoleau noptile pe vremea aceea, asa ca am agatat repede gandurile astea in podul mintii mele, fixandu-le cu un cui explicativ batut bine cu argumente absolute, caci erau rodul gandirii mele intuitive, care justificau fara urma de indoiala toate acele aspecte.

Ani multi au trecut pana cand o prietena mi-a trimis link-ul de care iti ziceam. L-am citit pe nerasuflate, exact ca atunci cand gasesti o scrisoare veche in podul prafuit. O scrisoare care, de indata ce o recunosti, iti accelereaza salbatic bataile inimii, intuind deja ca ochii tai de acum iti vor releva altceva in continutul ei, decat au facut-o cu mult timp in urma.

Cred ca e fascinant cum ne raportam la istorie, cum luam de bun ceea ce vedem, gasind explicatii in trecutul apropiat, desi de multe ori ele preced cu mult ceea ce putem noi intelege, prin filtrele care ne definesc realitatea.  Asta ma face acum sa spun ca am locuit la Sala Palatului, nu la Palatul Regal si, desi imi asum nedreptatea care o fac acestui important asezamant cu o valoare urias mai mare decat cea a Salii Palatului, aleg sa ma conformez legendei urbane, in defavoarea semnificatiei istorice. In schimb, daca un astfel de schimb ar putea avea vreo valoare, voi acorda un intreg articol Palatului Regal si MNAR.

Articolul e mai mult decat o poveste draga mie, el este o invitatie la plimbare prin zona Salii Palatului, insa o plimbare provocata de aceasta poveste si educata de Rezistenta Urbana. O plimbare cu ochii larg deschisi, privind printre fatadele comuniste si termoizolatiile postdecembriste. O cautare atenta a ceea ce e, pentru a gasi ceea ce a fost. O cautare necesara pentru a-ti construi o opinie personala, educata, cu privire la ce ar fi bine sa fie.

[Show slideshow]