Parcul Bordei

Mult timp Parcul Bordei a rezonat in mintea mea cu un scandal imobiliar. Habar nu aveam pe unde se afla sau ce implica concret disputa respectiva, dar stiam sigur ca treaba nu e buna. Si am ramas asa necunoscator pana cand, pentru o intalnire, am fost nevoit sa-l iau ca punct de reper. Incercand sa aflu pe unde e, am descoperit ca-l vizitasem de multe ori, dar nu-l identificasem cu un nume, ci mai degraba il consideram o gradina, anexa a parcurilor si lacurilor din jur.

Ciudat, mi-am zis, doar ca vizitator al locului asta n-as fi stiut de scandalul foarte mediatizat acum cativa ani. E ca si cum ai sta langa un om pe o banca. Faci un comentariu, primesti un raspuns, primesti o intrebare, oferi un raspuns si dintr-una intr-alta, te trezesti ca stati de vorba. Dupa cateva zile te vezi din nou si, putin stangaci, amani momentul reluarii conversatiei, dar el se intampla din nou. Azi asa , maine asa si dupa cateva saptamani intalnirea este parte din vizitele in parc. Intre timp, poate i-ai aflat cel mult prenumele, insa in rest nu prea stii nimic personal despre cealalta persoana, doar ca este “de treaba” si e un companion placut. Uneori lucrurile raman aici, alteori ele avanseaza spre relatii pe termen lung. Insa, deodata, dupa cele cateva saptamani afli ca omul cu care te-ai imprietenit este de fapt subiectul unui scandal de presa despre care ai tot auzit in ultimul timp. Cum iti schimba asta perspectiva? Cu ce ochi il sau o vei privi data viitoare? Ce vei gandi cand va veti reintalni prima data? Serios? Cum iti va schimba propria ta parere despre persoana respectiva ceva ce este scris in ziare, adica ceva ce cred si zic altii?

Eu cu Parcul Bordei am ramas in aceeasi relatie. N-am descoperit care era zona amenintata sau poate chiar eliminata din parc. N-am aflat pentru ca am refuzat sa o fac. Cred ca nu are nici un rost sa ma intristez pentru asta si cred ca lucrurile sunt importante doar atat cat le dam noi importanta. Deci, nu vreau sa acord valoare unui eveniment negativ staruind asupra lui. Prefer sa ma bucur de o plimbare scurta, de obicei de dimineata, intr-un moment in care parcul este de cele mai multe ori aproape gol. Sa privesc ratele si lebedele care si-au facut casa lacul si sa pasesc aleile inguste, lungite parca special sa amane momentul in care le vei termina. Ceea ce nu este greu pentru ca e un parc asezat pe o limba de pamant intre cele doua experiente extreme ale Bucurestiului. O sosea aglomerata cu masini grabite si un lac verde, linistit, miscat doar din cand in cand de plutirea elegantelor lebele. Daca mergi in lungul parcului cele doua lumi se vor intalni undeva in mijlocul capului tau. O ureche va fi asurzita de vuietul masinilor si stridenta sirenelor, iar cealalta va fi scufundata in tacerea lacului, bataia aripilor unei rate care decoleaza in forta si protestul imediat al corului broastelor. Lacul are aliate de nadejde in disputa asta, cateva mierle ale caror tril este dumnezeiesc in astfel de dimineti. De multe ori ele sunt cele care inclina decisiv balanta in favoarea naturii.

De cateva ori am ajuns acolo si la ore mai inaintate sau in weekend, cand parcul devine “al copiilor” care profita din plin de cele doua locuri de joaca. Cand cei mici pun stapanire pe parc, nici mierlele, nici sirenele nu mai au nici o sansa in proclamarea suveranitatii. Parcul ramane al urmasilor, urmasilor nostri :).