Navigator pe Lacul Titan

Într-unul din ultimele weekenduri cu soare din această toamnă am picat în patima aroganţei şi am închiriat o şalupă de lux în formă de lebădă, cu care ne-am destrăbălat pe Lacul Titan din IOR, alias Alexandru Ioan Cuza. Eram în echipă restrânsă, doar cu cel mai mic, aşa că am încăput în acest coupe acvatic de înaltă clasă. Ne-am aruncat practic în braţele extazului care ne-a cuprins generos şi înţelegător faţă de conflictul trupesc în care ne aflăm. De la la brâu în sus ne relaxam în bătaia razelor soarelui tomnatic, zâmbind şăgalnic şi copilăros către nemărginirea apelor care ne înconjurau. Partea de jos pedala însă sportiv pentru a câştiga o cursă imaginară cu multitudinea de alte 4 lebede alături de care împărţeam lacul. Aşa că am pedalat, am pedalat şi între, am mai pedalat puţin. Am dat frâu liber nebuniei  şi am speriat nişte rate, apoi am făcut câteva selfee-uri pentru a surprinde sudoarea ce însoţea morişca pedalelor.

Am străbătut cu greu acest câmp de luptă pe care se confruntau zeul odihnei pasive cu cel al odihnei active, când deodată (vorba mea de când eram mic) ce să vezi!? După un cot de lac ne trezim faţă în faţă cu Titanicul. Cârmesc brusc, arunc o lopată plină de cărbuni la pedale, ocolesc în derapaj alte două lebede aflate în panică isterică, timp în care cobor şi închid portbagajul, apoi evit un grup de copii de grădiniţă care tocmai traversau strada şi salvez în ultimul moment situaţia după model James Bond.

Pe măsură ce valurile gigante împinse de uriaşa navă de călători aruncau spre mal lebăduţa noastră firavă, aflată într-un tangaj tot mai puternic, am putut observa cu atenţie că numele vaporului nu era Titanic ci Alexandru Ioan Cuza. Câtă originalitate! Trebui să recunoşti că dacă îi numeau Titan(ic) ar fi fost mai hazliu. Nu mai intru în detalii căci fotografia transmite mai bine dramatismul momentului, însă îmi amintesc că share-uiam acum câteva luni un articol care anunţa că pe Lacul Titan s-a introdus o nouă atracţie turistică sub formă de vaporaş mic, pentru plimbare mică, pe lac mic din oraş mare. Practic s-au întâlnit online-ul cu offline-ul în faţa mea, şi n-am putut rata ocazia de a studia în profunzime acest moment unic.

Aşa că am dus aroganţa mai departe, am lăsat cât colo lebăda si am urcat la bordul crucişătorului. Puntea era plină ochi cu oameni de toate felurile, pregătiţi cu nerăbdare şi entuziasm să pornească în călătoria vieţii lor pe valurile înspumate ale sorţii. Cu mic cu mare ne-am aşezat cuminţi pe scaune în jurul căpitanului care trona autoritar în mijlocul vasului cârmuind cu îndemânare, ocolind şi evitând la limita stâncile uriaşe care spărgeau valurile la mal şi gheţarii enormi din mijlocul apelor care ne dădeau fiori reci de groază.

Nebunia asta a durat cam 40 de minute, timp în care … am ocolit cu răbdare întreg lacul Titan, căpătând o perspectivă diferită asupra aleilor pe care de obicei le păşim, ajungând puţin mai aproape de fauna bogată a insuliţelor din mijlocul lacului şi bucurându-ne de o alternativă relaxată la obişnuita plimbare prin parc. Vaporaşul ăsta apropie parcul IOR de o utilizare completă a posibilităţilor pe care le are. Dacă ar mai fi şi ceva prin aer ar fi absolut complet. Şi nu, nu aş vrea să fie ceva prin aer, îl prefer liber aşa cum e acum, însă remarc că în IOR găseşti cam de toate, locuri de joacă, locuri de relaxare, skate park, scenă pentru spectacole, terenuri de sport, piste pentru bicilete, terase pentru parinţi şi desigur lacul cu toate pe care le găzduieşte. Cât or fi scos toate astea din visteria Primăriei Sectorului 3 nu ştiu. Însă ce ştiu este că preţul unei călătorii este de 10 ron pentru adulţi şi 5 ron pentru copii, iar îmbarcările şi debarcările se fac din apropierea bisericii de lemn a cărei turlă se vede cam din tot parcul.