5 Martie Februarie, începând cu ora 20 – Proiecție de gală Usturoi
Nu prea recomand eu filme aşa pur şi simplu, fără un festival, fără o cauză, fără ceva, doar filme. Simt că aş aluneca pe o pantă periculoasă la al cărei capăt jumătate din recomandările de weekend ar fi numai despre filme… ceea ce n-ar fi bine. Acum fac însă o excepţie şi îţi recomand proiecţia de gală a filmului Usturoi la Cinema Muzeul Ţăranului Român, în prezenţa actorului Sebastian Ţopan şi a producătorului/scenaristului Radu Băzăvan. M-am uitat la trailer şi n-am putut să mă abţin.
4 si 6 Martie, începând cu ora 19.30 – News from Polska
În acest weekend se termină micro-festivalul de arte performative desfăşurat la Centrul Naţional al dansului (Sala Stere Popescu, Bd. Mărăşeşti 80-82). Te mai poţi bucura vineri de spectacolul “Diva” cu Wioleta Komar şi duminică de performance-ul “Delfinul care m-a iubit” de Magdalena Szpecht. Festivalul face o radiografie a scenei poloneze atingând subiecte ca memoria copilăriei, individul şi naţiunea în faţa tragediei, Holocaustul, raportul dintre om şi natură, legate între ele de întrebările cu privire la identitatea personală, artistică, naţională, umană. Performance-urile vor fi urmate de întâlniri cu creatorii moderate de Iulia Popovici, curator al proiectului. Bilete pot fi cumpărate înainte de spectacol.
6 Martie, începând cu ora 9.45 – Promenade Ilfovene, Căldărușani – Valea Vlăsiei
Săptămâna trecută am primit o propunere foarte interesantă de la una din prietenele proiectului nostru, Mona Mihaela. Există un proiect numit Promenade Ilfovene care organizează la fiecare final de săptămână plimbări în jurul Bucureştiului. Două lucruri mi-au atras atenţia. Primul – ghid este un belgian care vorbeşte bine româneşte şi care organizează aceste plimbări de vreo 3 ani. Imaginează-ţi o faţă cu gura căscată şi ochi mari. Cum a ajuns omul asta să fie ghid în România, nu ştiu, dar am de gând să aflu parte dintr-o explorare mai largă a acestei preocupări care se extinde din ce în ce mai mult. Al doilea – am privit câteva din fotografiile de pe pagina lor de Facebook şi am fost uimit de frumuseţea împrejurimilor Bucureştiului. Am regăsit în ele detalii care credeam că au nevoie de zeci sau sute de kilometri depărtare de o regiune atât de aglomerată şi poluată ca Bucureştiul, pentru a exista. Aşa că m-am hotărât să includ această promenadă printre ideile de weekend, o jumătate de zi departe de zgomotul, poluarea şi aglomeraţia oraşului, şi totuşi atât de aproape. Plimbarea de duminica viitoare ne va duce prin pădurea Căldărușani și de-a lungul Văii Vlăsiei până lângă cătunul Vlăsia. Tot traseul (10 km) este prin pădurea înflorită și o să putem culege untișor din belșug. Ne întâlnim la ora 09:45 în stația de maxi taxi de lângă Cora Pantelimon și mergem cu cursa de ora 10:00 (maxi taxi 116). Participarea este gratuită. Prețul cursei dus întors cu maxi taxi: 12RON. Detalii la tel: 0754 684 394
5-6 Martie, între orele 10-19 – Bounty Fair, Te iubesc, femeie!
La Casa Universitarilor are loc în weekend evenimentul de handmade şi design romȃnesc Bounty Fair. Suntem aşteptați cu o ediție specială dedicată cui altcuiva decât femeilor. Ce va fi pe acolo: 70 de artişti si artizani romȃni expun ȋn cadrul tȃrgului sute de creații pentru femei de vȃrste si cu stiluri diferite; Ateliere unde poți personaliza chiar tu un obiect sau poți cere artistului să-ți customizeze pe loc un produs; Fotografii instant pentru ȋntreaga familie; Pentru cei mici ateliere de creație, cu tematici diverse, ȋn care să se distreze, dar totodată să-şi dezvolte creativitatea; Nelipsita tombolă cu premii pe loc şi la fel de nelipsita zonă de restaurant.Intrarea la eveniment costă 5 lei de persoană, iar copiii pȃnă ȋn 14 ani au acces gratuit.
4-6 Martie, începând cu ora 8 – DANCE ALL Stars – Campionatul National de Dans Sportiv
În weekend la Sala Polivalentă se dansează pe bune. Este Campionatul Naţional de Dans Sportiv şi organizatorii promit o experienţă formidabilă atât pentru participanţi dar şi pentru spectatori. Vals, cha cha cha sau fox-trot, între puţini sau între mulţi, totul se reduce în final la show. Ei zic că aduc şi câteva vedete care să încălzească atmosfera, eu zic că efortul făcut de concurenţii care vor da acolo tot ce au mai bun este suficient pentru a ne tenta să trecem măcar câteva ore pe acolo. Biletele nu sunt deloc ieftine la 50ron/zi de concurs, însă nu sunt nici chiar un capăt de ţară. Detalii despre program găseşti pe butonul cu sursa.
Sursă și detalii5-6 Martie, începând cu ora 10.45 – Bucureştii arhitectului Duiliu Marcu
De ceva timp am remarcat evenimentele organizate de “Călător prin gările de odinioară” numele proiectului lui Andrei Berinde, un pasionat de istoria Căilor Ferate Române. Doar că ele se întâmplă de obicei pe alte meleaguri, iar acum am în sfârşit ocazia de a sugera o plimbare care are loc în Bucureşti. Turul este prilejuit de comemorarea lui Duiliu Marcu, care are loc în 9 Martie. Anticipând cu câteva zile suntem invitaţi pe 5 şi 6 martie în faţa Muzeului Grigore Antipa, de unde vom porni „în pas de plimbare” pe arterele oraşului, urmând ca în drumul nostru să redescoperim, ori să aflăm pentru prima oară, istoria unor clădiri pe lângă care poate am trecut grăbiţi zi de zi, fără a le acorda însă atenţie. Traseul se întinde pe o lungime de 10km şi se va încheia în jur orei 17 în Parcul Gării de Nord. Participarea este gratuită, dar puteţi să va exprimaţi recunoştinţa cumpărând mici suveniruri.
Sursă și detalii5 Martie, între orele 11.30-12.30 – Povestea Sunetului
Mă bucur că am descoperit evenimentul acesta acum câteva săptămâni, dar şi mai mult mă bucur că el continuă. În felul ăsta avem şanse mari să ajungem şi noi cu băieţii acolo, pentru că sună foarte bine. Este vorba despre un spectacol pentru copii peste 5 ani organizat de data aceasta la EliteArt Galerie (Piața Națiunilor Unite nr. 3-5), menit să îi ajute să înțeleagă și să își formeze gustul pentru muzica clasică, jazz, world music. Prezentat ca o poveste cu personaje, pentru a fi pe înțelesul celor mici, spectacolul se desfășoară pe parcursul a mai multe episoade prezentând pe rând diferite instrumente și stiluri muzicale, piesele unor compozitori recunoscuți. Acum este episodul dedicat contrabasului, bateriei şi saxofonului. Experiența sonoră este povestită și explicată copiilor într-o formă accesibilă și interactivă, prin jocuri și demonstrații concrete. Copii vor înțelege ce înseamnă sunetul și cum se produce el, vor avea ocazia să încerce diferite instrumente și să experimenteze sub îndrumarea artiștilor IMO (Imagination Orchestra). Prețurile biletelor sunt următoarele:
- Copii 20 ron
- Adulti 30 ron
- Family pack 70 ron (2 adulti + 1 copil)
- Family pack 90 ron (2 adulti + 2 copii)
- Group pack (min. 10 copii) insotitorul are intrare gratuita
6 Martie, începând cu ora 11 – Cum să înţelegem Bucureştiul – Piaţa Spaniei
Iată încă o ocazie de a descoperim şi/sau a înţelegem mai bine oraşul în care locuim. Cei de la Plimbări Urbane ne invită să descoperim zona Pieţei Spaniei, pe bulevardul Dacia, la cativa pasi de Muzeul memorial Nottara. Vom putea descoperi istoria zonei, cum a apărut Piaţă Spaniei, ce fel de arhitectură regăsim în zonă sau ce intervenţii urbanistice s-au realizat. La final vom explora un pic spaţiul şi vom discuta despre anumite detalii arhitecturale şi urbanistice.
3 Martie – 29 Mai – Eleganţă şi tradiţie în moda feminină. De la Belle Epoque la interbelic
Muzeul Naţional Cotroceni organizează în Salonul Cerchez, expoziţia “Eleganţă şi tradiţie în moda feminină. De la Belle Époque la interbelic” dedicată Zilei de 8 Martie. Expoziţia valorifică patrimoniul Muzeului Naţional Cotroceni şi două colecţii particulare oferite cu amabilitate de Iulia Gorneanu şi Oana Creţu. În cadrul expoziţiei vor figura rochii, fuste şi bluze reprezentative pentru moda sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX, accesorii (pălării, mănuşi, poşete, evantaie, bijuterii, ace de pălărie, umbreluţe de soare), sticluţe de parfum, pudriere, casete de bijuterii, dantele, cutii de pălării, alături de costume populare, fote şi ii din perioada anilor ’20 – ’30 din diferite zone ale ţării, marame, veste brodate cu motive populare, brâie şi paftale din metal argintat. Atmosfera de epocă va fi întregită de fotografii şi cărţi poştale reprezentând doamne din societatea românească, dar şi pe principesa şi regina Maria a României, simbol al eleganţei şi graţiei feminine şi promotoare a purtării costumului popular românesc în cercurile oficiale.
6 Martie, începând cu orele 10.30 şi 12 – A fost odată un ou, spectacol non-verbal.
Evenimentul din această săptămână dedicat celor mai mici are loc tot la Clubul Ţăranului şi este organizat de trupa HopaTrop. “A fost odată… un ou” este un spectacol non-verbal de teatru, însoţit de acompaniament musical live, ce se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani.
Realizatorii spectacolului au pornit de la ideea ca fiecare ființă vie își are originea într-o sămânță primordială: oul. Au creat o serie de jocuri, mișcări, sunete accesibile înțelegerii copilului de vîrstă mică. Ca și în celelalte spectacole nu urmăresc un fir narativ propriu-zis. Mai degrabă, încearcă să exploreze obiecte deja existente în viața copiilor de vârstă mică sugerându-le noi sensuri. Spectacolul este îmbrăcat într-o înveșmântare sonoră aparte produsă live, totul creând o atmosferă aparte, magică. Biletele se pot procura în ziua spectacolului de la intrarea în club, fără rezervări prealabile. Costă 20 lei/persoană, iar al doilea adult va participa gratuit.
5 Martie, începând cu ora 11 – Ora de poveşti
Pentru copii doar cu puţin mai mari, adică cei cu vârste între 3 şi 6 am descoperit o serie de evenimente care au loc în fiecare primă sâmbătă din lună. Este vorba despre un program de spus şi citit poveşti simultan, într-una dintre cele 16 filiale ale Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. Aici găseşti adresele şi harta pentru a o alege pe cea mai la îndemână. Intrarea este gratuită. Dacă vrei să afli detalii despre invitaţii povestitori le găseşti apăsând pe butonul cu detalii.
5 Martie, începând cu ora 13 – Traseu cultural brâncovenesc
Te mai ţin picioarele? Observ cu oarece surprindere că primăvara răsar traseele culturale. Le-am cam pierdut numărul, dar ştiu sigur că sunt destul de multe. Prin oraş sau pe lângă scopul este mereu acela de a mai învăţa ceva în timp de faci mişcare. Ce-ţi poţi dori mai mult!? Timp să ai! Propunerea celor de la Aflarea Brâncovenilor este să descoperim împreună cât de brâncovenesc mai este Bucureştiul! Turul se desfăşoară într-un interval de 2 ore între Piaţa Universităţii şi zona Patriarhiei şi cuprinde destul de multe biserici şi mănăstiri. Participare este gratuită, însă donaţiile sunt apreciate.
18 Februarie – 29 Mai – Brâncuși. Forme în alb și negru – expoziție de fotografie
MNAR organizează expoziția de fotografie “Brâncuși. Forme în alb și negru” ca parte din Programul naţional 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brancuşi inițiat de Ministerul Culturii. Aceasta propune o selecţie de 40 de tiraje moderne după clișeele realizate de Brâncuşi la Paris: aspecte din atelier şi sculpturi aflate în diferite stadii de lucru. Pe lângă fotografii, în expoziţie se regăsesc şi două module interactive din atelierul Pasărea ascunsă-n piatră, găzduit în corpul Ştirbei al muzeului. Atelierul a fost conceput de specialiştii de la Centrul Georges Pompidou din Paris pentru a-i familiariza pe copii cu lucrările lui Brâncuşi. Cele două module aduse în expoziţie oferă acum unui public mai larg posibilitatea de a descoperi în mod ludic universul sculptorului. Atât fotografiile, cât şi modulele interactive au fost donate Muzeului Naţional de Artă al României de Muzeul Naţional de Artă Modernă – Centrul Georges Pompidou din Paris în 2006, respectiv 2007.
Sursă și detalii3 Februarie – 3 Aprilie – O incursiune în istoriile cartierului Berceni
Din când în când descopăr evenimente organizate de comunităţi ale Bucureştiului, în fapt de nucleele principale ale societăţii. Înainte de a fi un oraş suntem în primul rând comunităţi locale, pornind de la vecinii din imediata apropiere şi continuând cu cei “din cartier”. Există tot mai multe astfel de comunităţi, cea din Lacul Tei, cea din Cotroceni şi iată că acum e vremea să o cunoaştem pe cea din Berceni. Avem ocazia să o facem într-unul din cele mai recent renovate spaţii culturale ale Bucureştiului, Casa Filipescu-Cesianu. Aşadar invitaţia de a participa la această expoziţie organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti vine la pachet cu două potenţiale descoperiri, o comunitate şi un loc. Urmărind morfologia constituirii unui cartier şi evoluţia sa urbanistică de la comună suburbană cu peisaj rustic la apariţia complexurilor de locuinţe în diferitele perioade ale secolului XX, expoziţia valorifică dinamic memoria locului prin poveşti, fotografii şi documente cartografice care redau câteva repere în transformarea zonei de sud a oraşului (denumită astăzi cartierul Berceni).
13 Februarie – 6 Martie, începând cu ora 10 – Micii meșteri mari
A trecut ceva timp de când nu am mai avut un motiv să mergem la Muzeul Satului. Probabil nu e o coincidenţă vremea din ce în ce mai potrivită pentru plimbări în aer liber şi startul atelierelor de creativitate dedicate copiilor. Aceştia sunt invitaţi să confecţioneze, mărţişoare și felicitări, destinate sărbătorii Mărţişorului și Zilei Femeii. Sunt invitaţi să participe copii cu vârsta între 5 şi 14 ani. Înscrierile se fac începând cu data de 2 februarie 2016, de luni până joi, între orele 10.00 – 15.00 la telefon 021/317 91 10/int. 195, şi prin email: muzeulnationalal_satului@yahoo.com. Atelierele se vor desfăşura în weekend în clădirea Arhondaric din Şos. Kiseleff nr. 28, începând cu orele 10.00. Taxa de participare pentru fiecare atelier este de 15 ron / copil. Numărul maxim de copii înscrişi este de 15 la fiecare atelier.
4-6 Martie, între orele 10-18 – Târgul de Mucenici
Sunt putin locuri in Bucuresti in care te poti bucura de mucenici moldovenesti, iar unul dintre acestea este târgul de la MŢR. Cu mare drag vin, tocmai din comuna Stăuceni, judeţul Botoşani, gospodine care vor împleti, în târg, mucenici moldoveneşti însiropaţi cu miere și pudrați din belșug cu miez de nucă. Special pentru aceste zile, femeile au pregătit mucenici uriaşi având forma cifrei 8 şi mucenici în forme speciale: de porumbei, de soare, de inimă, de hartă a României şi chiar chipul unui ţăran român în mărime naturală. Cum sâmbăta aceasta sunt Moşii de iarnă, când se dă de pomană pentru sufletele celor adormiţi, la târg vor fi copţi şi colaci împletiţi în patru sau plăcinte poale’n brâu cu brânză şi stafide. Intrarea este liberă.
22 Februarie – 8 Martie, între orele 9-17 – De Mărţişor. Târg cu tâlc…
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează şi el un târg de Mărţişor sub egida proiectului cultural Anotimpuri la Muzeul Satului. Vizitatorii sunt poftiți să aleagă pentru cei dragi mărţişoare, atît tradiţionale, creaţie a meşterilor populari, cât şi mărțișoare realizate cu multă imaginaţie de artişti plastici. Tradiţia vorbeşte despre mărţişorul confecţionat, în satele de odinioară, dintr-un şnur bicolor simbolizând înfruntarea dintre anotimpul friguros şi cel călduros, oferit şi purtat ca atare la 1 Martie sau despre mărţişorul de care se agăţa o monedă de aur sau argint pe care părinţii îl dăruiau copiilor, fete şi băieţi. El se purta la început legat la mână, iar mai târziu în piept sau la gât. Se credea că cei ce-l purtau erau, astfel, feriţi de boli şi de deochi, erau sănătoşi, bogaţi şi norocoşi.
26 Februarie – 6 Martie – Târgul de Mărţişor
Ar fi fost culmea să lipsească din toată invazia asta de târguri de mărţişor tocmai Muzeul de Geologie. Culmea în sensul în care chiar mi-ar fi părut rău, pentru că ştii părerea că mea că dacă vrei să cumperi pietre (semi)preţioase ar fi bine să mergi la domn’ profesor, direct la sursă. Aşa că pentru amatori poate fi o destinaţie interesantă în această perioadă.
12 Ianuarie – 20 Martie – Salonul International de Arta Fotografica
La Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Şuţu ne invită la cea de a 20-a ediţie a Salonului Internaţional de Artă Fotografică a României. Salonul reuneşte operele celor mai importanţi fotografi din lume. Expoziţia este o sinteză a competiţiei la care au participat 1960 de fotografii a 240 de fotografi din 39 de ţări. Dintre acestea 400 de fotografii au fost acceptate şi 38 premiate. Doar acestea din urmă vor fi expuse. Deci cele mai bune din cele mai bune.
5 Martie, începând cu ora 10.15 – Crăiasa-broască și palatul
Muzeul „Grigore Antipa” vă invită să-i aduceți pe cei mici la o întâlnire cu Arta în cadrul atelierelor Art Antipa. Atelierele sunt un mod distractiv de a petrece timpul liber, fiind în același timp și o modalitate de a dezvolta creativitatea, ingeniozitatea, simțul estetic și spiritul de observație al copiilor. Grupe de vârstă: 4-7 ani (între 10.15–11.30), 8-14 ani (11.45 -13.15). Costul participării la un modul de 4 ședințe (pe parcursul unei luni) este 160 ron/participant, iar pentru o ședință este de 50 ron/participant. Înscrierea participanților se poate face prin email info@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31. Înscrierile prin e-mail au prioritate.
6 Martie, începând cu ora 10.15 – Daruri creative pentru mame și bunici
Muzeul „Grigore Antipa” ne așteaptă duminica să-i aducem pe cei mici la Atelierele de creație cu imaginație Holy Molly. Chiar dacă pleci la drum cu materiale puține, dar cu sclipici din abundență… cu Holy Molly poți face orice îți propui. Tot ce-ți trebuie e puțin entuziasm și un dram de încredere. Din aţe, lipici, sclipici, nisip și hârtie, precum şi cu ajutorul crenguţelor şi al frunzelor culese de prin grădini şi parcuri, vom inventa cele mai năstrușnice creaţii care ne vor împodobi camerele şi zilele. Atelierele se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 9 ani. Înscrierea copiilor se face prin e-mail: info@antipa.ro, nejucam@holymolly.ro, sau la telefon 021.305.60.31, în limita a 15 locuri/grupă. Taxa de participare este de 50 lei/participant/ședință.
22 Decembrie – 1 Mai – Cu Sânge Rece
Muzeul „Grigore Antipa” ne invită să vizităm expoziţia temporară de reptile vii „Cu sânge rece”, deschisă în perioada 22 decembrie 2015 – 1 mai 2016. In perioada 22-31 Decembrie accesul este gratuit. Taipanul australian, cobra egipteană, vipera uriaşa africană, anaconda, şarpele cu clopoţei, cobra scuipătoare sau şarpele regal, sunt doar câteva dintre speciile care pot fi admirate în această expoziţie la Muzeul „Antipa”. Expoziţia „Cu sânge rece” oferă o fascinantă incursiune în lumea acestor misterioase vieţuitoare şi pune la dispoziţia vizitatorilor informaţii despre obiceiurile lor, despre cum se adaptează ele la mediul înconjurător, precum şi despre rolul pe care-l joacă în ecosistem. Programul de vizitare este de marţi până vineri între orele 10 – 18 (ultimul vizitator intră la ora 17) iar sâmbăta şi duminica între 10 – 19 (ultimul vizitator intră la ora 18). Preţurile biletelor sunt de 10 lei/copil/student/pensionar şi 15 lei/adult. Copiii cu vârste mai mici de 3 ani au gratuitate.
12 August 2015 – 29 mai 2016 – Falsuri Monetare
Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Şuţu ne propune o scurtă istorie a falsificării emisiunilor monetare, începând din antichitate şi ajungând în anul 1947. Expoziţia este organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. Cu problema falsurilor monetare s-a confruntat întreaga societate indiferent de perioada istorică, pe de o parte din cauza unei manipulări a valorii, chiar de către autorităţi în scopul obţinerii unor importante surse de venit prin scăderea titlului metalului preţios sau a greutăţii (acest sistem fiind utilizat de unele state, ale căror suverani vedeau în monetării importante surse de venituri ce puteau fi obţinute rapid), fie din cauza unor ateliere clandestine.
Sursă și detalii