Prilej de mare sărbătoare urbană, Zilele Bucureștiului, organizate sub deja arhicunoscutul, Bucuresti555, au pus un nou centru cultural pe harta Bucureștiului. Unul în același timp foarte vechi și foarte nou, frumos foc și situat că orice centru cultural care se respectă acolo unde este mulțimea mai mare, adică în Centrul Vechi sau Centrul Istoric, după preferințele personale de limbaj.
Nu puteam rata ocazia porților deschise și mi-am bucurat ochii cu grozăvia de clădire care a ieșit de sub pânza care acoperea șantierul aflat imediat cum intri pe Lipscani, pe stânga. Deși cunoscut mai degrabă ca o recondiționare a vechii clădiri, în fapt, proiectul a presupus reconstruirea unei clădiri noi. Povestea reconstrucției este foarte frumos prezentată, în special prin fotografii, în câteva din spațiile expoziționale. Toate la un loc m-au ajutat să iau cu mine pe lângă încântarea privind rezultatul final și înțelegerea transformărilor care au dus la el.
Conform bunului meu obicei: fost, văzut, plăcut. Dar bine ar fi fost să fi și știut. Și pentru că n-am apucat să știu înainte de vizită, m-am pornit la cercetat după. Fiind una din temele zilei, motiv de propagandă pentru fel de fel, există informație despre Hanul Gabroveni câtă poftești. Așa am aflat din multe surse că locul ăsta își pierde originile undeva în jur de 1700, fiind la momentul acela doar un spațiu de negoț, deci făra mare importanță pentru istoria vremii. Prin 1738 apare numit că “bezesten”, adică o clădire pătrată destinată negustorilor străini, rol dat de C-tin. Mavrocordat. Totuși nu e sigur dacă exact despre acest loc era vorba. Mai mult există versiuni care plasează construcția undeva la început de 1800 pe rămășițele unor case vechi din secolul XV și care îl atribuie unuia dintre cei mai renumiți negustori ai vremii Tudor Hagi Tudorache. De altfel, jumătatea anilor 1800 a reprezentat perioada de glorie a acestui spațiu, lui alocându-i-se meritul a de fi introdus termenul de pasaj comercial în limbajul Bucureștenilor, scop pe care l-a avut cea mai mare parte a timpului, în ciuda diverselor evenimente nefericite prin care a trecut și care au necesitat mai multe renovări și reconsolidări. Clădirea a avut ulterior mai multe utilizări și a tot trecut din mână în mână până când în 1990, în urma unui alt incendiu, a devenit o ruină abandonată. La începutul lui 2012 a început proiectul de restaurare terminat anul acesta cu o sumă serioasă de bani.
Partea asta cu finanțarea proiectului ar putea fi urmărită într-un capitol separat numit “Hanul, Banii și Norvegienii” și cred că ar ieși o poveste frumoasă, dar nu pe asta vreau să ți-o spun, pentru că ceea ce urmează e mult mai interesant.
Ce-ai zice dacă “Hanul Gabroveni” nu e chiar Hanul Gabroveni, numit așa conform Listei Monumentelor Istorice din 2004. În căutările mele, pentru că nu prea găseam termenul de han, am tot săpat până am dat peste un Raport Tehnic executat de Institutul Național al Patrimoniului din care reise că în realitate Hanul Gabroveni s-ar fi aflat peste drum de “Hanul Gabroveni”. Adică ceea ce pe vremuri era cunoscut sub acest nume a devenit pe la 1900 Hotel Universal. Pare’se că o perioadă ar fi purtat numele combinat Gabroveni Universal, după care prima parte a dispărut. S-a dus… peste drum. Peste drum, acolo unde a existat un han numit Hanul Hagi Tudorache, construit de fiul lui Tudor Hagi Tudorache undeva între 1847 și 1852, urmare a achiziționării terenurilor învecinate, inclusiv a celui din spate cu ieșire spre strada Lipscani. Ulterior clădirea s-a transformat în “Pasagiu Comercial”, istoria recentă potrivindu-se cu ceea ce ziceam mai sus. Mai puțin faptul că vorbim de altă clădire, ceea ce mi se pare demn de povestiri de seară în jurul focului, să știe și ăia mici cum e de fapt cu istoria asta, făcută și desfăcută de unii pe genunchi.
Cel mai probabil articolul acesta închide seria celor provocate de București 555 și îmi vine să râd recitind ceea ce scriam la început de august când am pornit să cercetez istoria Bucureștiului. Atunci eram nemulțumit de modul cum istoria care se scrie devine realitate, în detrimentul celei reale, celei trăite zilnic de fiecare dintre noi. Uite așa și cu Pasagiul Comercial alias Hanul Gabroveni. Cineva, cândva a scris un nume într-o listă, iar altcineva l-a preluat și l-a dus mai departe. Și gata! Așa se face istoria!
Ce zic eu? Mergi, vezi, află! Tu singur(ă). Și apoi zi mai departe cum crezi tu mai bine.
La o cafea cu industria cafelei de specialitate
28/02/2019 @ 16:50
[…] caldă, tema… cafeaua sigur se va răci până la final. Aseară am fost la un eveniment la Arcub (Hanul Gabroveni) parte din Festivalul Industriilor Creative „Creative Est„. Evenimentul s-a numit […]
Festivalul Cafelei Bucuresti 2018 vrea sa devina o cafenea micuta doar pentru profesionisti?
15/05/2018 @ 20:22
[…] Ediția de anul trecut a căutat să rezolve problema cea mai reclamată a primei ediții, locația, și a venit mai la centru, într-unul din spațiile superbe ale Bucureștiului – ARCUB, Hanul Gabroveni. În paranteză fie spus nu e chiar Hanul Gabroveni, dar povestea locului am scris-o în altă parte. […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 1-2 Aprilie -
29/03/2017 @ 19:29
[…] şi Omega care se întrepătrund şi nasc plăcerea primordială :). Glumă, glumă, dar la Hanul Gabroveni, timp de 4 zile, este sărbătorită cafeaua. Vor fi acolo jucători importanţi de pe piaţa […]
Festivalul de cafea de la Bucuresti 2017 Cafea fără zahăr
29/03/2017 @ 08:08
[…] una sau mai multe zile în minunata locaţie de la ARCUB. Posibil să ştii cât de mult îmi place istoria interesantă a locului, însă, acum mă voi rezuma să spun doar că sunt sigur că atmosfera lui va contribui cu succes […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 29-30 Octombrie -
26/10/2016 @ 22:39
[…] La un Ceai este Seara Indoneziană. Toate serile speciale încep de la ora 19.00. În plus la Arcub se va desfăşura sâmbătă şi duminică între orele 10:00-20:00 expoziţia de ceai, cafea şi […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru weekend 22-23 Octombrie -
19/10/2016 @ 21:36
[…] au loc zilnic în perioada festivalului la mai multe teatre din Bucureşti, printre care TNB, Arcub, Bulandra. Aşadar, va rugăm să va închideţi telefoanele mobile şi să vă deschideţi […]
Celebrăm cafeaua şi ceaiul timp de o săptămână la Tea&Coffee Festival - Cafea fără zahăr
17/10/2016 @ 16:21
[…] din domeniu, care va avea loc în perioada 29-30 octombrie, între orele 10:00-20:00, la Hanul Gabroveni (strada Lipscani nr. […]
La o cafea cu industria cafelei de specialitate - Cafea fără zahăr
12/10/2016 @ 08:55
[…] caldă, tema… cafeaua sigur se va răci până la final. Aseară am fost la un eveniment la Arcub (Hanul Gabroveni) parte din Festivalul Industriilor Creative “Creative Est“. Evenimentul s-a numit […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 1-2 Octombrie -
29/09/2016 @ 09:37
[…] și reverie. Evenimentele vor avea loc la The Ark lângă Piaţa de Flori, Cinema Elvira Popesco, Arcub, Muzeul Naţional George Enescu şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Biletele […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 23-24 Septembrie -
22/09/2016 @ 07:53
[…] Piaţa George Enescu, lângă Ateneu să ne bucurăm de 2 sau 3 concerte de jazz. În paralele la Hanul Gabroveni vor exista o serie de evenimente conexe: ateliere, clase, proiecţii de film. Participarea este […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 10-11 Septembrie -
07/09/2016 @ 22:59
[…] sunt: SYT Visual Arts, SYT Photo, SYT Shorts, SYT Drama & SYT Music. Totul se petrece la ARCUB şi în linii mari ne putem bucura de expoziţii pe parcursul celor 3 zile, de proiecţii şi piese […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 27-28 August -
24/08/2016 @ 20:11
[…] extraordinară de spectacole și evenimente culturale din țară și din străinătate la ARCUB Gabroveni. Timp de zece zile, zecile de producții și evenimente conexe oferite de Festivalul UNDERCLOUD […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 25-26 Iunie -
22/06/2016 @ 19:23
[…] aflat la a zecea ediție, se va desfășura în 12 spații culturale din Capitală: ARCUB – Hanul Gabroveni, British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre”, Green Hours, […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 18-19 Iunie -
15/06/2016 @ 18:29
[…] vom surprinde în imagini povestea nescrisă a Bucureştiului. După-amiază ne vom întâlni la ArCub-Hanul Gabroveni unde vom vizualiza fotografiile şi le vom discuta, stabilind […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 28-29 Mai -
25/05/2016 @ 21:46
[…] Nişte tentaţii care mă fac curios, mă scot din casă duminică seară şi mă duc pe sus la ARCUB – Hanul Gabroveni să văd cu ochii mei şi să aud cu urechile mele. Preţul biletelor este 50ron – întreg […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 21-22 Mai -
20/05/2016 @ 07:56
[…] unele dintre cele mai actuale teme printr-o combinaţie atractivă de mijloace artistice. La Hanul Gabroveni sunt 3 expoziţii de fotografie ce pot fi vizitate în intervalul orar 10-20: o expoziţie care […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 7-8 Mai -
04/05/2016 @ 22:31
[…] ARCUB, Hanul Gabroveni, are loc o expoziție de artă video dedicată relevanței monumentelor din București și nu […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 16-17 Aprilie -
14/04/2016 @ 09:56
[…] ARCUB, Hanul Gabroveni, are loc o expoziție de artă video dedicată relevanței monumentelor din București și nu […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 9-10 Aprilie -
06/04/2016 @ 19:05
[…] perioada 8-10 aprilie 2016, la ARCUB Gabroveni, Asociația MetruCub – resurse pentru cultură organizează Forumul Cultura în educație, un […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 2-3 Aprilie -
01/04/2016 @ 11:06
[…] ARCUB, Hanul Gabroveni, are loc o expoziție de artă video dedicată relevanței monumentelor din București și nu […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 19-20 Martie -
17/03/2016 @ 09:03
[…] de a reflecta asupra importanţei calităţii mediului sonor. Majoritatea acţiunilor au loc la ARCUB unde accesul este gratuit, iar o parte din proiecţii la Cinema Elvire Popesco unde biletul de acces […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 6-7 Februarie -
03/02/2016 @ 22:08
[…] cu 5 februarie 2016, ARCUB va deschide în sediul din Gabroveni o expoziție dedicată aniversării a 100 de ani de dadaism, realizată de Erwin Kessler, cu […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru weekend 23-24 Ianuarie -
20/01/2016 @ 20:32
[…] fotografilor din Colectiv. Sâmbătă 12 Decembrie a avut loc vernisajul. Expoziţia va avea loc la Hanul Gabroveni, iar în cadrul ei vor fi prezentate peste 200 de lucrări de fotografie, mare parte dintre […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 19-20 Decembrie -
16/12/2015 @ 22:46
[…] fotografilor din Colectiv. Sâmbătă 12 Decembrie a avut loc vernisajul. Expoziţia va avea loc la Hanul Gabroveni, iar în cadrul ei vor fi prezentate peste 200 de lucrări de fotografie, mare parte dintre […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 5-6 Decembrie -
02/12/2015 @ 20:04
[…] dar pe acesta l-am ales pentru locul în care se desfăşoară care îmi place foarte mult, Hanul Gabroveni. Cel care nu e chiar hanul Gabroveni, aşa cum probabil îţi aminteşti din articol. Dar oricum e […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 3-4 Octombrie - 100 de locuri din Bucuresti
30/09/2015 @ 17:57
[…] N-ai găsit nimic care să te atragă? Ce zici atunci de o vizită la Hanul Gabroveni. […]
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 19-20 Septembrie - 100 de locuri din Bucuresti
16/09/2015 @ 19:30
[…] este un poem-manifest participativ, desfășurat la Hanul Gabroveni care implică 40 de poeți români contemporani, din diverse generații și cu voci diferite. […]