Foișorul de Foc

Cel mai mare dintre cei mici m-a întrebat când avea vreo 6 ani “ce-i aia?”. M-am uitat la Foișor și mi-am dat seama că am trecut pe lângă el de mii de ori și nu mi-am pus serios întrebarea asta niciodată. Ei vezi, sunt buni copiii pe lângă casa omului. Pentru a nu pierde ocazia furnizată de întrebare, i-am încropit eu un răspuns, bazat 100% pe bănuielile mele, care conținea elementele esențiale: pompieri, supraveghere, turn, vechi, închis. Explicația l-a mulțumit pe moment, mai puțin partea cu închisul care ne-a determinat să aflăm mai multe.

Și uite așa am descoperit că, ceea ce credeam eu a fi ușa, mereu ferecată bine, cea dinspre strada Traian, nu mai este folosită acum pentru acces, acesta făcându-se dinspre micul parc aflat lângă Foișor. Pe vremuri aici se țineau pompele, caii și fânul lor. Însă, odată cu construcția liftului, intrarea principală a fost obturată. Eu zic că a fost o decizie bună pentru că ideea de a urca 170 de trepte în spirală mă cam îngrijora. Și oricum nu aș fi bănuit dimensiunea efortului, pentru că abia în balconul etajului 6 am înțeles cât de înaltă este de fapt clădirea. Privită de jos forma creează o impresie greșită. La cei 42 de metri, clădirea este egală cu un bloc de 10 etaje și îți oferă o priveliște minunată asupra Bucureștiului din jur. Pe lângă zona din imediata vecinătate poți vedea inclusiv obiective mari, cum sunt Palatul Parlamentului și Arena Națională, pe care de altfel n-aș fi recunoscut-o din acest unghi fără ajutorul unei doamne drăguțe care m-a însoțit pe tot parcursul vizitei, oferindu-mi mereu detalii interesante.

Una din poveștile care mi-au plăcut a fost cea a rolului de turn de apă niciodată îndeplinit. După demolarea Turnului Coltei, Foișorul, finalizat în 1890, a fost dotat și cu un rezervor de apă, care ocupa în construcția originală etajele 5, 6 și cea mai mare parte a podului. Rezervorul nu a fost niciodată umplut cu apă pentru că nu au existat pompe suficient de puternice pentru a urca apa până aici, așa că s-a achitat doar de rolul de supraveghere și baza de intervenție până în 1935. La transformarea sa în Muzeul Pompierilor, în 1963, rezervorul a fost eliminat și spațiul reamenajat.

Din punct de vedere expozițional ar trebui să te aștepți la un muzeu din 1960. De multe ori am avut neplăcuta senzație că nici praful nu a mai fost șters de atunci. Exagerez desigur, însă doar pentru a sublinia că exponatele, multe interesante și rare, sunt destul de afectate de trecerea vremii, iar soluțiile folosite pentru expunere sunt și ele foarte bătrâne. Coborand cele 6 etaje ai însă ocazia să vezi o spirală a istoriei pompierilor români, ceea ce face totuși muzeul un loc bun pentru depănat povești despre pompieri cu aceia care se visează astfel atunci când vor fi mari.

Mie, care nu mai vreau să mă fac pompier când voi fi mare, mi-a plăcut cel mai mult priveliștea de sus pe care am înfulecat-o cu poftă în ciuda răului de înălțime. Așa că, merită să mergi acolo chiar și doar pentru ea. Însă ține cont că programul este foarte special, Foișorul fiind deschis de luni până vineri între 8.00 și 16.00. Ghida, care în același timp îndeplinea și rolul de casieră și probabil și altele, m-a rugat însă să le spun prietenilor mei că dacă se strâng într-un grup de vreo 10 persoane, pot da un telefon și planifica o vizită în weekend. Așa că există soluții pentru orice problemă. Tariful de 3 ron este absolut modic.

[Show slideshow]