Am aflat cu mare bucurie vestea că Opera Comica pentru Copii revine la începutul lunii octombrie. Sunt deja câţiva ani de când povestea asta frumoasă este din ce în ce mai grozavă şi creşte precum Făt Frumos. Iar noi, cei care ne putem duce copiii la astfel de spectacole, suntem nişte norocoşi. Stagiunea de anul acesta cuprinde 45 de spectacole diferite, jucate în peste 250 de reprezentaţii, programate în cele trei săli din Calea Giuleşti nr. 16. Programul complet este disponibil pe site-ul operacomica.ro,
Anul acesta, Opera Comică pentru Copii pregăteşte patru premiere la Sala Mare şi câte cinci în Salonul Mozart şi Sala UnderGrant, noua sală de spectacole destinată tinerilor creatori. Cea dintâi premieră de la Sala Mare va fi opera “Răpirea din Serai”, de W.A. Mozart, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, programată pentru 5 noiembrie 2016. Urmează baletul clasic “Spărgătorul de nuci”, de P.I Ceaikovski, musicalul “Micuţa Dorothy” şi baletul contemporan “Pinocchio”. Ne vom putea bucura în continuare de evenimentele deosebite din Salonul Mozart, beneficiind de oferta 1+1 la achiziţionarea biletelor. La fiecare bilet cumpărat la un eveniment programat în Salonul Mozart, vom primi unul gratis. Stagiunea include concerte lecţie, poveşti simfonice şi călătorii muzicale prin oraşele Europei.
Apopos de bilete, ele sunt deja puse în vânzare în rețeaua bilete.ro sau se pot cumpăra de la caseria OCC. În plus, există şi posibilitatea de achiziţionare a abonamentelor, care garantează accesul la un număr consistent de reprezentaţii, însoţit de cadouri pentru cei mici.
O noutate interesantă o constituie campania “Bilet în aşteptare”, destinată copiilor din mediile defavorizate. Oricine doreşte să împărtăşească bucuria vizionării unui spectacol la Opera Comica pentru Copii poate achiziţiona bilete “în aşteptare”. La fiecare asemenea bilet, Opera Comica pentru Copii oferă încă unul şi astfel dăruim împreună copiilor instituţionalizaţi sau cu probleme de sănătate ocazia de a vedea spectacole pe parcursul întregii stagiuni.
Şi, spre final îţi mai spun cu bucurie că, în premieră pentru o instituţie de cultură pentru copii, Opera Comică pentru Copii a dezvoltat o aplicaţie pentru telefonul mobil, Aplicaţia OCC, disponibilă gratuit în magazinul Google Play, conţine informaţii utile despre stagiune şi jocuri inspirate din repertoriul OCC.
Iar condimentul de final este concursul pe care ţi-l propun până pe data de 7 Octombrie la ora 21.00 şi care îţi poate aduce 2 bilete la spectacolul de duminică 9 Octombrie de la ora 11, “Hapciu în Re major”. Tot ceea ce trebuie să faci este să intri pe pagina de Facebook a proiectului 100delocuri, să-i dai un like dacă nu ai făcut-o până acum. Apoi pe postul cu concursul dă like şi scrie în comentarii numele unuia dintre spectacolele OCC din stagiunea 2016-2017. Vineri seară tragem la sorţi cu random.org în ordinea cronologică a comentariilor. Toată lumea are şanse egale, dar mai multe comentarii îţi pot aduce mai multe şanse din astea egale. Câştigătorul sau câştigătoarea primeşte vestea cea bună până la 21.15. Apoi duminică biletele vor aştepta cumiti la 10.30 la Opera Comica pentru Copii.
Succes!
100 de locuri din Bucuresti Idei pentru Weekend 8-9 Octombrie -
05/10/2016 @ 19:32
[…] pentru Copii. Iar bucuria nu se opreşte doar la oferirea primului loc, ci merge mai departe prin organizarea unui concurs la care poţi participa până vineri 7 Octombrie la ora 21 şi care îţi …. Alături de reprezentaţia de duminică opereta ‘Hapciu în RE major’ se mai joacă şi vineri […]