Răcnetul Carpaţilor sau cum vorbim despre lucrurile importante

aprilie 6, 2017 în Evenimente, GÂNDURI de Alex

Ştii când afli o veste bună şi arzi de nerăbdare  să o zici mai departe? Se zbate acolo în interiorul tău, căutând să-şi găsească cât mai rapid o cale spre urechile altora. Ai putea-o striga în gura mare, chiar dacă nu e nimeni în jurul tău, însă n-ar fi suficient. Iar până nu o zici cuiva şi nu primeşti în schimb privirea aceea surprinsă şi entuziasmată, a cărei sclipire ştii că ţi se datorează, pur şi simplu nu te linişteşti. Aşa mă simt eu acum, nerăbdător să-ţi povestesc despre un super eveniment, Răcnetul Carpaţilor, care va avea loc peste două săptămâni, pe 22 Aprilie, la Sala Polivalentă.

Răcnetul CarpaţilorÎncă nu sunt sigur ce-mi place mai mult, colecţia de invitaţi sau scopul evenimentului. De fapt, cred că este întreg conceptul pe care Ionuţ Stuparu şi Karpat Adventures Team l-au pregătit. Ideea festivalului a plecat de la naţionalismul ce le curge prin vene, raportat la vârsta tânără, dragostea pentru poporul, ţara, istoria şi valorile româneşti, dragostea şi respectul pe care îl poartă muzicii Hip-Hop şi artiştilor cu care au crescut în boxe şi care le-au influenţat devenirea. Aşa că le-au pus pe toate la un loc în Răcnetul Carpaţilor şi şi-au propus să transmită un mesaj puternic. Un mesaj construit din limbajul dur şi vocile apăsate ale băieţilor pentru care ultimii 30 de ani au însemnat trezirea la realitate, trezire ce i-a făcut să vadă falsitatea vremurilor pe care le trăim.

Au invitat artişti mari care au ca numitor comun, naţionalismul, fie că acesta e mascat de înjurăturile şi vorbele grele ale lui Cheloo şi Ombladon, fie că este prins în mixer-ul lui Argatu sau povestit în poeziile lui Cedry2k. Apoi au ales un loc de desfăşurare care să asigure propagarea ideii în valuri cât mai mari. Mai mare decât Sala Polivalentă ar mai fi doar varianta unui stadion, ceea ce poate în viitor se va întâmpla, căci organizatorii sunt ambiţioşi şi îşi propun să transforme evenimentul într-un festival.

Festivalul Răcnetul Carpaţilor îşi propune să demonstreze că dragostea de ţară este motorul succesului în toate domeniile, inclusiv în muzica underground. Pentru asta au pregătit un line up legendar. Pe scenă vor urca Raku (cu noul material „REVER”), Paraziţii, Macanache, Alan&Kepa, Cedry2k alături de „Sfinţii Închisorilor”, Fraţii Grime, Argatu, DJ DOX. Rând pe rând, începând cu ora 20.00 şi până la 5.00 dimineaţa, aceştia vor readuce la viaţă răcnetul dacilor de mult apuşi.

Trăim vremuri complicate şi probabil tulburate în mod surprinzător, tocmai de volumul uriaş de informaţie din care discernem din ce în ce mai greu esenţa. Nu ştiu dacă sunt mai complicate decât alte dăţi, dar ne privesc direct şi ne privesc acum. Ignoranţa nu poate aduce nimic bun. Iar implicarea, prin readucerea la un numitor comun, prin aşezarea la aceeaşi masă a tradiţiilor şi valorilor naţionale, nu poate fi decât un punct sănătos de plecare în construirea unei lumi mai bună decât cea pe care am primit-o. Te las mai jos cu un videoclip pe care îl ascult de câteva ori pe săptămână de vreo 2 ani, doar aşa să-ţi pregăteşti urechile. Apoi, nu uita că biletele se pot achiziţiona prin reţeaua eventim.ro, iar evenimentul se găseşte şi pe Facebook, unde vei afla noutăţile pe măsura apropierii de festival. 

Ți-a plăcut? Spune și altora: