Piata de Flori

martie 6, 2015 în URBANE de Alex

Piata de flori

„Domnu’ domnu’ vă fac un buchet frumos, așa ca pentru dvs.?” strigă tare în timp ce trec pe lângă ea. Aproape că nu mai aud invitațiile astea negustorești, toți le folosesc în diverse forme. Asta însă îmi atrage atenția și mă întreb dacă „frumos ca pentru mine” înseamnă cumva că și eu sunt frumos și mi s-ar potrivi sau eu sunt atât de urât încât am nevoie musai să țin ceva frumos în mână ca să mai îndulcesc priveliștea pentru cei pe lângă care trec. Până să mă hotărăsc aud strigătul repetat la adresa următoarei ținte și mă liniștesc cu concluzia că nu e nimic personal. Într-o vreme urechile mele sângerau în astfel de locuri până am găsit o soluție de a le astupa. Fără sunet, spectacolul pe care îl oferă Piața de Flori George Coșbuc este o simfonie superbă de culori. O simfonie fără sunet, însă în nuanțe superbe acompaniate de freamăt și energie.

Gândul stârnit de buchetul frumos ca mine se reîntoarce și raționamentul meu masculin decide că florile astea chiar fac minuni. Mai sunt multe piețe în București și dintre toate, cel mult Obor-ul l-aș mai considera suficient de interesant încât să-l invit printre cele 100 de locuri. Obor-ul și Piața de Flori. Iar piața asta de flori nu are până la urmă altceva decât florile. Mahalaua în care se află, n-ar spune altfel cine știe ce. Însă cu un buchet mare de flori în mână începe să fie suficient de arătoasă încât să mă tenteze să o invit să facă parte dintre locurile noastre. Și recunosc că mai este ceva atrăgător la mahalaua asta cu buchetul ei mare de flori. Este vecină cu una dintre clădirile de referință ale Bucureștiului, The Ark – Bursa de Mărfuri. Aici găsești poemul dramatic al unei prințese născută acum 116 ani din mâinile pricepute ale lui Giulio Magni și ale lui Anghel Saligny. A devenit în scurt timp polul afacerilor bucureștene ale începutului de secol XX și a căzut apoi în dizgrație cenușărească spre bătrânețea care a găsit-o abandonată. De acolo au reînviat-o niște oameni creativi care au repus-o pe harta Bucureștiului printr-o serie lungă de evenimente care i-au redat energia de odinioară.

Domnu’, domnu’… strigă agresivă și needucată piața din spatele meu. O las pe bătrâna doamnă Bursă de Mărfuri și revin la agitata Piață de Flori. Prima data am vizitat-o acum foarte mulți ani, în vremea studenției când speram să-i cumpăr jumătății vieții mele un buchet de flori ca-n filmele americane cu banii de un fir de trandafir pe care îi aveam în buzunar. Buchetul nu a fost nici măcar ca-n filmele iraniene, pentru că prețul nu a fost chiar atât de scăzut pe cât speram eu, dar asta nu a împiedicat-o să răspundă chemării mele de a ne construi o lume împreună pentru tot restul vieții. Iar în lumea asta frumoasă pe care am construit-o, eu am continuat să aduc flori. Uneori mai des, alteori mai rar. De multe ori florile proveneau din această piață. Momentul în care am realizat că nu diferența de preț este cea care mă aduce aici, a marcat un nou început în relația mea cu locul acesta. A fost prima dată când i-am auzit cu adevărat efervescența, când i-am văzut aromele, când i-am mirosit culorile și când am simțit poezia chemărilor negustorești.

Sunt două feluri de experiențe pe care ți le oferă Piața de Flori. Prima o întâlnești în majoritatea zilelor. Dacă nu vii la primele ore ale dimineții când se fac afacerile en-gross ești surprins de liniștea și plictiseala care sunt la ele acasă. Ai însă șanse să negociezi un preț bunicel. Ai grijă, nu cumpăra buchetele alea frumoase, deja pregătite, pentru că de cele mai multe ori sunt făcute cu florile „pe ducă” și când ajungi cu ele la destinație, mai ales într-o zi mai caldă, riști să oferi un braț de fân uscat. Da știu că ea te iubește oricum, dar…

A doua experiență însă, este legată de evenimentele importante când toată lumea cumpără flori, așa cum se întâmplă în zilele astea. Atunci când vrei să cumperi multe flori, când te grăbești și speri să obții un preț bun. Multe flori găsești mereu. Cu grăbitul e mai greu, pentru că piața se extinde până la capătul Rahovei dinspre Casa Academiei Române și deci suprafața pe care ești tentat să o acoperi este mai mare. În plus parcarea este foarte dificilă pentru că mereu vin și pleacă mașini de aprovizionare și multe din locurile de parcare sunt ocupate de cei care se mută pentru câteva zile în piață. Cu prețul însă e cel mai greu. Speranța negocierilor se spulberă repede după ce descoperi că prețul este cam același peste tot, iar disponibilitatea vânzătorilor de a mai lăsa din cât cer, este aproape inexistentă. Însă trebuie să fiu corect și să spun că se păstrează o diferență bună față de prețurile din florăriile din restul orașului dacă cumperi pachete mai mari. În aceste zile piața își trăiește adevărata glorie. În aceste zile poți simți cu adevărat energia și spiritul specific care fac atât de interesantă mahalaua asta.

N-ai plecat?

 

Ți-a plăcut? Spune și altora: