Parcul Herăstrău

septembrie 16, 2014 în VERZI de Alex

Amân de mult timp cazarea acestui loc printre cele 100 ale proiectului dintr-un motiv foarte simplu. Îmi este atât de drag și este atât de important pentru mine, încât am simțit mereu nevoia de a-l asocia cu un eveniment semnificativ. Și iată că a venit momentul în care îți voi spune despre parcul Herăstrău, pentru a-ți vorbi de fapt despre altceva, din altă parte.

Așadar ce-i cu mine și cu parcul Herăstrău? Acum niște ani mulți, suficienți cât să nu mai țin minte exact câți, mi-am format obiceiul de a mă plimba în fiecare dimineață în aer curat. Sunt câteva parcuri care îmi sunt la îndemână și îți povesteam despre o experiență similară în Parcul Bordei. Însă cel mai des ajung în Herăstrău și mai exact, ajung în partea situată între Roata Mare (pe vremea când exista) și Insula Copiilor cu diverse variații de traseu. Prin urmare emoțiile mele sunt legate de acest Herăstrău și de diminețile în care ne-am întâlnit, mereu altfel, și eu, și el.  De la dimineți călduroase de vară care anunță zile toride, la altele înghețate când zăpada trosnește sonor sub talpă. De la primele frunze căzute din copaci pentru a acoperi ghindele, până la primii muguri ce încolțesc primăvara.

Am o mulțime de amintiri grozave și mai puțin grozave din locul ăsta. Aici am fost cel mai aproape să fiu mâncat de câini, iar singurul motiv pentru care nu am ajuns în buletinele de știri este curajul și mătura cu care eroina mea salvatoare, o doamnă cu o vârstă venerabilă care îngrijea parcul, m-a salvat din colții bestiilor. Dar incidente ca acesta sunt complet nesemnificative puse față în față cu milioanele de pași care mi-au inspirat mii de gânduri definitorii pentru viața mea din ultimii ani.

Odată cu plăcerea mea pentru plimbările de dimineață s-a dezvoltat un alt fenomen din ce în ce mai prezent, în general în București și în special în această zonă a parcului Herăstrău – alergatul. Acum câțiva ani eram atât de puțini cei care ne întâlneam în fiecare dimineață, încât eram tentați să ne salutăm ca membri ai unei comunitați. În timp, numărul celor care aleargă pe aleile din jurul lacului a devenit din ce în ce mai mare, iar acum este evident că vorbim despre un fenomen de masă, care nu mai este demult specific doar expaților aflați tranzitoriu pe meleagurile astea. Eu, în calitate de nealergător, laud fenomenul și îl privesc zâmbitor de pe margine. Îl înțeleg puțin, pentru că nefăcând parte din plăcerile mele nu l-am aprofundat niciodată, și probabil asta mă face să-i apreciez pe cei care își găsesc resurse pentru un astfel de obicei. Aprecierea e cu atât mai mare cu cât acest fenomen este din ce în ce mai vizibil în sfera publică prin fel de fel de evenimente care îl prezintă copiilor ca alternativă a ecranelor de diverse feluri.

Un astfel de proiect foarte fain, pentru care se antrenează de ceva timp mulți din cei pe care îi poți întâlni dimineața pe aleile Herăstrăului, este Transmaratonul. Sâmbătă, pe 20 septembrie, unii dintre cei mai curajoși pasionați de alergat o vor face pe cel mai frumos drum din lume, bucurându-se de peisajele formidabile pe care Transfăgărășanul le oferă cu dărnicie. Vor face asta pentru bucuria lor personală și pentru bucuria altora prin susținerea uneia din cele trei cauze ale proiectului. Toate informațiile le găsești aici. Pe scurt ce poți face acum dacă nu ești deja înscris printre alergătorii fundrais-eri, este să alegi unul(una) dintre cei înscriși și să-l(o) susții alături de cauza pentru care s-a înscris. Iar dacă vrei să le fii și mai alături, mergi sâmbătă pe Transfăgărășan. Luni dimineață ne vedem în Herăstrău la o plimbare ușoară pe malul lacului să povestim pe îndelete ce s-a întâmplat.

 

Ți-a plăcut? Spune și altora: