Parcul Cismigiu

iulie 22, 2015 în VERZI de Alex

Parcul Cişmigiu –  început de un român cu nume de turc şi desăvârşit de un austriac cu nume şi renume imperial era cât pe ce să fie compromis doi ani mai târziu, prin 1856, când o parte a lacului a secat din cauza pantofarilor dimprejur ce aruncaseră aici resturile de materiale.

Înainte de vremuri

„Să vină Dumitru Siulgi-basa!” a poruncit domnitorul Alexandru Ipsilanti într-o zi de prin 1779. Şi omul a venit de îndată, că doar îl chema Domnul. Porunca era să construiască o cişmea pe lângă actuala stradă Ştirbei Vodă. Românul ăsta autentic Siulgi-basa, adică Dumitru sau pe scurt Mitică, cum cred că îi spunea de fapt Ispsilanti, avea în grijă pe vremea aceea apele curgătoare din Bucureşti, aşa că în fişa postului intrau şi cişmelele. Şi nu oricum la coada listei, ci era chiar o responsabilitate importantă care i-a adus şi titulatura de „Marele Cişmegiu”. Mitică îşi lua treaba foarte în serios şi supraveghea cu ochii lui bunul curs al cişmelei domneşti, având o casă în imediata ei apropiere. Iniţial m-am gândit că a fost un aranjament. Totuşi, locul nu era chiar cel mai de invidiat la vremea respectivă, căci în jurul cişmelei acestea s-a făcut o ditamai balta ” un loc umed, mocirlos, sălbatec din natură, necurat, nesănătos” după cum îl descria după câţiva zeci de ani N.T. Orăşanu. Însă învecinarea bălţii cu casa Marelui Cişmegiu nu putea rămâne fără urmări, aşa că, treptat, în folclorul bucureştean al începutului de secol XIX balta a căpătat numele de „lacul Cişmegiului”, pe bună dreptate pentru că până la urmă omul ăsta a fost responsabil de apariţia ei. Şi lac e bine zis pentru că în perioada inundaţiilor mari apa ajungea până pe la Cercul Militar de azi, deci nu putea fi numită baltă.

Dar până când?

În 1830 generalul Pavel Kiseleff decide secarea bălţii şi amenajarea unei grădini publice în locul ei. Zis şi, peste noapte, făcut. O noapte lungă de vreo 24 de ani. Dar cine se mai uită la detalii după mai bine de 150 de ani?! Mai exact 160 care fac ca titlul de cel mai bătrân parc al Bucureştiului să fie strâns legat de grădina care îşi moşteneşte numele de la Mitică, pui de dac cu nume de turc, care avea grijă de cişmele Bucureştiului. Cei 24 de ani au fost în realitate doar vreo şapte, pentru că abia în 1847 în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu a fost începută amenajarea grădinii sub bagheta lui Wilhelm Mayer,  fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena.

Cismigiu

Lucrarea asta, începută de un român cu nume de turc şi desăvârşită de un austriac cu nume şi renume imperial era cât pe ce să fie compromisă doi ani mai târziu, prin 1856, când o parte a lacului a secat din cauza pantofarilor dimprejur ce aruncaseră aici resturile de materiale. Însă nu mor caii când vor câinii, iar Grădina Cişmigiu a evoluat odată cu trecerea anilor din toate punctele de vedere. Primăria Bucureştiului i-a crescut suprafaţa achiziţionând noi terenuri, dintre care cel mai mare de la familia Kretzulescu, sunt aduse lebede şi pelicani, lacul devine punct de atracţie atât vara cât şi iarna pentru patinaj, sunt amenajate noi puncte de interes, unele dintre ele la iniţiativa unor persoane private şi astfel, Cişmigiul devine treptat unul din cele mai importante locuri de promenadă pentru lumea bună a Bucureştiului.

Nimic nu e perfect!

În mare parte forma actuală a parcului a fost desăvârşită în urmă cu mai bine de 60 de ani de arhitectul Fr. Rebhun. Doar locurileCismigiu de joacă şi băncile au suferit modernizări majore, iar în 2010 a fost instalat ceasul şi amenajat rondul de la intrarea principala, cea dinspre Bdul. Regina Elisabeta. De altfel, vârsta înaintată a parcului îşi cam spune cuvântul, Grădina Cişmigiu având o imagine de ansamblu impresionantă, însă la nivel de detaliu suferind de bolile vârstei ridicate. Movila pare să fi suferit cel mai mult. Probabil că nu doar eu o găsesc ca fiind printre cele mai atractive locuri din parc, căci pare să fi fost călcată în multe picioare. Scările, atât cât a mai rămas din ele ridică gradul de risc al aventurii misterioase pe care o propune, iar urmele porumbeilor mă fac să nu mai apreciez chiar aşa mult zburătoarele astea. Pentru că sunt la categoria de neplăcut, trebuie să-mi strig nemulţumirea legată de gardul care înconjoară Lacul Lebedelor. Cred că au fost motive pentru construcţia lui, dar… arată cumplit şi dacă e să compar cu IOR-ul care adăposteşte o faună şi mai bogată sunt absolut convins de lipsa necesităţii unei astfel de piedici. Nu lungesc prea mult paragraful acesta cu ce nu-mi place pentru că în mare măsură cred că Cişmigiul suferă mai degrabă din cauza concurenţei în creştere care face ca multe din parcurile tinere să se vândă mai bine, aşa cum fac IOR sau Parcul Tineretului.

Grădina face însă faţă concurenţei tocmai pentru că este o grădină care oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi plante din cele mai variate şi copaci cu o vârstă respectabilă pe care vara ai vrea să-i iei cu tine. Se spune că Cişmigiul este făcut după modelul grădinilor englezeşti. Eu din păcate nu ştiu ce înseamnă modelul acesta, însă îmi amintesc că acum nişte ani, printr-un parc nou din marginea Londrei, remarcam surprins că nu există alei ci doar cărări. Atunci gazda mi-a explicat că aşa se fac parcurile acolo, întâi sunt lăsaţi oamenii să meargă pe unde le vine şi abia după ce se formează cărări bătătorite ele sunt transformate în alei. În felul acesta au certitudinea că ele servesc cel mai bine dorinţelor vizitatorilor. Evoluţia seculară de la stadiul de baltă mocirloasă la cea mai frumoasă grădină a Bucureştiului a facilitat o formare similară a aleilor şi în Parcul Cişmigiu, iar asta… se simte. Dacă asta înseamnă grădină englezească, picioarelor mele le place.

Ştiai că?

Nu vreau să închei înainte de a-ţi lasă două ultime informaţii interesante despre Cişmigiu, legate de puncte de atracţie aflate în capete opuse. Cetatea, aflată pe latura dinspre Ştirbei Vodă reprezintă de fapt ruinele unei mănăstiri construite de logofătul Văcărescu în 1756. Se spune că din incinta ei pornea un tunel secret care lega Palatul Kreţulescu de malul Dâmboviţei. Cel de-al doilea punct de atracţie nu prea atrage pe nimeni, căci este un banal chioşc de ziare, aflat la ieşirea dinspre Bulevardul Regina Elisabeta. Aşa banal, este însă cel mai vechi chioşc de ziare din Bucureşti aflat încă în picioare. Aşa că data viitoare când treci pe lângă el salută-l respectuos.

Galerie Foto

Cismigiu harta

Ți-a plăcut? Spune și altora: