Palatul Sutu – Muzeul Municipiului București

ianuarie 29, 2015 în INTERIOARE, NOI de Alex

Palatul Sutu - Muzeul Municipiului Bucuresti

În februarie 2014 am început această colecție de locuri din București din Piața Universității. Mi-am încheiat plimbarea pe una din băncile de lângă Spitalul Colțea, filozofând ușor despre ce reprezintă acest loc și făcând, cumva, o declarație de intenție cu privire la abordarea acestui proiect. Scriam atunci câteva gânduri pe telefon, iar într-o notă separată începeam lista cu ceea ce urma să vizitez. Palatul Suțu a fost primul, pentru că stătea practic în fața ochilor mei, invitându-mă să intru. N-am făcut-o atunci. Nu părea deloc urgent, urma să fie mereu acolo și nici măcar nu știam ce se găsește înăuntru. De ce să mă grăbesc când oricum lista mea avea doar puțin peste 20 de locuri, deci urma să ajung curând și la el.

Acum câteva zile mi-am dat seama că peste doar o săptămână vine din nou februarie, iar eu n-am ajuns încă să vizitez primul loc de pe listă. Am fost în peste 50 de locuri, din care de mai bine de 30 habar nu aveam acum un an. Profit de ocazie sa le mulțumesc din nou celor care mi le-au recomandat. Și totuși… 1 an și 1 loc, chiar cel de pe primul loc?! Universul însă a așezat lucrurile cu grijă și sâmbătă m-am pornit alături de niște prieteni buni în căutarea Muzeului Sării, pe care nu l-am găsit din păcate. Am aflat despre el din manualul de geografie de clasa a IV-a, iar apoi m-am bazat pe Google. Dar realitatea bate și manualul și infailibilul Google. Așa că a trebuit să ne repliem și iată-ne la Palatul Suțu intrând grăbiți și scuturându-ne de ploaie.

Între timp aflasem că Muzeul Municipiului București este în fapt o instituție de care aparțin mai multe muzee din București, unul dintre ele fiind Palatul Suțu. În practică însă, acesta își suprapune notorietatea cu Muzeul Municipiului București și găzduiește în cea mai mare parte expoziții temporare cu tematici foarte diverse, legate de istoria Bucureștiului. Există și o expoziție permanentă care însă este în reamenajare până la finalul lunii martie.

Intuiția îmi spune că nu sunt mulți cei care au vizitat până acum Palatul Suțu și prin urmare îți voi povești în mod special despre el și mai puțin despre expozițiile temporare. Atunci când vei alege să mergi să-l vizitezi sunt sigur că te va întâmpina cu expoziții la fel de interesante cum sunt cele care te așteaptă zilele acestea.

Istoria Palatului Suțu se împarte în trei perioade, fiecare cu o poveste aparte. Nașterea i se datorează postelnicului Costache Gr. Suțu care și-a construit un palat demn de aspirațiile voievodale pe care le nutrea. Personaj controversat, măcinat de felurite ambiții și conflicte personale sau politice, el rămâne în istoria Bucureștiului prin acest minunat așezământ construit în 1833-1834 într-o manieră complet diferită de obiceiurile vremii, însă în ton cu „apucăturile” europene. Emanoil Hagi-Mosco descria în câteva cuvinte perspectiva nouă pe care o aducea construcția „Intrarea majestuoasă, largă, înaltă, inversul intrărilor caselor vechi româneşti, cu intrare îngustă. Ferestre largi cu oberlichturi ogivale, inversul ferestrelor obişnuite la noi, pătrate sau dreptunghiulare. […] Spatele clădirii, care pe vremuri dădea în grădină, identic cu faţada principală, inversul caselor noastre al căror spate nu corespundea întru nimic cu faţada. La cunoştinţa mea, iarăşi un singur exemplu de acest fel.” În obiceiul specific postelnicului, înainte de finalizarea construcției, izbucnește un scandal cu arhitecții Konrad Schwink și Johann Veit împotriva cărora primul înregistrează o plângere la Vornicia Bucureștiului în 25 mai 1834, în care acuza calitatea sobelor și bolta amenințată de surpare.

În anii ce urmează Costache Gr. Suțu este ocupat cu uneltirile și scandalurile politice, fiind un adversar permanent al ocupanților tronului pe care și l-ar fi dorit cu siguranță pentru sine. A rămas de notorietate disputa cu Cuza atât pe teme publice cât și pe teme mai frivole. Cum a fost de exemplu emblema Șuților, smulsă de pe intrare de pompieri, într-o noapte, la ordinul lui Cuza pe motiv că aceasta semăna prea mult cu însemnele naționale.

Așadar, abia în 1862 palatul este desăvârșit prin grija sculptorului Karl Storck, care finisează interiorul adăugând actualul centru de greutate al palatului, somptuoasa scară reflectată în oglinda de Murano. Tot năbădăioasă a fost și viața intimă a postelnicului, așa cum poate bănuiești. Costache Suțu a avut 5 copii (4 fete și un băiat) cu soția și, ce să vezi, 5 copii (4 fete și un băiat) cu amanta. Moștenitorul însă a fost singurul său fiu oficial, Grigore Șuțu, care devine proprietar de drept în 1875. Și odată cu acest moment începe perioada de maturitate a palatului care înflorește sub îngrijirea soților Grigore și Irina Suțu, devenind cel mai important reper al balurilor bucureștene dedicate doar celei mai exclusiviste protipendade a vremurilor. Însuși regele Carol I onora cu prezența sa evenimentele cele mai importante, cum erau balurile de revelion. Atenția care a atras-o palatul a necesitat o întreținere și o permanentă preocupare pentru înfrumusețare, atât la interior cât și la exterior. Mi-a plăcut grozav o altă descriere a lui Emanoil Hagi-Mosco care zicea „De-a lungul celor două balcoane ale palatului erau instalate ţevi de fier, pe toată întinderea lor, cu găurele apropiate, prin care ardea gazul […]. În mijlocul balconului, un soare, de mari dimensiuni, ale cărui raze erau făcute din asemenea ţevi luminate de gazul care ieşea prin ele. În spatele leilor şi soarelui de peste cele două porţi de la intrarea în curte, un dispozitiv la fel ilumina emblema”.

Palatul continuă să fie reședință până la naționalizare, în 1956, când, după o renovare care durează 2 ani, devine sediul Muzeului Municipiului București. Își începe astfel cea de a treia poveste, una în care avem șansa să contribuim și noi. Aspectul interior al clădirii este în cea mai mare măsură identic cu cel din 1962. Rămânând nemodificată  vreme de 150 de ani, clădirea intră într-un club foarte elitist din care fac parte prea puține clădiri din București, clădiri care să-și fi păstrat neatinsă identitatea originală. Ce-i drept decorurile interioare sunt atât de frumoase încât probabil n-au stârnit creativitatea niciunui vizionar modernist.

Îți spuneam mai devreme că în această perioadă poți vizita doar expoziții temporare. Una dintre ele, cea prezentă de-a lungul pereților holului central, o anunțam săptămâna trecută pe Facebook. Este o expoziție de fotografie cu arhitectură interbelică în București. O alta, destul de provocatoare prin subiect și exponate se numește „€œPentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în Romania”. Este realizată în parteneriat cu Institutul medico-legal Mina Minovici și prezintă colecția didactică de tatuaje a dr. Nicolae Minovici.

La etaj, alături o mică expoziție dedicată pictorului Gheorghe Tattarescu „Vindecări miraculoase” se întinde pe cea mai mare suprafață „Numele meu a fost Constantin Basarab Brâncoveanu”. Povestea expoziției este spusă la persoana I, ceea ce m-a invitat să trăiesc câteva clipe din soarta unuia dintre cei mai valoroși români. Expoziția este realizată bine, te poartă prin poveste, punându-ți la fiecare pas câte o informație utilă în traista cu care ai venit. Asta desigur, dacă ai venit cu traista cât de cât goală și ești dispus(ă) să o umpli cu câte ceva de acolo.

Ți-a plăcut? Spune și altora: