Opera Naţională Bucureşti

martie 18, 2015 în URBANE de Alex

După Piaţa de Flori simt nevoia să compensez printr-un invitat din sfera culturală. Un domeniu în care stăm mai bine decât ai putea crede. Cred că mai degrabă îmi spun mie asta, pentru că în furtuna României contemporane pare că economicul, socialul şi politica sunt cu mult mai prezente decât cultura. Sigur că asta nu înseamnă lipsa ei, dar, aşa cum bine ştim, „lucrurile importante sunt cele despre care vorbim”, iar „ochii care nu se văd se uită”. Aşa că eu, ignorant rătăcit în contemporan, pierdusem din vedere prezenţa culturii româneşti şi mai ales a unei părţi importante a ei, cea bucureşteană.

Să nu te temi că voi face vreo analiză a culturii Româneşti, pentru că nu e locul aici şi mai ales pentru că nici nu sunt în stare. Însă vreau doar să remarc, aşa superficial şi pozitiv cum o fac eu de obicei, existenţa solidă şi bine ancorată a culturii în viaţa Bucureştiului. Şi e greu să nu o observ atunci când biletele la aproape orice teatru, la spectacolele Operei sau ale Filarmonicii trebuiesc cumpărate în primele câteva ore după ce sunt puse în vânzare pentru a fi sigur că prind locuri. Iar contextul acesta cultural solid se sprijină în Bucureşti pe trei piloni Opera Naţională, Ateneul Român şi Teatrul Naţional, pe care îl aştept cu nerăbdare să fie gata şi să-l invit printre cele 100 de locuri, ocazie cu care îţi voi povesti una din aventurile mele foarte dragi.

Astăzi însă scena aparţine Operei Naţionale care este o veche cunoştinţă. Nu chiar o prietenă, aşa cum dna. Mareş, prietena bunicii  nu poate fi prietena mea. Doar o cunoştinţă pe care am întâlnit-o destul de des acum mulţi, mulţi ani, pe vremea în care drumul zilnic dintre Regie şi centru mă purta prin faţa ei. I-am traversat pragul mulţi ani mai târziu, după ce în prealabil i-am făcut curte la propriu, adică m-am tot apropiat de ea treptat, în cercuri largi, la început chiar de pe trotuar, apoi am indrăznit să intru în Parcul Operei. Aleile din faţă mi le-am interzis o perioadă la fel de lungă. Îmi spuneam că nu le pot toci cu apăsarea nepregătită şi needucată a unui profan. Clădirea Operei este însă suficient de mare încât să o poţi admira şi de la distanţă. Ba chiar cred că puţină distanţă ajută pentru a avea o imagine de ansamblu care să-ţi permită să o admiri. Dimensiunea şi seriozitatea sunt principalele aspecte pe care le remarci. Clădirea arată bine şi este pusă în valoare de lacul de verdeaţă care o înconjoară. Fiind destul de nouă, arhitectura exterioară are amprenta inceputurilor de urbanism comunist al anilor ’50. Primul spectacol pus în scena noii clădiri s-a jucat în 9 ianuarie 1954. E vorba de „Dama de pică” de Piotr Ilici Ceaikovski. Odată cu acel moment Opera Română  devine ceea ce cunoaştem noi azi. Fac precizarea asta pentru că istoria Operei Române este cu mult mai veche şi cu mult mai bogată, în primul rând în artişti, apoi în evenimente şi spectacole şi în final în numărul de ani scurşi de prin 1830 încoace. O istorie detaliată găseşti pe site-ul Operei, unul din cele mai frumoase site-uri pe care le-am vizitat până acum.

Interiorul clădirii aduce însă o perspectivă diferită şi cu mult mai interesantă. Foaierul larg care întâmpină oaspeţii şi îi găzduieşte primitor înaintea spectacolelor şi în pauze se întinde pe o suprafaţă generoasă şi în acelaşi timp destul de intimă pentru dialoguri retrase. Eleganţa interiorului este dată de un echilibru subtil între simplitatea pereţilor şi decorul tavanelor şi al scărilor. Dintre cele două săli de spactacole cea mare este vedeta însă, aşa cum îi stă bine unei însoţitoare de rang înalt nici Sala Studio nu se lasă mai prejos impresionând în mod special prin decorul bogat al tavanului. Sufletul Operei Române este desigur Sala Mare a cărei frumuseţe contribuie la grandoarea spectacolelor de operă sau balet care se nasc din pântecul ei.

De obicei sunt rezervat în detalii pentru că vreau să-ţi stârnesc mai degrabă curiozitatea şi să te îndemn să descoperi locurile vizitându-le. Acum însă, ca şi în cazul Ateneului, îţi voi oferi o cale prin care poţi vizita virtual principalele spaţii ale clădirii Operei Române. Fac asta pentru că din păcate Opera Română poate fi vizitată doar cu ocazia evenimentelor pe care le găzduieşte. E o realitate nefericită a cărei responsabilitate este împărţită. În pregătirea articolului am descoperit un Muzeu al Operei şi am încercat să aflu dacă mai este vizitabil. A fost închis fără termen de redeschidere. Motivul închiderii, nu-l vizita nimeni. Asta mă face să spun că vina este împărţită între noi, cei care nu ne facem timp să „ne vizităm bunicii” şi managementul unor astfel de obiective care nu au suficientă deteminare pentru a atrage publicul şi implicit venituri suplimentare prin acţiuni indirecte de promovare, aşa cum ar fi un Tur al Operei.

Iar dacă după ce ai văzut turul virtual şi fotografiile crezi că nu a mai rămas nimic de descoperit, te invit să-ţi faci timp şi să ajungi într-una din zilele frumoase ce urmează în Parcul Operei. Un spaţiu aflat aproape de finalizarea modernizării care ascunde câteva secrete foarte interesante, despre care eu nu zic nimic.

Chrome Legacy Window 18-Mar-15 104100 PM

Ți-a plăcut? Spune și altora: