Noapte Albă în District 40 | 19-20 mai 2018

mai 16, 2018 în Evenimente de Alex

La ediția din acest an a Nopții Muzeelor, ARCEN împreună cu BRD lansează proiectul District 40, o inițiativă care își propune să reactiveze și să dinamizeze Cartierul Icoanei din București prin interconectarea întregului potențial cultural și creativ din zonă.

District 40 este o platformă deschisă care va facilita un dialog și o colaborare activă între toate organizațiile, comunitățile și instituțiile culturale din Cartierul Icoanei și împrejurimi, una dintre zonele cu cel mai mare potențial de dezvoltare culturală din capitală, țesut urban istoric identitar al orașului, cu nucleul în zona construită protejată 40. Platforma se adresează atât actorilor culturali, cât și locuitorilor Cartierului Icoanei.

Pe 19 mai, Școala Centrală, Rezidența BRD Scena9, Institutul Francez, Librăria Cărturești Verona și CINETic fac Noapte Albă în District 40. Cei cinci locuitori ai districtului își vor deschide porțile între orele 20:00 – 02:00, printr-un program comun plin de experiențe vizuale și auditive, ateliere, expoziții și dezbateri. ARCEN și BRD – Groupe Société Générale invită vizitatorii să exploreze subiectul Memoriei într-o diversitate de forme: memoria arhitecturii și a orașului, memoria recentă, memoria sunetelor și a vocilor, memoria afectivă și memoria ideilor.

District 40 este inițiat și curatoriat de Svetlana Cârstean și Edmond Niculușcă, dezvoltat de BRD – Groupe Société Générale și ARCEN care și-a construit o tradiție în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural din zona Icoanei și coagularea unei comunități.

Noapte Albă în District 40 e primul episod dintr-un amplu program cultural care se va dezvolta prin partenerii deja existenți și cei care se vor alătura demersului.

Ți-a plăcut? Spune și altora: