Muzeul Memorial Nottara

aprilie 21, 2015 în INTERIOARE de Alex

Mai exact muzeul memorial „C.I. şi C.C. Nottara”, ca să fiu riguros în exprimare. Asta pentru că această casă a aparţinut celor doi artişti, tată şi fiu. Cel mai cunoscut publicului larg este tatăl, C.I. Nottara, unul dintre cei mai prolifici actori români cu peste 700 de roluri interpretate în lunga sa carieră. C.C Nottara a trăit destinul complicat al fiului unui actor celebru. A ales o altă artă, muzica, fiind un compozitor destul de valoros, după spusele dnei. care veghează muzeul şi care a avut amabilitatea de a-mi povesti detalii despre cei doi şi despre casa in care au locuit.

Sunt câteva muzee memoriale în Bucureşti şi pe unele dintre ele mi-am propus să le vizitez. Am început în martie cu Casa Mărţişor – Muzeul Memorial Tudor Arghezi care a fost o surpriză foarte plăcută. Pe lângă Muzeul Nottara trec destul de des şi mă întrebam ce ar putea conţine casa memorială a unui actor şi mai ales de ce există o casă memorială în locul unui muzeu organizat în cadrul teatrului care îi poartă numele. O întrebare care şi-a găsit răspuns în primele 10 minute ale vizitei, confirmându-mi încă o dată teoria că mereu mai e ceva de învăţat şi tot ce trebuie să fac este sa fiu deschis. În perioada naţionalizărilor comuniste dna. Nottara, soţia compozitorului a ales să transforme casa în muzeu memorial pentru a o păstra în folosinţă individuală. Deşteaptă treabă, mai ales că vorbim de o casă cu 3 etaje, deloc micuţă. Curatoarea muzeului povestea că aceasta a fost o practică destul de extinsă la vremea respectivă. Prin urmare dacă vreodată te întrebi de ce s-a creat un anume muzeu memorial poţi lua şi posibilitatea asta în calcul. Transformarea scopului casei i-a adus dnei. Nottara şi activitatea de muzeograf prin care s-a susţinut  financiar parţial o parte importantă a vieţii. Acum roata s-a întors, iar casa a fost retrocedată, generând mari semne de întrebare cu privire la continuitatea muzeului.

Povestea casei e destul de simplă şi în mod curios are un început similar cu al Casei Mărţişor. Ambele au fost terminate cu banii altora. În această situaţie banii necesari finalizării construcţiei au provenit dintr-o chetă publică organizată de sindicatul artiştilor. După 10 ani de construcţie casa este finalizată în 1931, actorul, deja văduv, ocupând parterul, iar compozitorul împreună cu soţia folosind etajele. Cele două spaţii locuite aveau intrări separate, păstrate şi acum, însă doar la exterior.

Bătrânul Nottara s-a bucurat de noua sa locuinţă doar câţiva ani, moartea invitându-l în eternitate în 1935. A lăsat în urmă un număr spectaculos de roluri, o carieră extraordinară, favorizată de vârsta tânără la care a început să joace, 16 ani. A urmat conservatorul în acelaşi timp cu liceul, iar la 18 ani debuta pe scena Teatrului Naţional. A jucat cam tot ce se putea juca, profitând din plin de o perioadă de expansiune artistică, multe din rolurile clasice ale dramaturgiei româneşti fiindu-i scrise cu dedicaţie de contemporani precum Caragiale sau Delavrancea. Nici activitatea de profesor la Conservatorul Dramatic din Bucureşti nu e mai puţin importantă, avându-i discipoli pe mulţi dintre artiştii relevanţi ai primei jumătăţi a secolului XX. Scara pe care se urcă la etajul 1 este o adevărată galerie de fotografii ale elevilor lui C.I. Nottara iar istorioarele pe care le afli din ghidaj au darul de a completa povestea frumoasă a unui mare om de teatru.

Spaţiul ocupat de compozitor are un aer mult mai sofisticat, educaţia artistică riguroasă pe care tatăl i-a facilitat-o, spunându-şi cuvântul. Spaţiul vizitabil este doar cel de la etajul 1, unde printre exponatele interesante se află şi o mică sală pentru audiţii pe care tineri muzicieni îl închiriază din când în când pentru mici recitaluri, conform spuselor ghidei. Compozitorul moare la doar 61 de ani şi nu are copii, prin urmare ramura familiei se opreşte aici. Şi tot aici mă opresc şi eu, lăsând la final o curiozitate simpatică. În cazul în care ţi se pare că Nottara pare să sune a notar, ei bine chiar aşa e. Familia Nottara a fost o familie de notari greci. Merită să mai vizitez câte o memorială din când în când.

Nottara

Ți-a plăcut? Spune și altora: