Muzeul CFR

mai 24, 2014 în INTERIOARE de Alex

Am descoperit Muzeul CFR intamplator, dupa ce am vizitat Trenul Regal. Curiosi din fire ne-am zis sa aruncam o privire si ne-a placut.

Muzeul nu este mare, insa te poarta intr-o calatorie a istoriei feroviare, de la momentul deschiderii primei linii feroviare din Europa, in 1830 (intre Liverpool și Manchester), la inceputurile romanesti, din 1854 (linia Oravita-Bazias, numai pentru transportul carbunelui) si pana in zilele noastre. Incercand sa ma documentez un pic, am aflat ca Petrache Poenaru (inventatorul stiloului) a calatorit in 1831 cu tren britanic infiintat in 1830, fiind de altfel primul roman care a calatorit cu trenul. El consemna urmatoarele: „Am făcut aceasta calatorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului douazeci de trăsuri legate unele cu altele, incărcate cu 240 de persoane sunt trase deodata de o singură masină cu aburi…” 

Muzeul CFR din Bucuresti a fost inaugurat la 10 iunie 1939, insa se afla in actuala sa locatie din 1969. La intrarea in Muzeu te surprinde prin dimensiunea sa un ceas de peron. In interiorul muzeului sunt expuse si alte ceasuri, mai mari sau mai mici, insa acesta are acel aer, dintr-o alta epoca.

Pe partea dreapta de la intrare a fost recreat biroul lui Anghel Saligny. Incaperea (sau mai bine spus coltul de incapere) reda atmosfera anilor 1890-1900, cu semineu si mobilier din lemn masiv. Pe birou troneaza o macheta a Podului de la Cernavoda, opera lui Saligny, inaugurat in 1895, la 14 septembrie in prezenta regelui Carol I.

In prima sala, in vitrine, sunt expuse telefoane, modele de sine din diferite perioade, chipiuri de ceferisti si o serie intreaga de machete ale locomotivelor construite in tara, ale diverselor instalatii. De asemenea este expusa placa pusa la temelia constructiei liniei de cale ferata Cernavoda – Constanta (1860).

Piesa de rezistenta a muzeului este diorama la scara 1:87, construita in 2011 si deschisa publicului in 2012 si care este cea mai mare diorama feroviara din Romania. Diorama are dimensiunile de 14m lungime si 4m latime, iar traseul feroviar este astfel realizat incat parcurge zone de campie, zone de dealuri, dar și portiuni dificile de traseu specifice zonelor de munte, trece prin tuneluri si peste poduri. Interesant este ca toate semnalele, dar si stalpii si grinzile pentru electrificare, sunt executate după proiecte romanesti, redand fidel copii ale sistemului feroviar functional în Romania. De asemenea are in alcatuirea sa un depou de locomotive, o hala de reparatii, identică cu hala depoului de locomotive Bucuresti Calatori.

Trenuletele care circula pe acest traseu sunt din cele mai diverse, de la un tren personal cu vagoane etajate, la unul de noapte, trenuri de marfa cu carbune, busteni, vagon cisterna, diferite containare. Exista si o linie ingusta pe care circula doua locomotive cu abur (Mocanite).

Daca te concentrezi un pic doar asupra trenurilor si a decorurilor, facand abstractie de ce este in jur ai senzatia ca esti acolo. Mi-a lasat impresia imaginilor din copilarie, cand urmaream trenurile si numaram vagoanele, cand auzi acel zgomot pe care il fac trenurile atunci cand se pun in miscare, al semnalului sonor tras la intrarea in gara.

Desi redus ca dimensiune, e un muzeu care nu plictiseste, la fiecare colt gasesti cate ceva interesant, indiferent daca esti adult sau copil.

Gasesti muzeul in incinta Garii de Nord (la capatul peronului 14), deschis de miercuri pana duminica intre 10:00 si 16:00. Un bilet costa 4 lei iar timpul estimativ necesar pentru vizitare este de 30 min.

Ioana Zamfir, aprilie 2014

http://calatorscop.blogspot.ro/2014/04/bucuresti-5-muzeul-cailor-ferate-romane.html

Fullscreen capture 14-Apr-14 104634 PM

Ți-a plăcut? Spune și altora: