Idei pentru Weekend 25-26 Iunie

iunie 22, 2016 în Evenimente de Alex

noaptea insittutelor culturale24 Iunie, între orele 12-2:30 – Noaptea Institutelor Culturale

Evenimentul, aflat la a zecea ediție, se va desfășura în 12 spații culturale din Capitală: ARCUB – Hanul Gabroveni, British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre”, Green Hours, Goethe-Institut, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură și Spațiul Public European, care vor găzdui peste 50 de acțiuni. Teatru după sonetele lui Shakespeare, proiecții, lecturi, dezbateri, expoziție de benzi desenate și de ilustrație, un spectacol-lectură, recitaluri de vioară și flaut şi multe altele. Accesul este liber.

Sursă și detalii


drift25-26 Iunie – Romanian Drift Championship Etapa 2

Sâmbătă şi duminică la Casa Poporului în Piaţa Constituţiei facem cunoştinţă cu cei mai buni piloţi de drift din Europa, 60 maeştri ai derapajelor controlate se vor alinia la start.  De două ori campion în România, Călin Ciortan va intra pe circuit alături de campioni din ţări precum Turcia, Ungaria, Bulgaria, Polonia şi Italia. Sâmbătă au loc calificările, iar preţul unui bilet este 22ron, iar pentru competiţia de duminică preţul unui bilet este de 33ron. Există şi abonamente pentru ambele zile cu 40ron.

Sursă și detalii


fif24-26 Iunie – Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu”

În acest an Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” sărbătorește 10 ani de diversitate culturală, cu 10 ansambluri invitate din străinătate: Spania, Irlanda, Bulgaria, Cipru, Italia, Maroc, Republica Moldova, Serbia, Slovacia și Turcia, 10 minorități și comunități, precum maghiară, ucraineană, germană, aromână, rușilor lipoveni, italiană, turco-tătară, slovacă, rromă, greacă, 10 tineri interpreți de muzică populară și 10 ansambluri românești. În program se vor găsi: Parada costumelor tradiționale; Târgul meșteșugarilor și zona gastronomică; Spectacole de muzică și dans din folclorul național și internațional; Fân Zone – spectacole de folclor reinterpretat; Ateliere de creație și teatru pentru copii. Intrarea la toate activitățile din cadrul festivalului este liberă.

Sursă și detalii


bilete-bmw-fest-romania25-26 Iunie – BMW Fest

Poate fi o recomandare pentru iubitorii mărcii BMW sau poate fi una pentru cei interesaţi de maşini în general pentru că organizatorii promit pur şi şi simplu o experienţă auto. Adică maşini care de care mai aranjate, drift, burn, pilotaj, stunt-riding şi altele. Evenimentul are loc la Romexpo, iar accesul costă 20RON.

Sursă și detalii


braidy

24 Iunie, începând cu ora 16 – Braidy îți împletește părul de Ziua Iei

Doi prieteni serbează ziua Iei împreună şi ne invită alături de ei. E vorba de Braidy (adică Rox Voicu) care vine cu mâinile ei magice în grădină La Un Ceai (Luigi Cazzavillan nr. 25) pentru a vă împleti părul, într-o zi cu o semnificaţie deosebită. Rezervări la 0734 195 395 (apel sau sms). Suport împletituri, 20ron.

Sursă și detalii


Festivalul Fericirii

25-26 Iunie, între orele 10-21 – Festivalul Fericirii

Prima ediție a Festivalului Fericirii va avea loc ARCUB Gabroveni, sala Arcelor. Vor fi 2 zile consacrate fericirii, 2 zile în care organizatorii își doresc ca fericirea să se transmită de la unii la alții, ca o „epidemie” de voie bună, entuziasm, bună dispoziție și poftă de viață trăită cu sens. Un pretext de a genera și propaga cât mai multe “unde de fericire”. În cele două zile vor avea loc ateliere pe teme din cele mai diferite, conferinţe, muzică, umor, toate cu acelaşi scop fericit. Participarea este gratuită.

Sursă și detalii


bataie cu apa

25 Iunie, începând cu ora 14 – Bataie cu apa

Săptămâna trecută a mai fost o încercare de organizare a unei bătăi cu apă. Din păcate nu le-a ieşit. Ziceau că o reprogramează săptămâna asta în IOR, dar nu au mai revenit cu informaţii până la publicarea articolului. Totuşi, alţi oameni au aceeaşi idee, în aceeaşi zi, în acelaşi loc. Sau poate or fi aceeaşi oameni. Cine mai ştie!? Pe căldura asta nu mai sunt sigur de nimic. Aşa că nişte apă rece este binevenită. Locul de întâlnire este pe prima alee în dreapta după intrarea în Parcul Titan de la glob.

Sursă și detalii


mnar25-26 Iunie – Vizite în spaţiile istorice ale Palatului Regal

MNAR oferă rar o experienţă fascinantă vizitatorilor interesaţi să descopere Palatul Regal. Spaţiile istorice recent restaurate din corpul central al Palatului Regal (Sufrageria Regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor) pot fi vizitate în al treilea week-end din fiecare lună. Participarea la aceste vizite ghidate nu necesită programare prealabilă. Vizitatorii sunt rugaţi să se prezinte cu treizeci de minute în avans la casa de bilete de la parterul Galeriei Naţionale pentru achiziţionarea biletelor de acces. Programul este sâmbătă şi duminică de la 11.30, de la 14 şi de la 16.30. Participarea se face în limita locurilor disponibile. Durata aproximativ o oră. Tarif: 20 lei întreg/10 lei pensionarii/5 lei pentru elevi şi studenţi/preşcolarii au acces gratuit.

Sursă și detalii


animal fest

25 Iunie, între orele 10-20 – Animal Fest

Iubitorii de animale sunt invitaţi sâmbătă la cea mai animată petrecere dog friendly în Parcul IOR. Acolo pot adopta câini, pisici şi alte animale drăgălaşe; primesc consultanţă veterinară; pot urmări demostraţii dresaj şi agilitate; sau târgui de produse diy şi design. Copiii sunt aşteptaţi cu ateliere iar câinii cu concursuri de frumuseţe. Şi cel mai probabil zona de food aşteaptă pe toată lumea.

Sursă și detalii


t-shirt25-26 Iunie – T-shirt Fest

Singurul festival din România dedicat exclusiv tricourilor s-a născut din dorința de a-i aduce împreună pe toți cei care împart pasiunea pentru cel mai popular obiect vestimentar- tricoul. Va avea loc în Casa Universitarilor și în gradină din spatele casei. Evenimentul promite a se lăsa cu multe surprize și activități ce vor face din aceste două zile o adevărată sărbătoare a celebrării tricoului. Ce poți găsi la T-Shirt 2016: prezentari de colecții ale unor branduri cunoscute și mai putin cunoscute; expoziție cu vânzare tricouri inspirate din teme diverse (motive tradiționale/ pictate manual/ cu formații/ urban t-shirts etc); workshop-uri de pictură pe tricouri și caligrafie; demonstrații live de design digital, desen direct pe tricou și de reinventare a tricoului; povestea unui brand: Invitat special din industria tricourilor;concursuri cu premii; DJ și trupe live. Intrarea este liberă.

Sursă și detalii


arhiva de geografie26 Iunie, începând cu ora 12 – Fort 1 Chitila – Palatul Mogoşoaia

Geograful Andrei Ionel ne invita la un nou tur pietonal gratuit. Traseul include atât drumuri cu asfalt, cât şi poteci în câmp sau în pădure pe distanţa de 10 km. Se pleacă cu trenul R-9437 de la Gara de Nord, ora 12.28, bilet 4 lei, care se cumpară individual de la casa de bilete. Întâlnirea are lor în faţa McDonald’s Gara de Nord, ori direct în Gara Chitila. Vom cunoaşte Fortul 1 Chitila din centura de fortificaţii, Parcul Dendrologic Chitila şi Palatul Mogoşoaia, casa Marthei Bibescu, astăzi parte a Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti. În Fortul Chitila vom intra numai dacă nivelul apei din şanţul de apărare a scăzut suficient încât să nu avem nevoie de echipament special. Turul ia sfârşit în Parcul Mogoşoaia, în faţa Palatului (casa de oaspeţi), de unde ne împrăştiem pentru a vizita domeniul după bunul plac Participarea este gratuită, însă nu uita că poţi susţine prin donaţii următorul proiect al lui Andrei “Arhiva de geografie 2”.

Sursă și detalii


cosntruim case25 Iunie, între orele 14-17 – Construim case curate cu mâini murdare

Vorba reclamei murdărirea este bună, mai ales când scopul ei este unul atât de grozav ca ridicarea unei case. Atelierul, desfăşurat la MNAC – Sala Dales, are atât conţinut teoretic, cât şi practic. Prima parte contine prezentarea soluțiilor de construcție (lut, lemn, etc.); O abordare teoretică prin prisma experienței practice autohtone (concept, autorizare, execuție); Contextul contemporan și câteva construcții finalizate în România; Prezentare proiect de cercetare pentru evaluarea seismică a structurilor din lemn la casele tradiționale românești; Soluții structurale actuale. Iar în partea a doua vom avea atelier de lucru cu materiale naturale: argilă, trestie, paie, cânepă, pietriș, nisip, var. Intrarea este gratuită.

Sursă și detalii


fitness in parc25 Iunie, între orele 9-10.30 – Dimineaţa de sâmbătă

Raluca Georgescu ne invită să ne începem ziua de sâmbătă, şi practic întreg weekendul, cu o dimineaţă energizantă în aer curat. Întâlnirea este la intrarea în Parcul Tineretului dinspre Liceul Şincai şi apoi în grup organizat se merge către „locul faptei” unde facem mişcare în parc sub îndrumarea ei. Raluca promite multă energie, veselie şi experienţe memorabile. Accesul este gratuit.

Sursă și detalii


mama si copilul25 Iunie, între orele 9-12 – Mamă activă, copil sănătos

O idee similară cu cea de mai sus, doar că puţin mai extinsă şi mai complexă are loc la Roaba de cultură din Parcul Herăstrău, adică un eveniment plin de mişcare şi de distracţie. Suntem invitaţi la aerobic pentru intreaga familie, concurs de picnic pentru cele mai gustoase şi sănătoase gustări de picnic, spectacol pentru copii, dans şi muzică.

Sursă și detalii


sanziene

24 Iunie, începând cu ora 9 – La porțile soarelui, Sânzienele

Muzeul Național al Satului ne invită vineri „La porțile soarelui. Sânzienele”, prilejuit de sărbătoarea câmpenească ce marchează începutul verii, atunci când, în satul tradițional, au loc numeroase obiceiuri rituale de propiţiere, de veneraţie a zeilor în scopul de a aduce belşug, de a îndepărta forţele malefice din comunitatea rurală, de a aduce sau opri ploaia – Căluşul, Înstruţatul Boului, Paparudele, Caloianul etc. Programul evenimentului cuprinde: târg al meșterilor populari, expoziție de fotografie, atelier de confecționat coronițe de sânziene, spectacol de muzică și dans tradițional susținut de interpreți cunoscuți și de ansamblurile folclorice precum Periniţa a Centrului Cultural „Ion Mânu” din Otopeni și Vatra Hărmanului din Hărman, Braşov.

Sursă și detalii


astronomie la palatul sutu

25 Iunie, începând cu ora 19 – Câte stele sunt pe cer?

Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Şuţu îl găzduieşte pe Adrian Şonka. Ţi-am povestit despre el odată cu Observatorul Astronomic pe care l-am descoperit cu ocazia unei prezentări de astronomie. Acum, din fericire, Observatorul este închis pentru renovările de care avea atât de mare nevoie. Partea mai puţin bună este că întâlnirile de sâmbătă seară cu Adrian Şonka nu mai aveau unde să se ţină. Însă universul (dacă nu el atunci cine!?) m-a făcut să-l redescopăr printre evenimentele organizate la Palatul Şuţu. Şi te invit, cu foarte mare bucurie şi încredere să mergi să descoperi astronomia în cel mai distractiv şi relaxat mod cu putinţă. Cred din toată inima că un subiect atât de complicat şi serios ca o călătorie prin univers are nevoie de o provizie sănătoasă de voie bună. Prezentarea constă în vizualizarea (și conștientizarea) numărului enorm de stele care se află în Univers. Pentru a ilustra acest fapt se va folosi un program de astronomie și baze de date cu observații astronomice reale. Prezentarea este o proiecție pe întuneric, însoțită de explicații live. Participanții vor vedea cum arată cerul văzut cu ochiul liber și prin telescop, dar și o colecție de obiecte observate până în prezent de astronomi. Preţul unui bilet este 5 lei.

Sursă și detalii


love yard sale

25-26 Iunie, între orele 10.30-17:30 – Love Yard Sale

Ai chef de nişte târguială urbană? Atunci târgul lucrurilor frumoase care merită încă o şansă să fie iubite şi purtate cu drag, te invită în curtea din Mântuleasa 40. În cele două zile de târg, cu expozanţi diferiţi, ne aşteaptă o varietate de articole (îmbrăcăminte, încălţăminte, accesorii, podoabe, mici decoraţiuni) în stare foarte bună, multe din ele chiar noi. Ele sunt aduse spre vânzare din motive care de cele mai multe ori ţin de o nepotrivire de stil sau de o măsură prea mică sau prea mare. Preţurile nu îţi vor da bugetul peste cap.

Sursă și detalii


antidrog

26 Iunie, între orele 15-19 – Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri

Agenţia Naţională Antidrog organizează la nivel naţional, duminică, 26 iunie, o serie de activităţi de informare, conştientizare şi educare a populaţiei cu privire la problematica drogurilor în România, pentru marcarea Zilei Internaţionale Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri. În Bucureşti tinerii şi părinţii sunt aşteptaţi la intrarea principală din Parcul Carol, unde vor primi materiale de informare şi vor fi implicaţi direct în acţiunile derulate de Agenţie, prin intermediul mesajelor cu conţinut antidrog şi al dezbaterilor pe teme corelate cu uzul, abuzul şi traficul de droguri. De asemenea, vor avea loc ateliere interactive de improvizaţie cu instrumente de percuţie, susţinute de Centrul de Zi Morpheus, dezvoltat de Fundaţia Familia şi Ocrotirea Copilului, în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog. Participanţii vor avea ocazia să experimenteze ritmuri şi armonii de origine africană, amerindiană, asiatică şi să cunoască noţiuni din domeniul reducerii cererii de droguri.

Sursă și detalii


noaptea la Antipa10 Iunie – 16 Septembrie – O noapte printre giganți

Muzeul „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani să petreacă o noapte memorabilă printre cele mai mari mamifere care au existat vreodată pe Pământ. Programul debutează în acest an pe 10 iunie și, ca în fiecare an, copiii se pot înscrie la oricare dintre edițiile programate pe tot parcursul verii (24 iunie, 8 iulie, 22 iulie, 5 august, 26 august, 9 septembrie, precum și 16 septembrie). Ar fi bine chiar să te grăbeşti pentru că e un program destul de căutat. În prima parte a serii, cei mici vor face un tur al muzeului, asigurându-se că toate exponatele din diorame au parte de un somn liniștit, apoi vor viziona filme documentare despre viața fascinantă a animalelor şi vor adormi visând, poate, la lumea uriaşilor de altădată. Sosirea copiilor este stabilită pentru ora 21, iar părinţii sunt aşteptaţi să-i ia a doua zi, sâmbătă, începând cu ora 8.30, după ce copiii au luat micul dejun. Înscrierea participanților se face în limita a 20 de locuri, pe adresa de email: info@antipa.ro sau la numărul de tel: 021.305.60.31. Costurile de participare sunt de 200 Ron/copil; 300 Ron/doi frați; 400 Ron/trei frați.

Sursă și detalii


_MG_9029

1 Iunie – 30 Septembrie, începând cu ora 19.30 – Simfoniile de vară

Vara aduce în Piaţa Universităţii a şaptea ediţie a „Simfoniilor de vară”. De la sfârşitul lunii mai, până în septembrie, în fiecare sâmbătă şi duminică, Parcul Colţea devine gazdă de spectacole în aer liber. Timp de 4 luni, sunt programate 38 de concerte cu artişti renumiţi precum cvartetul Bella Musica, Brass Quintet Bucureşti, mezzosoprana Claudia Măru-Hanghiuc, Bucharest Ladies Orchestra, dirijată de Ozana Barabancea, dar şi coruri de copii. Participarea este gratuită.

Sursă și detalii


mtr targ

24-26 Iunie, între orele 10-19 – Târg de Sfinții Apostoli Petru și Pavel

În curtea interioară de la MŢR, are loc târgul săptămânal. Sărbătoarea Sânpetrului de vară adună laolaltă meșteri iscusiți ce vin să ne încânte cu obiectele lucrate de ei și să ne dezvăluie tainele muncii lor. Găsim la târg ceramică transilvăneană în albastru de cobalt sau „ceramică Saschiz”, măști populare, podoabe tradiționale, mic mobilier pictat sau sculptat, icoane, oua încondeiate, covoare țesute la război, chimire și cătrințe. Pentru că în 24 iunie, de Sânziene, este Ziua Internațională a iei, putem alege de aici ia potrivită pentru fiecare, indiferent de vârstă. Că sunt din zona Muscelului sau a Bucovinei, din Bistrița sau Prahova, cele mai frumoase motive populare le puteți admira pe cămășile de pânză cusute cu mătase sau cu mărgele. Artizani talentați expun lucrările create de ei cu multă ingeniozitate, acestea putând fi cadouri deosebite pentru cei care îşi celebrează ziua onomastică: vestimentaţie pictată pe ţesături din fibre naturale, accesorii din piele, bijuterii din porțelan lucrate manual, rochii din lână împâslită, precum şi jucării din lemn sau hăinuţe unicat pentru copii.
Ni se oferă şi ocazia unei călătorii culinare deosebite, pe gustul fiecăruia: produse din carne de porc Mangaliţa sau de vânat, afumate în afumătoare tradițională cu foc din rumeguș de lemn de fag, pâine frământată cu maia naturală şi coaptă pe vatră, fructe şi legume de sezon, miere şi ţuică de prune, turtă dulce de Covasna, prăjituri de casă, plăcinte boiereşti, dulceţuri şi sucuri naturale. Intrarea la târg este liberă.

Sursă și detalii


targ muzeul satului

24-26 Iunie – Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Nici Muzeul Satului nu se lasă mai prejos şi organizează propriul târg cu temă similară. Atmosfera târgului de odinioară va fi însuflețită cu un program cultural – artistic din care nu vor lipsi atelierele de creație interactive, muzica instrumentală, cântecul și jocul, lansările de carte, recitaluri de excepție, precum și întâlnirea cu tradițiile etnicilor ucraineni în cadrul zilei de sâmbătă.

Sursă și detalii


cumintenia pamantului

19 Mai – 17 Iulie – Cumințenia Pământului. Aceasta nu este o piatră

Pot să spun că aşteptam de ceva timp o expoziţie cu această temă. Aşteptarea asta e generată de faptul că nu nu prea am încredere în educaţia artistică a poporului român, şi atunci când ceri bani unui astfel de popor pentru a recupera o operă de artă trebuie să susţii campania cu o comunicare serioasă. Iar o expoziţie pe această tema este esenţială. Aşa că, haideţi să mergem la MNAR să vedem care-i povestea acestei mici sculpturi şi de ce merită să punem mână de la mână ca să o recuperăm.

Sursă și detalii


spitale disparute

30 Martie – 3 Iulie – Spitale dispărute ale Bucureștiului

Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Şuţu împreună Fundația Colegiului Medicilor din Municipiul București, ne invită să vizităm expoziția „Spitale dispărute ale Bucureștiului”, deschisă în curtea Palatului Suțu.
Expoziția oferă o privire asupra activității spitalelor bucureștene a căror funcționare a fost sistată ca urmare a cutremurelor, a bombardamentelor din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, a demolărilor și restructurărilor din Perioada Comunistă, sau a lipsei de finanțare și a proceselor de retrocedare din perioada postdecembristă.

Sursă și detalii


artantipa

25 Iunie, începând cu ora 10.15 – Furnicile traversează râul cu barca

Muzeul „Grigore Antipa” vă invită să-i aduceți pe cei mici la o întâlnire cu Arta în cadrul atelierelor Art Antipa. Atelierele sunt un mod distractiv de a petrece timpul liber, fiind în același timp și o modalitate de a dezvolta creativitatea, ingeniozitatea, simțul estetic și spiritul de observație al copiilor. Grupe de vârstă: 4-7 ani (între 10.15–11.30), 8-14 ani (11.45 -13.15). Costul participării la un modul de 4 ședințe (pe parcursul unei luni) este 160 ron/participant, iar pentru o ședință este de 50 ron/participant. Înscrierea participanților se poate face prin email info@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31. Înscrierile prin e-mail au prioritate.

Sursă și detalii


 

Un articol din seria Idei pentru Weekend in Bucuresti

Ți-a plăcut? Spune și altora: