Idei pentru Weekend 2-3 Aprilie

martie 30, 2016 în Evenimente de Alex

perne

2 Aprilie, între orele 16-18 – International Pillow Fight Day – Bucharest 2016

Acum un an aceasta era ciudăţenia săptămânii. Auzeam pentru prima oară de idee şi mi se părea cam stranie. Însă vroiam neapărat să aflu mai multe aşa că am fost acolo. Şi bine am făcut. Au fost două din orele memorabile ale lui 2015. 2 ore cu energie cât să muţi un munte din loc. 2 ore cu veselie şi distracţie. Ştiu că a fost doar o piaţă, dar am avut senzaţia foarte puternică că tot oraşul a ieşit la joacă. Aşa că sâmbătă după amiază e musai să ieşi la joacă în Piaţa Universităţii, alături de oameni din alte 50 de oraşe ale lumii.

Sursă și detalii


Family-RUN

3 Aprilie, între orele 9.25-14.30 – Bucharest 10K & Family Run

Cu mic cu mare suntem aşteptaţi duminică la alergat. Şi nu oricum, ci foarte organizat în cadrul unui eveniment cu o mulţime de probe. Startul şi sosirea au loc în Piaţa Constituţiei. Circuitul lung de 10km merge (sau mai corect spus aleargă) până la Piaţa Alba Iulia, ceea ce înseamnă restricţii de circulaţie în intreaga zonă. Circuitul mediu, pentru familii, ocoleşte Casa Poporului, iar cele pentru copii au loc chiar în Piaţa Constituţiei. Înscrierea pentru adulţi se poate face până sâmbătă. Pentru probele dedicate părinţilor şi copiilor şi pentru bebeluşi se fac înscrieri şi în ziua evenimentului. Găseşti toate informaţiile necesare, taxele de înscriere, condiţiile, precum şi programul pe butonul cu Sursă şi Detalii.

Sursă și detalii


povestea pantofilor

2 Aprilie, între orele 11-13 – Povestea pantofilor – De la sandalele greco-romane la extravagantele secolului XXI

Trebuie să recunosc că recomandarea aceasta nu o fac pentru că aş vrea să merg la atelierul organizat la Fundaţia Calea Victoriei. Îl recomand din aceleaşi motive pentru care merg şi la cumpărături cu doamna vieţii mele, deşi n-aş face-o din proprie iniţiativă niciodată. Pur şi simplu accept diferenţa şi încerc să fac o bucurie numărului mare de prietene ale acestui proiect care sunt sigur că tratează subiectul cu mare seriozitate şi responsabilitate 🙂 Prin urmare, dragele mele, sunteţi invitate să descoperiţi, într-o discuţie relaxată, istoria unuia dintre cele mai iubite şi dorite accesorii. Veţi afla, cu ajutorul imaginilor, povestea unor creaţii mitice, care se află şi astăzi printre piesele favorite ale doamnelor cochete.

Sursă și detalii


track day

3 Aprilie, între orele 13-20 – DuminicA TA la start

Dacă la pantofi n-aş merge de bunăvoie, la Track Day Titi Aur aş alerga cu ochii închişi. Aşa că, pentru echilibru, după un atelier pentru doamne hai şi un atelier pentru domni. Suntem aşteptaţi la Academia Titi Aur, în Crevedia cu o sală în care vom putea viziona marele premiu al Bahranului, Track Day, barbeque, loc de joacă pentru copii şi multă bună dispoziţie. Accesul la eveniment pentru privitori este gratuit, însă pentru cei care vor să-şi plimbe maşinile sau motocicletele pe pistă este nevoie de programare şi o taxă de 50ron/sesiune.

Sursă și detalii


bucurestii razboi mondial

2-3 Aprilie, începând cu ora 11.45 – Bucureştii Celui De-al Doilea Război Mondial

Avem o nouă propunere de la Andrei Berinde, Călătorul prin gările de odinioară. De data aceasta e vorba de un tur urban menit a evoca amintirea unor clipe tragice din istoria oraşului nostru din anii celui de-al Doilea Război Mondial – primul bombardament al aviaţiei americane ce a lovit Capitala acum 72 de ani, în fatidica zi de 4 Aprilie 1944. Intalnirea are loc la ora 11:45, în Gara de Nord, în faţa restaurantului KFC, de unde se pleacă pe peronul liniei 1 către Gara Basarab, sos. Orhideelor, Giulesti, Stadionului „Valentin Stănescu”, Opera Comică pentru Copii, Cimitirul Calvin, depoul de locomotive Bucureşti Călători, Atelierele CFR Bucureşti Griviţa, după care prin Calea Grivitei ne vom intoarce catre Parcul Gării de Nord, in jurul orei 16.00. Participarea este gratuită şi nu există un alt tarif în afară de micile cheltuieli personale. Totuşi, dacă vrei să-ţi exprimi aprecierea faţă de această iniţiativă, poţi cumpăra mici suveniruri care să-ţi amintească de această excursie.

Sursă și detalii


concerte la un ceai

1 Aprilie, începând cu ora 20 – Concert: Refrene de altădat’

După recomandarea de mai sus vin şi cu una care să aducă echilibrul. Evocarea unei părţi frumoase a acelei perioade, pe ritmuri româneşti cu parfum interbelic. Concertul va avea loc La un Ceai (Luigi Cazzavillan nr. 25) şi va fi susţinut de Gabriela Costa, voce şi Alex Man, chitară. Este muzică unei călătorii cu parfum de romanţă veche, readusă la lumina prezentului în straie noi, ca pentru “vremurile noastre”, dar dăruite cu aceeaşi simţire caldă, tumultoasă, de suflet românesc. Suport artiști: 25 de lei. Rezervări la 0734 195 395.

Sursă și detalii


targul mierii

1-3 Aprilie – Târgul Național al Mierii

Evenimentul este dedicat iubitorilor de produse apicole și celor care apreciază beneficiile produselor stupului. Cei peste 100 de participanți vor fi prezenți cu produse apicole românești obținute direct din stupină, suplimente alimentare pe baza produselor stupului, apicosmetice și alte produse apicole. Târgul care are loc pe bdul. Ficusului 42 se adresează și celor care se îndeletnicesc cu stupăritul, apicultorilor. Vor fi prezenți producători de echipamente și utilaje apicole, produse pentru sănătatea albinelor, dar și publicații de specialitate. Târgul Național al Mierii este un prilej pentru iubitorii de produse apicole românești să se întâlnească direct cu producătorii acestora, dar și o continuare a unei lungi tradiții românești în domeniul apiculturii.

Sursă și detalii


Afis-Final-Frontier-2016

2-3 Aprilie, între orele 11-19 – Final Frontier V – Târg de carte SF & Fantasy

Eu sunt mare iubitor de SF şi de ceva vreme găsesc mai uşor variantele digitale ale cărţilor SF decât pe cele tipărite. Rafturile de gen din librării sunt pline mai mult cu fantasy şi horror decât cu SF, ceea ce mă face să privesc cu mare speranţă către târguri de profil. Unul dintre ele, rare, este la Connect Hub în Piaţa Spania în ambele zile de weekend. În completarea editurilor cu experienţă în domeniu ne aşteaptă ateliere de scriere creativă şi benzi desenate, concursuri şi un colţ cu board games. Intrarea este liberă, ieşirea… depinde de extratereştri.

Sursă și detalii


anm

(AMÂNAT) 2 Aprilie, începând cu ora 12 – In vizita la Administratia Nationala de Meteorologie

Cum e vremea în weekend? Dacă vremea este o temă prezentă des printre subiectele tale de interes îţi propun să mergi „la sursă”. Asociaţia Bucurestiul meu drag ne facilitează sâmbătă o întâlnire cu doamna Constanţa Boroneant, vicepreşedinta Societăţii Meteorologică Română, care ne aşteaptă la ANM (Administraţia Naţională de Meteorologie). Vom vizita platforma meteo şi staţia, laboratorul radar şi Centrul Naţional de Prognoză – unde se „fabrică şi se difuzează prognozele meteo”. La ora 12.00 are loc întâlnirea în staţia de autobuz 301 de la Piaţă Română, la coloane, aproape de ieşirea de la metrou Română. Dacă vrei poţi merge direct la ANM.

Sursă și detalii


momolino

3 Aprilie, începând cu ora 11 – Domnișoara Poimâine și Joaca de-a Timpul

Spectacolul este cea mai noua producţie de teatru Lumea lui MOMO şi a fratelui său mai mic, Momolino – Teatru şi poveşti pentru copii, în dramatizarea şi regia Antoanetei Zaharia. Cu o durata de 45 de minute, spectacolul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, şi are loc la Clubul Țăranului. Este un spectacol pentru toți copiii care îşi pun întrebări despre timp, pentru cei care vor neapărat să afle „de ce azi e azi şi cum se transformă în mâine“, dacă „a trecut ieri sau urmează să vină“ sau „ce-i aia poimâine şi de ce nu vine mai repede“. Preţ bilet: 25 lei/persoană (copil sau adult). Accesul la acest eveniment se face doar pe baza de bilet, cumpărat în avans de la , pana pe data de 1 aprilie 2016.După aceasta dată, in limita locurilor rămase libere se pot face rezervări la lumealuimomo@gmail.com, cu ridicare in ziua spectacolului de la intrare. Detalii la telefon: 0723.565.113.

Sursă și detalii


ecoplay

2-3 Aprilie, între orele 10-19 – EcoPlay – Reciclează, creează, salvează!”

Un eveniment care are următoarele ingrediente: parc, vreme bună, educaţie, ecologie, creaţie, reciclare. Clar nu poţi trece pă lângă el mai ales că are loc la Roata Mare în Herăstrău. Este un eveniment organizat de Proedus, în cadrul căruia se va desfăşura o campanie de ecologizare a parcului Herăstrău, precum şi workshop-uri şi ateliere interactive.

Sursă și detalii


deltacraft

31 Martie – 13 Aprilie – DELTACRAFT meșteșug + design contemporan

Expoziția a cunoscut pentru prima dată succesul în cadrul Vienna Design Week 2015, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de design din Europa. iar acum poate fi vizitată la Muzeul Național al Țăranului Român, sala Acvariu. Trei designeri români contemporani și 11 meșteșugari din Delta Dunării se află în spatele celor 13 obiecte de design contemporan, care îmbină designe-ul românesc progresiv cu meșteșugurile din Delta Dunării. Cele 13 obiecte expuse sunt ilustrative pentru tehnicile meșteșugărești uzuale. Acestea sunt lucrate din resurse naturale locale – pământ, piatră, lemn, piele și papură invocând un stil de viață sustenabil – procurarea hranei, puterea comunitară și explorează memoria locului.

Sursă și detalii


expografie

25 Martie – 25 Aprilie – Expografie

Suntem invitaţi la evenimentul Expografie, o lună a fotografiei de expresie. Cinci săptămâni întregi, cinci expoziţii în care se întâlnesc delicateţea cu intriga, simplitatea cu cele mai complexe expresivităţi, energii vizuale atât de elaborate şi stratificate încât fac faţă la diverse interogări ale noastre.  Spaţiul ceainăriei Cărtureşti din strada Pictor Artur Verona, ne stă la dispoziţie cu cele necesare ochiului şi sufletului, fotografii de expresie a 16 fotografi reuniţi în formatul unor expoziţii personale, ori de grup.

Sursă și detalii


oraselul cunoasterii

2 Aprilie, între orele 11-12 – Fizicenii se joacă.
3 Aprilie, între orele 11-12 – Sunt inventator, braţul robotic.

În weekenduri Orăşelul Cunoaşterii îi aşteaptă pe cei mici cu ateliere numai bune de descoperit şi înţeles mai bine lumea. Atelierele durează 1 oră şi se adresează copiilor cu vârstă de minim 4 ani. Participarea se face prin înscriere telefonică la 0723 390 449 sau prin email la contact@oraselulcunoasterii.ro. Costul unui bilet este 30 ron.

Sursă și detalii


istorii monumentale

17 Martie – 8 Mai – Istorii MonuMentale, Expoziție de artă video

La ARCUB, Hanul Gabroveni, are loc o expoziție de artă video dedicată relevanței monumentelor din București și nu numai, în procesul de scriere a istoriei și conservării memoriei. Expoziția prezintă o serie de producții video realizate de nouă artiști români și străini, care analizează din perspectivă istorică, socio-politică și culturală relevanța monumentelor și a construcțiilor monumentale din București, precum Casa Poporului, Rondul Scriitorilor din parcul Cișmigiu, Mausoleul din parcul Carol sau proiectul Lacul Morii și, totodată, punctează efectele tranzițiilor ideologice asupra acestora și influența lor în mentalul colectiv, discuțiile extinzându-se în sfera est-europeană. Expoziția poate fi vizitată gratuit de luni până duminică între orele 14-22.

Sursă și detalii


atelier geologic

25 Martie – 15 Aprilie – ALTFEL, (RE)GÂNDIND NATURA

O expoziție interactivă cu patru elemente realizata de catre Institutul Goethe  în parteneriat cu Institutul Geologic al României prin Muzeul Național de Geologie.  Expoziția se adresează celor in varsta de peste 10 ani. Apa, focul, pământul și aerul fac viața posibilă. Oamenii au învățat să utilizeze în folosul lor aceste elemente. Astfel s-a născut progresul. În entuziasmul său de a îmblânzi natura, omul a periclitat în același timp echilibrul ei, distrugându-l în unele cazuri iremediabil. Dacă dorim să privim în continuare cu optimism spre viitor, trebuie să ne REGÂNDIM atitudinea față de natură.

Sursă și detalii


KidsWildWest_Promenada

10 Martie – 19 Aprilie, între orele 9-20 – Vestul Sălbatic

Şi pentru că tot am zis de un Mall hai să zic şi de al doilea să-mi iau de pe cap grija asta. De o săptămână a început la Promenada o nouă activitate pentru copii. Au obiceiul ăsta odată la câteva luni şi până acum le-a ieşit bine şi cu astronauţii şi cu egiptenii. Acum e rândul vestului sălbatic şi mi-e greu să nu o includ printre recomandări, chiar dacă e la mall. Copiii se vor constuma în cowboys sau indieni pentru a se integra perfect în călătoria care începe în Orașul din deșert, unde vor descoperi obiceiurile locului și modul de organizare al unui astfel de oraș. Apoi pornesc în căutarea aurului din mină pe care îl vor extrage cu recuzita specifică – detonări de dinimamită și vagoane pentru strângerea aurului. Cu aurul strâns, cei mici își vor putea cumpăra un cal pentru a participa la Cursele de cai – atât de populare în Vestul Sălbatic. Cei mici vor primi insigne și vor avea ocazia să-și povestească experiența în jurul Focului de tabără. Alături de oamenii locului, vor învăța câtecele și vor cânta la muzicuță. Călătoria continuă cu satul Indenilor. Vor putea intra într-un cort tradițional pentru a descoperi cât mai multe despre această civilizație, vor dansa în jurul focului și vor învăța sunetele lor specifice. La final, vor afla mai multe despre bandiți și duleurile dintre acestia, se vor duela cu pistoale de jucărie și vor face poze cu afișele haioase Wanted, singuri sau împreună cu părinții. Biletul are prețul de 15 ron iar rezervarile se fac rezervari@promenada.ro sau 0726 377 978.

Sursă și detalii


promenade ilfovene

27 Martie, începând cu ora 9.45 – Promenade Ilfovene, Moara Vlăsiei și Cociovaliștea

În urma unei propuneri foarte interesante de la una dintre prietenele proiectului nostru, Mona Mihaela includ printre ideile de weekend un proiect numit Promenade Ilfovene care organizează la fiecare final de săptămână plimbări în jurul Bucureştiului. Două lucruri mi-au atras atenţia. Primul – ghid este un belgian care vorbeşte bine româneşte şi care organizează aceste plimbări de vreo 3 ani. Imaginează-ţi o faţă cu gura căscată şi ochi mari. Cum a ajuns omul asta să fie ghid în România, nu ştiu, dar am de gând să aflu parte dintr-o explorare mai largă a acestei preocupări care se extinde din ce în ce mai mult. Al doilea – am privit câteva din fotografiile de pe pagina lor de Facebook şi am fost uimit de frumuseţea împrejurimilor Bucureştiului. Am regăsit în ele detalii care credeam că au nevoie de zeci sau sute de kilometri depărtare de o regiune atât de aglomerată şi poluată ca Bucureştiul, pentru a exista. Aşa că ia de serveşte această idee de weekend, o jumătate de zi departe de zgomotul, poluarea şi aglomeraţia oraşului, şi totuşi atât de aproape. Plimbarea de duminica viitoare are loc prin pădurea Căldărușani, din poiană în poiană și de-a lungul văii Vlăsiei și a Cociovaliștei. Tura are în total 17 de km dar poate fi scurtată la 8 sau 13 km pentru cine dorește să parcurgă o distanță mai mică. Punctul de întâlnire este în stația de maxi taxi de la capătul tramvaiului 41, lângă Piața Presei Libere, la ora 09:45. Se pleacă cu cursa de 10, prețul drumului dus-întors cu maxi taxi este de 10 RON. Participarea este gratuită. Detalii la tel: 0754 684 394.

Sursă și detalii


astronomie la palatul sutu2 Aprilie, începând cu ora 19 – Călătorie prin Univers

Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Şuţu îl găzduieşte pe Adrian Şonka. Ţi-am povestit despre el odată cu Observatorul Astronomic pe care l-am descoperit cu ocazia unei prezentări de astronomie. Acum, din fericire, Observatorul este închis pentru renovările de care avea atât de mare nevoie. Partea mai puţin bună este că întâlnirile de sâmbătă seară cu Adrian Şonka nu mai aveau unde să se ţină. Însă universul (dacă nu el atunci cine!?) m-a făcut să-l redescopăr printre evenimentele organizate la Palatul Şuţu. Şi te invit, cu foarte mare bucurie şi încredere să mergi să descoperi astronomia în cel mai distractiv şi relaxat mod cu putinţă. Cred din toată inima că un subiect atât de complicat şi serios ca o călătorie prin univers are nevoie de o provizie sănătoasă de voie bună. Prezentarea constă în vizualizarea (și conștientizarea) numărului enorm de stele care se află în Univers. Pentru a ilustra acest fapt se va folosi un program de astronomie și baze de date cu observații astronomice reale. Prezentarea este o proiecție pe întuneric, însoțită de explicații live. Participanții vor vedea cum arată cerul văzut cu ochiul liber și prin telescop, dar și o colecție de obiecte observate până în prezent de astronomi. Preţul unui bilet este 5 lei.

Sursă și detalii


opera comica

2 Aprilieîncepând cu ora 19 – Munchhausen – Stăpânul minciunilor

La Opera Comică pentru copii ne aşteaptă atat sâmbătă cât și duminică „Munchhausen – Stăpânul minciunilor”, producție compusă de Dan Dediu și regizată de Cristian Mihăilescu. Povestea lui Munchhausen, mai actuală ca oricând în era computerului, Internetului și a comunicării instantanee prin smartphone, epocă multimedia stratificată imagistic, a captivat încă de la început întreg colectivul, care a reacționat prompt, creativ și profesionist. O operă pentru mici și mari, pentru copii și adulți, pentru optimiști și pesimiști”. Biletele costă între 15 şi 50 de ron.

 

Sursă și detalii


spitale disparute

30 Martie – 3 Iulie – Spitale dispărute ale Bucureștiului

Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Şuţu împreună Fundația Colegiului Medicilor din Municipiul București, ne invită să vizităm expoziția „Spitale dispărute ale Bucureștiului”, deschisă în curtea Palatului Suțu.
Expoziția oferă o privire asupra activității spitalelor bucureștene a căror funcționare a fost sistată ca urmare a cutremurelor, a bombardamentelor din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, a demolărilor și restructurărilor din Perioada Comunistă, sau a lipsei de finanțare și a proceselor de retrocedare din perioada postdecembristă.

Sursă și detalii


colectie de arta3 Martie – 29 Mai – Eleganţă şi tradiţie în moda feminină. De la Belle Epoque la interbelic

Muzeul Naţional Cotroceni organizează în Salonul Cerchez, expoziţia „Eleganţă şi tradiţie în moda feminină. De la Belle Époque la interbelic” dedicată Zilei de 8 Martie. Expoziţia valorifică patrimoniul Muzeului Naţional Cotroceni şi două colecţii particulare oferite cu amabilitate de Iulia Gorneanu şi Oana Creţu. În cadrul expoziţiei vor figura rochii, fuste şi bluze reprezentative pentru moda sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX, accesorii (pălării, mănuşi, poşete, evantaie, bijuterii, ace de pălărie, umbreluţe de soare), sticluţe de parfum, pudriere, casete de bijuterii, dantele, cutii de pălării, alături de costume populare, fote şi ii din perioada anilor ’20 – ’30 din diferite zone ale ţării, marame, veste brodate cu motive populare, brâie şi paftale din metal argintat. Atmosfera de epocă va fi întregită de fotografii şi cărţi poştale reprezentând doamne din societatea românească, dar şi pe principesa şi regina Maria a României, simbol al eleganţei şi graţiei feminine şi promotoare a purtării costumului popular românesc în cercurile oficiale.

Sursă și detalii


Brancusi MNAR

18 Februarie – 29 Mai – Brâncuși. Forme în alb și negru – expoziție de fotografie

MNAR organizează expoziția de fotografie „Brâncuși. Forme în alb și negru” ca parte din Programul naţional 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brancuşi inițiat de Ministerul Culturii. Aceasta propune o selecţie de 40 de tiraje moderne după clișeele  realizate de Brâncuşi la Paris: aspecte din atelier şi sculpturi aflate în diferite stadii de lucru. Pe lângă fotografii, în expoziţie se regăsesc şi două module interactive din atelierul Pasărea ascunsă-n piatră, găzduit în corpul Ştirbei al muzeului. Atelierul a fost conceput de specialiştii de la Centrul Georges Pompidou din Paris pentru a-i familiariza pe copii cu lucrările lui Brâncuşi. Cele două module aduse în expoziţie oferă acum unui public mai larg posibilitatea de a descoperi în mod ludic universul sculptorului. Atât fotografiile, cât şi modulele interactive au fost donate Muzeului Naţional de Artă al României de Muzeul Naţional de Artă Modernă – Centrul Georges Pompidou din Paris în 2006, respectiv 2007.

Sursă și detalii

piata taraneasca

2-3 Aprilie, între orele 10-18 – Piața Țărănească Meșter(Ești)

Avem din nou târgul de weekend de la MŢR. La mijlocul postului Paştelui, pricepute încondeietoare de ouă vin să ne încânte cu lucrările lor şi să ne povestească, în dulcele grai bucovinean, despre închistritul ouălelor. Meşteşugarii expun ceramică de Corund, de Horezu sau de Marginea, icoane, obiecte din lemn pentru gospodărie, crestate cu motive populare, ii cu mătase minuţios lucrate, brâie şi chimire, podoabe tradiţionale făcute cu multă migală şi cu mult suflet. Artişti plastici şi artizani fac dovada ingeniozităţii lor prin decoraţiuni pascale, vestimentaţii din lână împâslită sau din bumbac pictate manual, bijuterii din alamă sau din piele naturală, împletituri din in şi din lână, obiecte din sticlă şi ceramică pictată, sculpturi în marmură, tablouri din flori naturale presate, hăinuţe unicat pentru copii, cămăşi şi accesorii cu un design deosebit, haine din piele, cosmetice făcute doar cu ingrediente naturale. Producătorii vin cu brânzeturi proaspete şi afumate, miere, vin de Panciu şi ţuică de prune din Argeş, fructe autohtone şi zarzavaturi proaspete, sucuri naturale şi conserve pe alese, plăcinte boiereşti, turtă dulce de Covasna, prăjituri de casă, cozonaci bucovineni şi alivenci. Intrarea este liberă.

Sursă și detalii


artantipa

2 Aprilie, începând cu ora 10.15 – Plante şi păsări: frumuseţe, forme şi culori

Muzeul „Grigore Antipa” vă invită să-i aduceți pe cei mici la o întâlnire cu Arta în cadrul atelierelor Art Antipa. Atelierele sunt un mod distractiv de a petrece timpul liber, fiind în același timp și o modalitate de a dezvolta creativitatea, ingeniozitatea, simțul estetic și spiritul de observație al copiilor. Grupe de vârstă: 4-7 ani (între 10.15–11.30), 8-14 ani (11.45 -13.15). Costul participării la un modul de 4 ședințe (pe parcursul unei luni) este 160 ron/participant, iar pentru o ședință este de 50 ron/participant. Înscrierea participanților se poate face prin email info@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31. Înscrierile prin e-mail au prioritate.

Sursă și detalii


antipa

22 Decembrie – 1 Mai – Cu Sânge Rece

Muzeul  „Grigore Antipa” ne invită să vizităm expoziţia temporară de reptile vii „Cu sânge rece”, deschisă în perioada 22 decembrie 2015 – 1 mai 2016. In perioada 22-31 Decembrie accesul este gratuit. Taipanul australian, cobra egipteană, vipera uriaşa africană, anaconda, şarpele cu clopoţei, cobra scuipătoare sau şarpele regal, sunt doar câteva dintre speciile care pot fi admirate în această expoziţie la Muzeul „Antipa”. Expoziţia „Cu sânge rece” oferă o fascinantă incursiune în lumea acestor misterioase vieţuitoare şi pune la dispoziţia vizitatorilor informaţii despre obiceiurile lor, despre cum se adaptează ele la mediul înconjurător, precum şi despre rolul pe care-l joacă în ecosistem. Programul de vizitare este de marţi până vineri între orele 10 – 18 (ultimul vizitator intră la ora 17) iar sâmbăta şi duminica între 10 – 19 (ultimul vizitator intră la ora 18). Preţurile biletelor sunt de 10 lei/copil/student/pensionar şi 15 lei/adult. Copiii cu vârste mai mici de 3 ani au gratuitate.

Sursă și detalii


falsuri monetare

12 August 2015 – 29 mai 2016 – Falsuri Monetare 

Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Şuţu ne propune o scurtă istorie a falsificării emisiunilor monetare, începând din antichitate şi ajungând în anul 1947. Expoziţia este organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. Cu problema falsurilor monetare s-a confruntat întreaga societate indiferent de perioada istorică, pe de o parte din cauza unei manipulări a valorii, chiar de către autorităţi în scopul obţinerii unor importante surse de venit prin scăderea titlului metalului preţios sau a greutăţii (acest sistem fiind utilizat de unele state, ale căror suverani vedeau în monetării importante surse de venituri ce puteau fi obţinute rapid), fie din cauza unor ateliere clandestine.

Sursă și detalii

 

Un articol din seria Idei pentru Weekend in Bucuresti

Ți-a plăcut? Spune și altora: