1-30 Decembrie, între orele 10-22 – Târgul de Crăciun București
Târgul anual de Crăciun, chiar târgul, se mută în casă nouă, conform principiilor dnei. primar general. Adică îl vom găsi în Piaţa Constituţiei, sub atenta supraveghere a Palatului Parlamentului. Sunt acolo tot felul de comercianţi, ca în fiecare an, doar că puţin mai organizaţi, pe secţiuni. Este şi un carusel, şi un pationoar şi un trenuleţ , precum şi multe spectacole, toate gratuite. Pentru detalii poţi arunca un ochi sau chiar doi pe un articol în care am detaliat subiectul pe îndelete, alături de programul fiecărei zile.
16 Decembrie, începând cu ora 19 – Concert caritabil de colinde: Corul SOUND
Săptămâna trecută au fost mulţi oameni încântaţi de concertele de Crăciun. Prin urmare m-am bucurat când am descoperit că vineri suntem din nou invitaţi la un concert caritabil de colinde susţinut de Sound Choir, la Catedrala Sf. Iosif (Str. General H.M. Berthelot, nr. 19). Se recomandă o donaţie de 15 lei ce va susţine tratamentul stomatologic al copiilor de la sat, al copiilor de la Institutul Oncologic Bucureşti şi al copiilor din centre de plasament şi din cartiere sărace prin proiectul „Caravana Zâna Merciluţă” care va începe în februarie 2017. Poţi confirma participarea pe e-mail la dani@mercicharity.ro.
16-20 Decembrie – Crăciunul copiilor, o sărbătoare pentru întreaga familie in parcul Kiseleff
Teatrul Ion Creangă organizează în Parcul Kiseleff „Crăciunul copiilor”, pregătit cu grijă, pentru spiriduși de toate vârstele. Acesta are la bază tradiții frumoase și amintiri glazurate, numai bune de pus în ramă. Concerte și recitaluri, spectacole și ateliere, toate surprizele pregătite în cadrul programului sunt presărate cu un ingredient secret – spiritul sărbătorilor de iarnă – și așezate într-un decor desprins din vis: Scena colindătorilor și Satul lui Moș Crăciun. Printre mii și mii de lumini, globuri și oameni de zăpadă, scena își așteaptă în fiecare zi cetele de oaspeți: păstrători ai obiceiurilor din vechime (Ducu Bertzi, Narcisa Suciu, formația Trei Parale), coruri îndrăgite din București (Corul de Copii Radio, Corul de Copii al Operei Naționale București), dar și ansambluri și grupuri venite de departe, aducând în dar tradiții din Maramureș, Bihor și Argeș.Acestora li se alătură prieteni noi, care dețin formula unei petreceri reușite(ADDA, Alina Sorescu, Alma, Deepcentral, Feli, Lucia și Nicole Cherry). Surprizele pentru copii continuă în Satul lui Moș Crăciun, un spațiu de poveste amenajat în imediata vecinătate a Scenei colindătorilor. Timp de 5 zile, sătucul va găzdui ateliere de muzică, teatru și meșterit decorațiuni pentru copii cu vârsta peste 4 ani, în cele 2 centre de activități: Laboratorul de povești și Laboratorul de cadouri. Intrarea este liberă. Pentru spectacole și ateliere accesul se face în limita locurilor disponibile.
17-18 Decembrie, între orele 11-20 – V for Vintage Christmas Concept: târg de design, artă și gourmet
Dacă reuşesc să influenţez târgul la care ajung împreună cu jumătatea vieţii mele, în acest weekend, aş încerca să fie asta. Evenimentul se laudă a fi cel mai mare târg de design contemporan şi cultură vintage, dar eu aş vrea să merg acolo, pentru că aş putea sta la o cafea alături de Boiler Coffee Shop, responsabilii cu energizarea târgoveţilor. Se întâmplă la Galeriile Artmark si, printre altele, vom gasi acolo o selecție de cadouri creative care ne vor răsfața vizual, tactil, olfactiv și gustativ, obiecte de ceramică sau porțelan, bijuterii și accesorii de autor, design de obiect, articole de design vestimentar, creme și parfumuri bio, vintage autentic. Bilet de intrare 10 lei.
16 Decembrie, începând cu ora 19 – Poveste de Crăciun
În weekend Opera Comică pentru Copii organizează un mare eveniment anual la Sala Polivalentă. Programul evenimentului include pagini clasice cunoscute din repertoriul universal și colinde românești și internaționale, interpretate de soliștii Operei Comice pentru Copii, alături de peste 300 de copii din Corurile Cantus Mundi din țară. Publicul se va bucura și de secvențe celebre de balet clasic și contemporan. Spectacolul-eveniment al sărbătorilor de iarnă – ”Poveste de Crăciun”, în regia lui Cristian Mihăilescu, este organizat de Opera Comică pentru Copii și aduce pe scena Sălii Polivalente soliști de prim rang, orchestră live, momente de balet clasic și modern, coruri de copii din toată țara și un periplu muzical cu invitați de prestigiu. Biletele costă VIP – 80 ron, Categoria 1 – 60 ron, Categoria 2 – 40 ron, Categoria 3 – 20 ron.
18 Decembrie, începând cu ora 15 – Turul Ghidat al Revoluției – ediția 2016
Turul Ghidat al Revoluției din Decembrie 1989, ajuns la a patra ediție, se desfășoară o dată pe an și prezintă lucruri pe care nu le citim pe wikipedia: rockerii și punkerii de la Romană, epopeea Baricadei de la Intercontinental, muncitorii și suporterii care cântau “Deșteaptă-te, Române” în timp ce se trăgea în ei. Traseul trece prin punctele importante ale Revoluției, iar fiecare popas aduce informații mai puțin cunoscute despre acele zile care au marcat ireversibil atât viața noastră obișnuită, cât și istoria României. Plecarea se face la ora 15 din Piața Universității de la Borna “Kilometrul 0 al Democrației”. Evenimentul este apolitic și independent. Participarea este gratuită. Nu este nevoie de înregistrare prealabilă.
17-18 Decembrie, între orele 10-19 – Bounty Fair: Editie magica, de Craciun
Bounty Fair ne invită la un târg de iarnă plin de creaţii de tot felul. Vor fi acolo 60 dintre cei mai talentaţi creatori şi artizani români: haine şi accesorii vestimentare pentru femei, bijuterii stilate sau neconvenţionale, home decor, cosmetice naturale, dulceturi naturale, secţiune produse pentru copii (jucării şi hăinuțe); ateliere haioase unde cei mici se vor distra şi îşi vor folosi abilitaţile creative, cu tematici diferite, adaptabile la diverse vȃrste; muzică buna, cadouri surpriză, stat la poveşti, bunătăţuri şi tot ce-ţi mai trebuie să intri în spiritul Crăciunului. Locul de desfăşurare este acelaşi, Casa Universitarilor, în apropierea calcanului din Verona şi Oţetarului din Dionisie Lupu. Intrarea costa 8 lei de persoană, iar copiii sub 14 ani au acces gratuit.
7-23 Decembrie, între orele 10-18 – Expoziția de brazi reinterpretați de Crăciun „Povestea bradului reCrea(r)t”
Creart organizează, în parteneriat cu SOS Satele Copiilor România, expoziția de brazi reinterpretați de Crăciun, la Galeria din Piața Alexandru Lahovari, nr. 7. Evenimentul își propune redescoperirea și reinterpretarea valorilor tradiționale românești cu ocazia sărbătorilor de iarnă, prin intermediul unuia dintre cele mai îndrăgite obiceiuri – împodobirea bradului de Crăciun. Astfel, opt designeri din România au fost invitați să transpună decorațiunile specifice Crăciunului într-o manieră distinctă, aducând elemente din propriile creații în accesorii care să împodobească bradul de Crăciun. Liliana Țuroiu, Alexandra Calafeteanu, Daiana Melinte, Dalia Poleac, Florentina Giol, Ileana Petrache, Laura Olaru – în colaborare cu Dana Ștefănescu și Vika Tonu vor prezenta o viziune proprie asupra folclorului românesc prin expunerea unor brăduți inediți, colorați cu ajutorul unui design și a unor materiale diferite, care aduc în centrul atenției elementele autentice românești. Expoziția are scopul de a ajuta copiii defavorizați în preajma sărbătorilor de iarnă, suma integrală obținută din vânzarea exponatelor urmând a fi donată către SOS Satele Copiilor România. Intrarea este liberă.
16 Decembrie, începând cu ora 19 – Concert de Crăciun cu Marius Vernescu (jazz)
Muzeul Municipiului Bucureşti ne invită la concert, la Palatul Suţu. Emoţii puternice, îmbinând diferitele nivele semnificante, de la obiectual-concret până la gândirea muzicală mai profundă, trecând prin configuraţii de artă modernă, clasică, jazz pur şi folclor străpuns de swing, stau la inima acestui proiect muzical. Recitalul este oferit de Marius Vernescu, considerat unul dintre cei mai străluciți muzicieni de jazz din România. Intrarea este 10 lei. În preţul biletului este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la Palatul Suţu, în termen de 30 de zile.
28 Noiembrie – 18 Decembrie, între orele 11-19 – Food Truck Festival Xmas Edition
Se pare că prima ediţie de acum vreo două luni, desfăşurată în acelaşi loc, a fost mulţumitoare pentru organizatori. Pentru mine client sigur a fost. În cele două vizite pe care le-am făcut pe acolo am primit mâncarea într-un timp decent şi am simţit bucătării dornici de oaspeţi. Deci se pare că într-adevăr, proba străzii, rafinează ego-uri ca nimic altceva. Aşadar caravana revine cu o ediţie specială, dedicată sărbătorilor de iarnă. Douăsprezece food truck-uri şi van-uri cu unele dintre cele mai apreciate şi delicioase propuneri de street food vor staţiona în parcarea Promenada Mall dinspre Calea Floreasca. Printre bunătăţi: burgeri, pizza, paste, paella, clătite dulci şi sărate, waffles şi cafea, sandwichuri calde apetisante, alături de produse festive precum vin fiert sau cozonaci pufoşi.
17-18 Decembrie, între orele 10-20(18) – Christmas Maker Fair
Îmi cam plac târgurile din weekendul ce vine, iar acesta îmi place îmi mod deosebit pentru că e la NOD Maker Space, la Industria Bumbacului. Iar mie, din motive subiective şi imposibil de explicat, îmi place locul ăsta. Christmas Maker Fair e primul târg de sezon care reprezintă cu mândrie cultura makerilor din România, promovând o alternativă la cadourile în serie, prin obiecte ce au în spate mai mult decât un proces mecanic de producție, o poveste alimentată de pasiunea pentru design, inginerie, croitorie sau fabricație. Găsim acolo: haine, bijuterii, articole de design interior, ilustrații dar și produse de gastronomie (făcute local, la scară mică, în atelierele creative ale Bucureștiului). Pe lângă standuri mai sunt: un corner interactiv cu tehnici de imprimare 3D, origami, ceramică, ateliere pentru copii mici și mari, un mini-live band cu muzică de sezon, degustare de cafea și ciocolată caldă gourmet. Programul este sâmbătă până la 20.00, iar duminică până la 18.00. Intrarea este liberă.
17 Decembrie, între orele 12-23 – Night Market by Chef Foa (Christmas Edition)
Primul gând, când am auzit de eveniment, a fost că ăştia nu sunt sănătoşi. Şi chiar dacă sunt, nu cred că vor să rămână. Cum să găteşti ore întregi la temperaturi în jur de 0°C!? Şi nu doar gătesc, dar mai şi cântă. Chiar dacă îţi place ideea, chiar dacă nu, eu zic să fim oameni şi să mergem pe acolo. Organizăm o acţiune umanitară şi le ducem oamenilor nişte ceai cald, pături, o haină groasă, ceva de mâncare… A stai că mâncare fac ei. Se întâmplă în parcarea magazinului Kaufland din Barbu Văcărescu nr. 120-144. Intrarea este liberă.
18 Decembrie, între orele 10-19 – MAMA FEST
Conform ideii “încă unul şi mă duc”, mai zic de un târg şi gata. Acesta pare mai mult decât un târg de Crăciun, având o importantă componentă educaţională. Este un festival de meşteşuguri, artizanat şi ateliere create de mame. Ne vor aştepta la Casa Rudolf Steiner Bucureşti pe str. Vişinilor nr 17: coafuri pentru doamne, joacă, joacă şi iar joacă pentru pici, ateliere de sezon (decoraţiuni, aranjamente florale etc.), respiro pe cinste cu un bufet ales, târg cu produse de soi (jucării, haine, home&deco). Accesul este gratuit.
3-18 Decembrie, între orele 10-12 – Căsuța cu povești
Muzeul Satului ne invită în fiecare sfârșit de săptămână, la atelierul interactiv Căsuța cu povești, program destinat copiilor cu vârste cuprinse între 5 – 12 ani, dornici să asculte și să construiască poveşti. Odată cu venirea iernii, cei mici sunt așteptați în Satul de la Șosea să descopere taina sărbătorilor, dând viață atât poveștilor pe care le vor asculta, cât și celor pe care le vor construi împreună. Vor citi povestea Sfântului Andrei, vom afla cât de adevărată este nuielușa Sfântului Nicolae, povestea Plugușorului și a Crăciunului etc. Înscrierile se fac la telefon 0723.215. 418, de luni până joi, între orele 10.00 – 15.00 şi prin email: programe.culturale@muzeu-satului.ro. Taxa de participare la fiecare atelier este de 15 lei.
16 Noiembrie 2016 – 3 Ianuarie 2017– Wildlife România 2016
Muzeul „Grigore Antipa” în parteneriat cu LaPrintărie ne invită la expoziția de fotografie ”Wildlife România”, care reunește peste 60 de lucrări din portofoliul mai multor fotografi pasionaţi de natură. Această primă ediție va debuta sub auspiciile celui de-al 8-lea Congres Internațional de Zoologie al Muzeului „Grigore Antipa” (CZGA 2016) și se va bucura de o largă participare și vizibilitate internațională. Lucrările vor rămâne expuse în cadrul Muzeului până pe data de 3 ianuarie 2017. Expoziția va face parte din circuitul de vizitare al Muzeului fiind supusă costurilor de acces obişnuite.
17 Decembrie, începând cu ora 19 – Impact cu asteroizi – Care sunt şansele?
La Palatul Suţu ne aşteaptă Adrian Şonka de la Observatorul Astronomic. Ne aşteaptă din nou să facem o călătorie până la marginea Universului cu ajutorul unui program de astronomie creat de Naţional Astronomical Observatory of Japan (NAOJ) şi o proiecţie normală, însoţită de explicaţii „pe viu”. Explicaţiile sunt sarea şi piperul acestei prezentări fascinante şi vesele care îţi garantează o seară de sâmbătă relaxantă şi educativă. Prezentarea durează aproximativ 50 de minute costul unui bilet de intrare este 5 lei.
17 Septembrie – 17 Decembrie – Ateliere de Creatie de la Creart
Creart organizează ateliere de creație pentru copii în fiecare sâmbătă și duminică în Satul Francez și în Piața Alexandru Lahovari. Scopul acestui proiect este educația prin creație, ajutându-i pe copii să își dezvolte atenția, abilitățile practice și imaginația, oferind totodată o alternativă artistică de petrecere a timpului liber. Înscrierile se fac de Luni până Vineri, între orele 9:00 – 17:00 la adresa de e-mail ateliere@creart.ro sau la numărul de telefon 0733 331 324 – Ramona Filip. Taxa / atelier, de 10 RON, se achită înainte de începerea cursurilor, în locație.
În Satul Francez (Șoseaua Nordului, nr. 114 – 140) sunt organizate în fiecare sâmbătă următoarele ateliere:
Eco – creativitatea de week-end (6 – 12 ani) 11:00 – 12:30
În cadrul programului Eco-creativitatea de weekend cei mici își dezvoltă manualitatea și își cultivă un spirit practic prin mijloace artistice inedite. Fiecare sesiune va aduce o nouă tematică pentru participanți prin care fiecare copil va realiza un obiect util sau artistic din materiale revalorificate. Copiii vor învăța tehnici de lucru interesante (decoupage, pirogravură, origami etc) și vor dobândi informații variate despre mediul înconjurător și materialele din jur.Atelierele vor fi coordonate de specialiști în domeniul propus, meșteri cu experiență în educația celor mici.
Mini grădina parfumată (6 – 12 ani) 13:00 – 14:30
Programul Mini-grădina parfumata introduce copiii în lumea minunată a plantelor. Astfel, cei mici vor realiza grădini în miniatura în care vor folosi sticluțe reciclate, plante, elemente organice și pietricele decorative. Fiecare sesiune va avea o tematică diferită, iar cei mici vor dobândi tehnici de plantare și vor putea învăța despre plantele de sezon, aranjamente și modalități de întreținere.Atelierele vor fi coordonate de specialiști în domeniul propus, meșteri cu experiență în educația celor mici.
Universul picturii (4 – 12 ani) 15:00 – 16:30
Copiii vor învăţa să picteze motive populare și peisaje pe sticlă, lemn, hârtie şi pânză, dar și pe ceramică.
În sediul Creart, (Piața Alexandru Lahovari, nr. 7) sunt organizate următoarele ateliere:
Sâmbătă
Creativitate şi joacă senzorială (2-3 ani) 10:30 – 12:00
Acest atelier va fi o întâlnire săptămânală între copii şi părinţi în care lumea devine culoare, forma prinde viaţă, materialele încep să vorbească şi să se mişte în mânuţele lor. Copiii vor aduce imaginaţia şi pofta de joacă, iar părinții care vor participa la atelier vor avea o mai bună interacţiune fizică şi emoţională şi vor redescoperi copilul din ei.
Jucării şi eroi de poveste (6 – 10 ani) 12:30 – 14:00
Cel mai mult copiilor le plac poveştile, iar cel mai bine copiii învaţă prin joc, joacă şi imaginaţie. În cadrul acestui atelier, dintr-o bucată de fetru sau pânză colorată, o mână de mărgele şi nasturi amestecaţi, cei mici vor avea ocazia să meşterească jucăria preferată.
Duminică
Micii bucătari (6 – 10 ani) 10:30 – 12:00
Copiilor le place să exploreze lumea din bucătărie. Sunt atraşi de culori, de arome şi forme și sunt dornici să taie, să amestece şi să guste. Devin entuziaşti şi bucuroşi să împartă cu cei dragi ceea ce ai au pregătit cu mâinile lor. În plus, aşa învaţă mai uşor despre alimentaţia sănătoasă şi importanţa unui măr, castravete sau miez de nucă.
Călătorie în jurul lumii (5 – 10 ani) 12:30 – 14:00
Învăţăm despre lume prin joacă. Învârtim globul pământesc, ne stabilim punctul unde vrem să ajungem, alegem cel mai potrivit mijloc de transport şi pornim la drum. Ajunşi la destinaţie, vom afla despre obiceiurile locului, ce limbă vorbesc oamenii, ce fel de climă au în tot timpul anului, de unde se trag, cum locuiesc, ce preocupări au, cum dansează, ce muzică ascultă sau ce mănâncă gazdele noastre. După ce le-am experimentat pe toate, „vom lua un obiect ca amintire” şi apoi ne vom îndrepta spre casă. Ca să nu ne pierdem, ne-am gândit să începem din Europa, să continuăm cu Africa până ajungem în Australia şi Insulele Cook.
1 Octombrie – 31 Decembrie – Ateliere de creativitate la MŢR
Începând cu luna Octombrie revin ateliere de creativitate la Muzeul Ţăranului Român. Acestea au loc pe parcursul întregii săptămâni, iar pe butonul cu sursa poţi afla detalii despre toate zilele. Eu aici, însă, voi prezenta doar opţiunile pentru ziua de sâmbătă. Costul participării la fiecare atelier este de 15 lei.
- Pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu – orele 10.20-11.20; informații și înscrieri la telefon: 0726.237.376.
- Atelier de modelaj în argilă și ceară cu Ovidiu Simionescu – orele 11.30 – 13.00; informații și înscrieri la telefon: 0737 346 872
- Atelier de ţesături, croitorie şi cusături cu Lidia Stareş – orele 10.00-16.00; informații și înscrieri la telefon: 0722.798.284;
17 Decembrie, începând cu ora 10.15 – ART ANTIPA
Muzeul „Grigore Antipa” ne invită să-i aducem pe cei mici la o întâlnire cu Arta în cadrul atelierelor Art Antipa. Atelierele oferă copiilor o modalitate distractivă de a învăța noțiuni din lumea zoologiei prin intermediul artelor plastice, dezvoltând în același timp și creativitatea, ingeniozitatea, simțul estetic și spiritul de observație al celor mici. Grupe de vârstă: 4-7 ani (între 10.15–11.30), 8-14 ani (11.45 -13.15). Costul participării la un modul de 4 ședințe (pe parcursul unei luni) este 200 lei participant in octombrie, 160 lei in noiembrie si 150 lei in decembrie. Pentru o ședință se achită 50 de lei/participant. Înscrierea participanților se poate face prin email info@antipa.ro sau la telefon 021.312.88.26.
30 August 2016 – 30 Iulie 2017 – Scurtă istorie a revanșei. Duel sau crimă?
Îţi spun despre idee începând cu gândul pe care mi l-a lăsat citirea descrierii evenimentului. Se vorbeşte despre perioada secolului XIX ca fiind una a cavalerismului, a gentelmenilor cu principii şi eleganţă. Nimeni nu poate şti dacă a fost sau nu aşa, ne bazăm impresiile doar pe cărţi şi ecranizări, ceea ce ar putea fi foarte greşit, însă suprapunerea cu perioada de glorie a duelului s-ar putea să nu fie deloc întâmplătoare. Serios, gândeşte-te dacă ai mai înjura pe cineva în trafic ştiind că e posibil să te provoace la un duel după care te-ar paşte moartea. Sau dacă ţi-ai mai lasă câinele să-şi facă nevoile în mijlocul drumului şi ai trata cu nesimţire observaţia unui trecător, ştiind că te-ar putea provoca la un alt duel care ar putea avea aceeaşi finalitate mortală. Cred că perspectiva unui posibil duel te-ar face mult mai atent la limitele libertăţii personale. Expoziţia de la Palatul Suţu prezintă în premieră povestea ultimului duel din România, care a avut loc în anul 1898 la București. Duel care s-a finalizat, din nefericire, cu moartea unuia dintre participanți, Emanoil Lahovary. Pe locul unde acesta a murit se află astăzi un monument ridicat în anul 1903 de soția victimei, Zoe Suțu, în Piața Națiunilor Unite. Probabil singurul monument de acest fel din Europa! Expoziția mai prezintă, tot în premieră, costumul istoricului Nicolae Iorga, purtat în momentul asasinării sale din pădurea Strejnic, precum și trusa de duel care a aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dar și o alte corpuri delicte, care vin din zona subteranului social interbelic. Artefacte ale unor întâmplări, care avertizează și ne amintesc ce anume trebuie să vindecăm în viața orașului.
15 August – 2 Aprilie – Istoria circulației monetare în București și în împrejurimi
Proiectul Istoria circulației monetare în București și în împrejurimi organizat în cadrul Muzeului „George Severeanu” vine în întâmpinarea dorinţei celor dornici de a admira exemplare reprezentative care fac parte din trei colecţii aparţinând Muzeului Municipiului Bucureşti: Colecţia „Maria şi dr. George Severeanu” donată municipalităţii de medicul radiolog George Severeanu, pasionat colecţionar de antichităţi şi primul director al Muzeului Municipiului Bucureşti care are o pondere importantă de exponate numismatice; Colecţia Numismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti este constituită din aproape 40.000 de monede, provenind în general din cercetările arheologice desfăşurate de-a lungul timpului și Colecţia denumită convenţional Paranumismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti, reuneşte aproximativ 20.000 obiecte structurate pe mai multe subcategorii precum medalii şi plachete, insigne, decoraţii, sigilii, hârtii de valoare a căror valoare istorică pentru perioada modernă este incontestabilă.