Idei pentru Weekend 14-15 Noiembrie

noiembrie 11, 2015 în Evenimente de Alex

kinodiseea

13-27 Noiembrie – KINOdiseea

Festivalul internaţional de film pentru copii, KINOdiseea, a ajuns la cea de-a 7-a ediţie. El este principalul responsabil pentru reluarea Ideilor pentru Weekend începând cu săptămâna aceasta. M-a oprit în loc şi mi-a zis cu ochii încă roşii de la multele zile de plâns dezastrul că trebuie să continuăm, că a nu face nimănui bine blocajul ăsta şi doliul prelungit. Că trebuie să învăţăm lecţia şi să mergem mai departe în versiunea noastră îmbunătăţită, mai conştientă, mai atentă atât la drepturi cât şi la responsabilităţi. Mi-a zis că a renunţat la 2 din sălile propuse iniţial şi a ales să se desfăşoare doar în locuri care sunt în afara oricărui risc adică Cinema Studio, Cinema Eforie, Cinema Elvire Popesco şi Hollywood Multiplex. Alături de tradiţionalele premiere, filme de lungmetraj, animaţii şi scurt metraje, noutatea din acest an este reprezentată de inaugurarea unei noi secţiuni dedicate adolescenţilor – Teenagers in Focus. Vor fi peste 100 de premiere naţionale, 29 de filme de lungmetraj şi animaţii şi 80 de scurtmetraje. Unele proiecţii sunt gratuite, majoritatea costă 10RON, doar  la Multiplex, din ce am văzut costă puţin mai mult. Toate detaliile legate de program, filme şi bilete le găseşti pe link-ul de mai jos.

Sursă și detalii


urban masters

14 Noiembrie,  între orele 8.30-18 – Urban Masters

Acum vreo lună şi ceva am trecut pe la un eveniment similar, „doar aşa puţin… să vedem despre ce e vorba” şi am plecat în „stil smuls” după mai bine de 2 ore. A fost fascinant şi pentru mici şi pentru mari să vedem determinarea, curajul şi creativitatea unor puşti de vârste foarte diferite care fac spectacol din distracţia lor. Mai mult decât spectacolul m-a impresionat însă comunitatea pe care am descoperit-o acolo. Pentru că alături de puştanii „nebuni” erau părinţi şi prieteni care îi însoţeau şi susţineau, oameni cărora MC-ul le dedica o bună parte din contribuţia la performanţă. Acelaşi MC care vorbea într-un limbaj comun şi apropiat vârstei celor prezenţi despre valori şi principii pe care le găseşti în cele mai erudite scrieri şi care ţi-ai dori să reprezinte repere pentru viaţă oricui, mai ales a copiilor tăi. Aşadar sâmbătă pe parcursul întregii zile la Skateparc Herăstrău avem ocazia să-i vedem din nou pe nebunii tineri şi frumoşi care sfidează posibilul.

Sursă și detalii


love-is-in-the-art-i119231

13-15 Noiembrie,  între orele 10-19 – Love is in the Art

Prima ediție a evenimentului „Love is in the Art”, o celebrare a modului în care Dragostea se reflectă în diferitele domenii ale Artei va avea loc începând de vineri în mai multe locuri din capitală: Teatrelli, Green Hours, Teatrul de Comedie, J’ai Bistrot, Teatrul Ion Creangă, Club Control, Teatrul de Artă, La Scena. Love is in the Art este un eveniment unic în peisajul cultural bucureștean, aducând în fața publicului cele mai bune produse din dans, teatru, muzică, fotografie şi film, care îşi propun să celebreze iubirea în diversele ei forme. Este un eveniment pentru minte şi suflet, care încearcă să (re)aducă în atenţia publicului o serie de creaţii reprezentative pentru sfera artistică românească. Una dintre misiunile Love is in the Art este aceea de a promova tinerii artişti români aflaţi la început de drum, oferindu-le o rampă de lansare şi oportunități crescute de vizibilitate. Intrarea este liberă.

Sursă și detalii


bounty-fair

12-15 Noiembrie,  între orele 10-19 – Bounty Fair 1 an

Târgul acesta este o surpriză plăcută. Împlineşte 1 an de la prima ediţie şi a reuşit în anul acesta să devină o atracţie lunară. Este o combinaţie reuşită de loc cu farmec, ateliere creative, artişti care atrag în mod constant bucureştenii. La ediţia din acest weekend, care are loc tot la Casa Universitarilor, ne aşteaptă 10 ateliere care îşi propun să dezlănţuie spiritul creativ al participanţilor, 50 de artisiti care îşi târguiesc creaţiile, expoziţie foto şi tombolă cu premii. Intrare costă 5 lei de persoană. Copiii sub 14 ani au acces gratuit.

Sursă și detalii


targul de turism

12-15 Noiembrie,  între orele 10-18 – Târgul De Turism al României

Nu sunt un fan al târgurilor de acest gen în primul rând pentru că nu am răbdare să cercetez suficient ofertele tuturor expozanţilor. Aşa că mi se pare că e muncă în zadar, merg acolo, stau câteva ore, vorbesc cu o mulţime de agenţii, strâng o grămadă de oferte şi la final rămân cu îngrijorarea că am ratat-o tocmai pe cea mai faină. Aşa că prefer să nu merg. Pe de altă parte mulţi dintre prietenii celor 100 de locuri au pantofi cu chef de drum, mai multă răbdare şi mai multă pricepere decât mine, aşa că s-ar putea să găsească interesantă ocazia de a include acest târg de la Romexpo în programul lor de weekend.

Sursă și detalii


tur eminescu

14 Noiembrie,  între orele 11-13 – Tur Arhitectural în Zona Istorică Dacia – Eminescu – Polonă

Un nou tur ghidat de la Case de Epocă va avea loc sâmbătă în zona centrală pe arterele Dacia, Eminescu şi Polonă, una dintre cele mai distinse zone a Bucureştiului în care se concentrează o amplă proporţie de arhitectură istorică bucureşteană de calitate, în special în stilurile neoromânesc, aparţinând flamboaiantelor sale faze matură, de apogeu, (cum este imaginea din dreapta), sau târzie, împreună cu cel Art Deco şi Modernist. Cartierul Dacia mai cuprinde de asemenea clădiri în stil Mic Paris de o remarcabilă persoanlitate. Cei care au proiectat numeroase din aceste structuri făceau parte din generaţia de aur interbelică de arhitecţi români, printre ei Jean Monda sau Jean Burcus. Zona este în largă proporţie rezidenţială, cuprinzând un număr de ambasade şi consulate, iar de asemenea din cauza arhitecturii sale istorice şi a urbanisului elegant datând din primele decade ale sec. 20, considerată ca unul din districtele prestigioase ale capitalei. Turul costă 45 lei de persoană, iar rezervările se fac prin email la v.mandache@gmail.com.

Sursă și detalii


tur mosilor

15 Noiembrie,  între orele 11-13 – Tur Arhitectural în Zona Moşilor

Un alt tur ghidat de la Case de Epocă va avea loc duminică în zona Moşilor, una dintre cele mai pitoreşti zone ale vechiului Bucureşti, care a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în special după unificarea principatelor Ţării Româneşti şi Moldovei, una din consecinţele geopolitice ale Războiului Crimeei, ce de asmenea a liberalizat şi comerţul întregii regiunii de sub tutela otomană şi rusească. Zona este situată pe drumul spre Moldova ce începea în partea de nord est a mărginimii Bucureştiului, cunoscut ca „Drumul Mare” (de aici şi expresia „jefuit că la drumul mare”). Numele cartierului vine de la faimosul Târg al Moşilor ce se ţinea în afara hotarelor vechiului oraş, unde negustori şi ţărani din Moldova şi nord-estul Munteniei veneau cu bunurile şi produsele lor. Turul costă 45 lei de persoană, iar rezervările se fac prin email la v.mandache@gmail.com.

Sursă și detalii


sonoro

30 Octombrie – 16 Noiembrie – SoNoRo

Când ajungi la ediţia a zecea ştii sigur că nu mai trebuie să pierzi timp cu prezentarea. Iar festivalul SoNoRo a reuşit să se impună în rândul evenimentele cu ştaif ale capitalei. Ce-i drept a cam depăşit graniţele capitalei pentru că se organizează şi în Arad, Cluj şi Bistriţa, ba chiar a depăşit şi graniţele Europei, anul acesta organizându-se, ca parte din acest festival un spectacol la Carnegie Hall în New York. Acum, referindu-ne în special la weekendurile din Bucureşti îţi spun că vineri la 19.30 e concert la Palatul Cotroceni, sâmbătă la 19 la Institutul Cultural Român, iar duminică tot la 19 la Cercul Militar Naţional. Spectacolele se organizează în multe săli cu poveşti care de care mai frumoase, în aproape fiecare zi până pe 16 Noiembrie. Pentru program, detalii şi bilete accesează link-ul de mai jos.

Sursă și detalii


mesteri1315noiembrie

13-15 Noiembrie, între orele 10-18 – Târg cu meșteri și produse tradiționale

În curtea MȚR se organizează obişnuitul târg de weekend. Şi pentru că eu cred că orice motiv e bun să ajungi la MŢR iată şi unul. Creatorii populari veniți la acest eveniment expun o diversitate de țesături și costume tradiționale, ceramică pictată, icoane, covoare țesute la război, măști populare, obiecte din lemn pentru gospodărie, mic mobilier pictat, vase din sticlă prelucrată și ornată manual, genți din piele naturală cu motive tradiționale, îmbrăcăminte din lână împâslită, jucării din lemn și cosmetice din ingrediente naturale. Toate regiunile țării sunt prezente prin produse gastronomice specifice fiecăreia. Preparate maramureșene din carne de porc rasa Mangaliță, cârnați de Pleșcoi, păstrăv afumat de la Doftana, vin de Panciu, turtă dulce de Covasna, cozonaci bucovineni, poale-n brâu moldovenești, dar și prăjituri de casă, plăcinte și cornete boierești, pâine coaptă pe vatră, brânzeturi de capră și de oaie, murături și dulcețuri pe alese, diferite sortimente de miere, fructe și legume proaspăt culese, sunt doar câteva din bunătățile care vă așteaptă să le descoperiți gustul.  Intrarea este liberă.

Sursă și detalii


botanica

13-15 Noiembrie,  între orele 10-16 – Universul Violetelor

Grădina Botanică ne invită la „Expoziţia Naţională de Violete Africane şi alte Gesneriaceae – Universul Violetelor”. De data aceasta denumirea expoziţiei a fost aleasă pentru a sublinia varietatea enormă a violetelor africane în special, dar şi a familiei Gesneriaceae, cât şi pentru a celebra descoperirea apei pe planeta Marte, vizitarea lui Pluto şi a sateliţilor săi de către sonda New Horizon, şi alte evenimente legate de Cosmos. Va fi prezentată o gamă variată de violete africane, streptocarpusi, sinningii, episcii, kohlerii, primuline, aeschynantusi şi alte genuri ale familiei Gesneriaceae. Aici veţi putea admira soiuri deosebite cu flori în formă de stea, viespe, clopoţel, în două sau mai multe culori, cu petale ondulate, duble, bordurate, cu frunze creţe, pestriţe şi alungite, sute de hibrizi şi specii. Vedetele, de această dată, vor fi varietăţile de violete cu nume tematice: Astral, AE-Skorpion, Phobos, LE-Betelgeuse, RS-Saturn’s Ring, Optimara Space Violets şi alte minunăţii „cosmice”. Pe parcursul expoziţiei vor fi organizate workshopuri utile pentru operaţiuni întâlnite în creşterea violetelor, şi nu numai, vor fi oferite consultaţii, material săditor şi sfaturi pentru creşterea acestor plante.

Sursă și detalii


afismuzeepierdute

13-22 Noiembrie, între orele 10 -18 – Muzeele Pierdute

Suntem invitați la MȚR, în sala Tancred Bănățeanu pentru a vizita una dintre expozițiile de propagandă cele mai originale care s-au realizat în ultimii ani. Este vorba despre o expoziție cu mesaj social și politic. Peste 110 muzee din țară sunt afectate de fenomenul dramatic al retrocedărilor de sedii și colecții. Se știe faptul că, orașele fără muzee sunt orașe fără identitate, fără suflet. Investițiile în muzee ar putea schimba economia creativă a unui oraș. Cheile relansării acestora sunt acum la autoritățile statului care nu au găsit sau nu au căutat suficiente soluții alternative. Până atunci, muzeele zac depozitate în lăzi, sunt exilate în apartamente de bloc sau sunt aruncate în stradă, iar colecțiile sunt uneori negociate ca în piață. Doar acum mai poți vedea unele opere de artă cărora probabil mâine nu o să le mai afli urma… Aici mai avem ultima cheie care deschide mințile încuiate și minunile din muzee. Grigorescu, Ghiață, Ciucurencu, Bernea, Rosenthal, Biblia de la București și alte opere a 9 muzee și biblioteci din țară pot fi văzute acum sau poate nu…

Sursă și detalii


green bee

28 iulie – 30 noiembrie, între orele 10-18 – Nava Green Bee

Eu prevăzător zic aşa. Am aflat că s-a deschis Green Bee, farfuria zburătoare din Parcul Tineretului, de câteva luni şi tot zic că ajung cu băieţii pe acolo şi ce să vezi, tot nu ajung. Timp ar mai fi până la final de noiembrie, dar ştii cum zboară!? Aşa că dacă cumva ai vreo oră liberă eu zic să nu amâni pe ultima sută, cel puţin eu aşa am de gând să fac.

Nava Green Bee îi aşteaptă toţi copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani să vină în parcul Tineretului, zona Rozariu să înveţe cât de importantă este atitudinea noastră faţă de mediu şi un stil de viaţă echilibrat. Anul acesta aduce o serie de noutăţi şi provocări pentru copii, care vor învăţa lucruri interesante despre ecologie. De asemenea, sub îndrumarea unor specialişti în bucătărie şi nutriţie, prin implicarea în activităţi distractive de gătit sau nutriţie, vor afla şi care sunt beneficiile unui stil de viaţă sănătos şi echilibrat. Intrarea este gratuită.

Sursă și detalii


astronomie la palatul sutu

14 Noiembrie, începând cu ora 19 – Câte stele sunt pe cer?

Veste bună, începând din Octombrie Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Şuţu îl găzduieşte din nou pe Adrian Şonka. Ţi-am povestit despre el odată cu Observatorul Astronomic pe care l-am descoperit cu ocazia unei prezentări de astronomie. Acum, din fericire, Observatorul este închis pentru renovările de care avea atât de mare nevoie. Partea mai puţin bună este că întâlnirile de sâmbătă seară cu Adrian Şonka nu mai aveau unde să se ţină. Însă universul (dacă nu el atunci cine!?) m-a făcut să-l redescopăr printre evenimentele organizate la Palatul Şuţu. Şi te invit, cu foarte mare bucurie şi încredere să mergi să descoperi astronomia în cel mai distractiv şi relaxat mod cu putinţă. Cred din toată inima că un subiect atât de complicat şi serios ca o călătorie prin univers are nevoie de o provizie sănătoasă de voie bună. Prezentarea constă în vizualizarea (și conștientizarea) numărului enorm de stele care se află în Univers. Pentru a ilustra acest fapt se va folosi un program de astronomie și baze de date cu observații astronomice reale. Prezentarea este o proiecție pe întuneric, însoțită de explicații live. Participanții vor vedea cum arată cerul văzut cu ochiul liber și prin telescop, dar și o colecție de obiecte observate până în prezent de astronomi.. Preţul unui bilet este 5 lei.

Sursă și detalii


ateliere MTR

14 Noiembrie, începând cu ora 10 – Ateliere de Creativitate la MȚR

La MȚR sunt organizate în fiecare sâmbătă trei ateliere pentru copii.

Pictură pe sticlă (10.30-11.30), pe spatele sticlei mai bine zis. O tehnică veche ce, odată învățată, te poate înnoi. Nu numai pe tine, ci și pe cei pe care–i iubești. Țăranul român a început să picteze icoane pe sticlă după ce bisericile au fost golite de stăpânitor. La acest atelier încercăm să ne aducem aminte, să ținem aproape o lume sfârșită de timp, dar plină de ziceri. Zicem și zugrăvim sfinți, balauri, zmei triști, babe, frunze, ierburi dulci și jucării bune de visat. Pentru maxim 6 copii de la 7 ani. Informații și înscrieri la telefon: 0726.237.376 – Bogdan Herăscu

Atelierul de sunet (12-12.50), are ca scop dezvoltarea percepției auditive a copiilor și familiarizarea lor cu instrumentele muzicale. Totodată, punem un accent puternic pe îmbogațirea abilităților de comunicare a acestora. Cursul are o abordare liberă asupra sunetului, urmărind în mod esențial dezvoltarea creativității. Vom povesti despre câteva instrumente tradiționale – cobză, fluiere, buhai, drâmbă, gong, iar apoi ne vom imagina și vom construi propriile noastre instrumente. Construcția instrumentelor va avea la bază metoda reciclării. Număr maxim de participanți: 7. Informații și înscrieri la telefon 0721 797 878, email atelieredesunet@gmail.com, Sașa Liviu Stoianovici.

Atelier de țesături, croitorie și cusături (10-18) Cusături după modele vechi și țesut. În atelierul de croit, cusut, țesut învățăm cât se poate despre fire și țesături. Ne întâlnim cu diferite materiale și aflăm pentru ce sunt bune spre folosință, cum se alătură două sau mai multe materiale și pe ce criterii; cum se comportă materialele textile. Croim după tipare tradiționale și împodobim piesele de îmbrăcăminte obținute. Învățăm să țesem la războiul orizontal și cel vertical. Aflăm cum se alătură culorile și descifrăm motivele tradiționale. Cine este interesat de problemele tehnice, poate afla cum ajung lâna, inul și cânepa fir; de asemenea, despre colorarea/vopsitul natural. Informații și înscrieri la telefon: 0722.798.284 – Lidia Stareș

Sursă și detalii


artantipa

14 Noiembrie, începând cu ora 10 – Lupii din pădure

Muzeul „Grigore Antipa” vă invită să-i aduceți pe cei mici la o întâlnire cu Arta în cadrul atelierelor Art Antipa. Atelierele sunt un mod distractiv de a petrece timpul liber, fiind în același timp și o modalitate de a dezvolta creativitatea, ingeniozitatea, simțul estetic și spiritul de observație al copiilor. Grupe de vârstă: 4-7 ani (între 10–11.15), 8-14 ani (11.30 -13). Costul participării la un modul de 4 ședințe (pe parcursul unei luni) este 160 ron/participant, iar pentru o ședință este de 50 ron/participant. Înscrierea participanților se poate face prin email info@antipa.ro sau la telefon 021.305.60.31. Înscrierile prin e-mail au prioritate.

Sursă și detalii


Mari Constructori

14 Noiembrie, începând cu ora 12 – Libelula

Muzeul „Grigore Antipa” și e² Young Engineers vă invită să participați la un program educațional de succes, dedicat preșcolarilor. Programul „Marii Constructori” încurajează gândirea creativă, lărgește orizontul cunoașterii și oferă cunoștințe despre lumea viețuitoarelor sălbatice, transporturilor, spațiului cosmic, precum și despre fenomenele naturale și principiile de bază ale fizicii. Înscrie-l pe cel mic la un program de educație care utilizează aplicații teoretice și practice distractive. Prin intermediul poveștilor interesante, experimentelor incitante și modelelor de construcții care utilizează piesele K’nex, copilul tău își va dezvolta aptitudinile motorii, dar și de socializare și de exprimare. Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani. Durata medie a unei lecții este de 45 minute. Costul participării la un modul de 4 ședințe (pe parcursul unei luni) este 180 ron/participant, iar pentru o ședință este de 50 ron/participant. Taxa de participare se achită integral la sediul muzeului, cu cel puțin trei zile înainte de începerea modulului. Înscrierea participanților se poate face prin email info@youngengineers.ro, sau la telefon 0742.102.633, în limita a 12 locuri/grupă.

Sursă și detalii


holy moly

15 Noiembrie, începând cu ora 11 – Creații și creaturi din conuri de brad

Muzeul „Grigore Antipa” ne așteaptă duminica să-i aducem pe cei mici la Atelierele de creație cu imaginație Holy Molly. Chiar dacă pleci la drum cu materiale puține, dar cu sclipici din abundență… cu Holy Molly poți face orice îți propui. Tot ce-ți trebuie e puțin entuziasm și un dram de încredere. Din aţe, lipici, sclipici, nisip și hârtie, precum şi cu ajutorul crenguţelor şi al frunzelor culese de prin grădini şi parcuri, vom inventa cele mai năstrușnice creaţii care ne vor împodobi camerele şi zilele. Atelierele se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 9 ani. Înscrierea copiilor se face prin e-mail: info@antipa.ro, nejucam@holymolly.ro, sau la telefon 021.305.60.31, în limita a 15 locuri/grupă. Taxa de participare este de 50 lei/participant/ședință.

Se întorc Dodi şi Roni la Muzeul Antipa cu o nouă prezentare pe limba celor mici. Simpaticul ursuleț Dodi și vorbărețul lui prieten Roni îi așteaptă pe copiii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani, la o nouă conferință despre animalele care trăiesc în pădurile temperate ce oferă hrană şi adăpost pentru numeroase vieţuitoare, cum ar fi: lupul, vulpea, căprioara, mistrețul, jderul, veverița, pisica sălbatică, viezurele, etc. Interactive și bogate în informații accesibile, conferințele îi poartă pe copii prin fascinanta biodiversitate a Pământului. Taxa de participare este de 10 lei/copil și 20 lei/adult. Înscrierea participanților se poate face în limita a 50 de locuri, pe e-mail: info@antipa.ro, sau la telefon: 021.305.60.31

Sursă și detalii


un-voiaj-parfumat-i118324

22 Octombrie – 15 Decembrie 2015 – Un voiaj parfumat

Muzeul Naţional de Geologie continuă seria colaborărilor cu alte muzee din România, prin organizarea de expoziţii temporare cu un mare impact pentru publicul larg. Împreună cu partenerul Muzeul Parfumurilor, vă propunem începând cu 22 octombrie 2015, să ne însoţiţi într-o călătorie fascinantă… “Un voiaj parfumat” în lumea istoriei, a recipientelor din cristale înnobilate cu pietre semipreţioase, a istoriei parfumeriei. Expoziţia permanentă a muzeului va fi completată de “cea mai mare expoziţie de sticle de parfum din România”. Peste 500 de sticle de parfum cu o deosebită valoare istorică şi nu numai, dintre care amintim parfumul Reginei Maria, păstrat într-un recipient din cristal Baccarat “Houbigant – Mon Boudoir 1918” , Lubin – Eau de Toillete 1820 – Creat pentru Pauline Bonaparte sau Molinard – habanita 1921 – Cristal Lalique Cel mai persistent parfum din lume.

Sursă și detalii

curtea domneasca

19 Septembrie – 31 Decembrie – Curtea Domnească. Șase secole de istorie

Curtea Domnească Veche organizează expoziția intitulată: ,,Curtea Domnească. Șase secole de istorie”, cu prilejul împlinirii a 556 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului. Expoziția își propune să prezinte vizitatorilor etapele principale ale devenirii Curții Domnești din București, pornind de la fortăreața de secol XIV, continuând cu cetatea lui Vlad Țepeș și Palatul din vremea lui Mircea Ciobanul și încheind cu perioada de glorie din vremea lui Constantin Brâncoveanu. Sunt consemnate mărturii ale celor care au fost în vizită la Curtea Domnească din București, cu ajutorul cărora ne putem imagina cum arăta acest complex domnesc, într-o încercare de a suplini lipsa unor planuri, hărți sau desene privind acest loc. Este prezentat şi momentul în care vestigiile importante ale Capitalei noastreau fost scoase la lumină grație cerectărilor arheologice de la mijlocul secolului trecut.

Sursă și detalii


falsuri monetare

12 August 2015 – 29 mai 2016 – Falsuri Monetare 

Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Şuţu ne propune o scurtă istorie a falsificării emisiunilor monetare, începând din antichitate şi ajungând în anul 1947. Expoziţia este organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. Cu problema falsurilor monetare s-a confruntat întreaga societate indiferent de perioada istorică, pe de o parte din cauza unei manipulări a valorii, chiar de către autorităţi în scopul obţinerii unor importante surse de venit prin scăderea titlului metalului preţios sau a greutăţii (acest sistem fiind utilizat de unele state, ale căror suverani vedeau în monetării importante surse de venituri ce puteau fi obţinute rapid), fie din cauza unor ateliere clandestine.

Sursă și detalii


afis-expo-radiografia-unei-lumi-disparute-mnir

13 mai – 31 decembrie, între orele 10-18 – Radiografia unei lumi dispărute

MNIR organizează expoziţia temporară de arheologie interactivă şi exploratorie intitulată „Radiografia unei lumi dispărute. Privind înapoi spre trecut: Sultana-Malu Roşu, o aşezare preistorică de acum 6 000 de ani”. Expoziţia dezvăluie publicului, istoricul unuia dintre cele mai cunoscute situri preistorice din România. Situl se află pe Valea Mostiştei, fiind prima aşezare de tip tell cercetată în mod ştiinţific încă din anul 1923. Descoperirile excepţionale realizate de-a lungul timpului pe acest sit, de către arheologii muzeului precum şi rezultatele proiectului Arhitectură & Arheologie Experimentală (2010-2014) vor fi integrate în această expoziţie, sub forma unei radiografii asupra trecutului, asupra comunităţilor umane de acum 6000 de ani şi a modului de viaţă de atunci. Întreaga expoziţie se bazează pe interacţiunea dintre poveste, spaţiu vizual şi oameni permiţând vizitatorului să călătorească în trecut printr-o experienţă multisenzorială, pentru a afla şi a înţelege modul de viaţă, ritualurile şi obiceiurile populaţiilor preistorice de acum 6000 de ani.

Sursă și detalii

Un articol din seria Idei pentru Weekend in Bucuresti

Ți-a plăcut? Spune și altora: