Sens Pozitiv se alătură ediției din 2018 a festivalului One World Romania în inițiativa „Adoptă un Documentar”, adoptând filmul „Așteptând soarele” din secțiunea „Învăţ şi dezvăţ”.
I se spune „Satul însorit”. E de fapt o comunitate dezvoltată de o fostă gardiană de închisoare fără sprijinul statului chinez. „Bunica Zhang”, cum o strigă copiii, îi adună pe minorii rămași pe drumuri după condamnarea părinților la moarte sau la ani grei de închisoare și le oferă un adăpost. Filmat pe parcursul a doi ani de observare atentă și caldă a mai multor copii de diferite vârste, „Așteptând soarele” dezvăluie straturile succesive de duritate și delicatețe ale acestei lumi în care fiecare copil, maturizat prea abrupt după abandon, încearcă să uite ceva: ani de violență domestică, o crimă, o casă în care simte că nu se mai poate întoarce. Dincolo de circumstanțele traumelor individuale, filmul acumulează o seninătate paradoxală: până la urmă, toți copiii reînvață să privească spre viitor și fiecare, în felul său, așteaptă soarele.

Trailer: https://youtu.be/PUfGeks0nXQ
Descriere: http://oneworld.ro/2018/l/ro/ateptnd-soarele-392/
Proiecții: Miercuri, 21 martie, 18:00, Cinema Muzeul Țăranului | Duminică, 25 martie, 21:30, Elvire Popesco
Experienţa vizionării documentarelor #OWR11 se recomandă tuturor celor care sunt interesaţi de parcursul societăţii actuale. Vă așteptăm la film!
Detalii
Organizator