Casa Memorială “Tudor Arghezi – Mărţişor”

Știi tu cine a fost Tudor Arghezi? A fost prima întrebare pe care ghida i-a adresat-o celui mai mic. Din spatele celor cinci anișori s-a auzit un “nu” timid și parcă conștient de importanța adevărului pe care trebuia să-l recunoască. Iar curajul i-a fost răsplătit fiindu-i prezentate pe rând camerele primului etaj al casei Mărțișor, casă în care poetul a trăit cea mai mare parte a vieții. Peste tot sunt expuse lucruri care i-au fost trebuincioase lui și familiei, multe dintre ele fiind însoțite de tot felul de povestioare și legături cu textele arhicunoscute din manualele școlare. Desigur, Zdreanță a fost unul din personajele principale ale poveștilor spuse foarte prietenos de doamna care ne-a însoțit în vizitarea casei lui Ion M. Theodorescu.

Casa poartă cu mândrie numele străzii pe care este construită, de care în realitate o desparte o livadă de cireși cu dimensiuni de invidiat, alături de care pășești pe un drum privat destul de lung. Îți spun asta ca să nu fii descurajat(ă) atunci când nu găsești nimic, după ce intri din stradă pe poarta veche care nu iese cu mare lucru în evidență. Curaj! Și atenție la clanță, să nu rămâi cu ea în mână. Nu pune la suflet nici lătratul isteric al câinilor din curțile învecinate. Ești pe drumul cel bun către casa celui cunoscut sub pseudonimul Tudor Arghezi. Poet, în cea mai mare parte, prozator și dramaturg ocazional, pamfletar în restul timpului Arghezi a fost un personaj controversat, artist până în măduva oaselor. Hulit de unii precum Iorga, ridicat în slăvi de alții, ca Lovinescu, impactul lui în literatura românească este de netăgăduit.

Atunci când vizitez însă o casă memorială îmi doresc să aflu mai mult decât ceea ce am învățat la școală, îmi doresc să cunosc omul din spatele operei literare, acele detalii care i-au alcătuit viața în afara celor câteva mii de cuvinte pe care le cunoaște publicul larg. O vizită la Casa Mărțișor este o ocazie bună pentru a începe să-l cunoști pe omul Ion M. Theodorescu care se ascunde în spatele lui Tudor Arghezi. Dar… este insuficientă. E nevoie de niște studiu individual pentru că ghidajul se limitează la poveștile pentru copii. E drept că noi am fost cu copiii, prin urmare aprecierea mea este limitată în acest context.

Studiul meu individual m-a condus la descoperirea unui om cu cu un destin de poveste. Nu voi scrie aici biografia lui Arghezi pentru că textul ăsta își propune doar să te inspire să-i vizitezi casa memorială, însă vreau să-ți stârnesc curiozitatea, astfel încât vizita să-ți fie mai  de folos. O primă informație interesantă mi s-a părut faptul că această casă generoasă cu aproape 20 de camere a fost finalizată cu un ajutor la fel de generos primit de la Regele Carol II. Arghezi a ajuns în situația de a-i cere ajutorul regelui datorită unei alegeri pe care a făcut-o în perioada primului război mondial. A pariat pe germani, mai degrabă de frica rușilor, însă a pierdut. Asta l-a dus în închisoare alături de alți germanofili și i-a făcut praf reputația, deși a fost grațiat după un an. A încercat să-și revină făcând jocul diverselor partide politice ajunse pe rând la putere în perioada interbelică și și-a folosit talentul de pamfletar pentru a ataca tabăra adversă. Însă datoriile au crescut, iar finalul lui 1930 l-a găsit într-o situație destul de disperată. Regele artiștilor, Carol II, l-a acceptat sub aripa lui protectoare și alături de ajutorul financiar care a închis toate datoriile și care a contribuit la finalizarea casei Mărțișor, au venit și alte beneficii care i-au adus lui Arghezi consacrarea artistică.

Regele însă n-a rămas suficient timp pe aici, așa că Arghezi a ajuns din nou în necaz, rezultat al spiritului critic, de data aceasta antifascist, materializat printre altele, printr-un limbaj mai mult decât “colorat” în pamfletul “Baroane” adresat ambasadorului german la București. Rezultatul evident a fost încă o perioadă de închisoare urmată de o alta lungă de marginalizare artistică în care cu greu i s-au mai publicat texte. Iar acestea, chiar și așa puține, au avut un puternic mesaj anti-comunist și i-au adus o critică rămasă în istorie prin articolul din Scânteia “Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei” care l-a îngropat complet aproape zece ani.

Însă Arghezi a ajuns să trăiască 87 de ani, unii dintre cei mai agitați ani ai istoriei acestei țări, printr-o capacitate de adaptare formidabilă și a reușit să-și găsească un nou sponsor în persoana lui Gh. Gheorghiu Dej, al cărui regim l-a lăudat în scrierile de după jumătatea anilor ’50. Astfel, Arghezi a devenit unul din poeții protejați ai regimului comunist, membru al Academiei Române, poet național cu o notorietate de invidiat. La moartea sa, în 1967, a fost îngropat în curtea din fața casei alături de soția sa Paraschiva beneficiind de funeralii naționale.

Povestea lui Arghezi este plină de multe alte detalii interesante. Trage ce concluzie vrei tu, însă fă-o după ce vei fi vizitat Casa Mărțișor. Vine primăvara și în curând înfloresc cireșii. Cireșii care se spune că au reprezentat singura sursă de venit a familiei poetului în mulți dintre anii grei prin care au trecut.