Ateneul Roman

iunie 19, 2014 în URBANE de Alex

De trei zile mă tot străduiesc să ajung la Ateneul Român. Mă uit la albastrul superb al cerului, spălat bine de ploile dese din ultimul timp și mi-l imaginez fundal pentru clădirea Ateneului. Mă și văd cum fac fotografia din grădina verde, poate chiar înflorită. Și absolut întâmplător, chiar atunci, câțiva porumbei se vor ridica spectaculos către cer. Și cu gândul ăsta…

Prima zi trece într-o pădure, noi urcați pe copaci și țânțarii urcați pe noi. Distracție, aventură, prieteni, deci prima zi trece bine.  A doua zi mergem la ferma de care celor mici li s-a făcut dor. Din nou distracție, aer curat, mâncare sănătoasă și prieteni, deci clar și asta trece bine. A treia zi bicicletele își cer dreptul să iasă la plimbare. Ce om să fi să refuzi bicicletelor acest drept după două zile cu vreme superbă!? Și uite așa, simt cum îmi scapă timpul printre degete și nu ajung la Ateneu.

Noroc cu îngerul meu salvator care, după prânz, îmi dă papucii și mă expediază de acasă. Pun repede mâna pe aparatul „cel bun”, doar am de tras un cadru serios. La fel de repede iau mâna de pe el pentru că nu mai are baterii, așa că mă mulțumesc cu aparatul cel mic, care merge încărcat și la bricheta mașinii și… pe cai. Ies din grajd cu caii și ce să vezi!? Cerul meu albastru și-a luat cortină de nori și se joacă de-a uite-o, nu-i. Mă agăț de speranță și îmi văd de drum. Ajung, leg caii și prima privire spre Ateneu îmi este udată din plin cu stropi de ploaie. La fix, ca să împrospăteze culoarea cerului și să iasă fotografia exact ca la manual.

…după 15 minute…

Deci, cer albastru avem, grădina înverzită este, flori ok, Ateneul e la locul lui, porumbeii lipsesc, dar pe vremea asta pot să-i înțeleg. Mă așez în câteva locuri, una, două, cinci, nouă… și la final dau vina pe aparat. Ehei, altă viață era dacă luam deselereu’. Ăsta mic e clar stricat pentru că nu scoate decât cel mult imaginea de pe vederile acelea vechi cu Ateneul. Iar acelea erau mai frumoase pentru că aveau și trandafiri. Hmmm… și rămân așa pe gânduri la poarta Ateneului. Norocul meu că la cei aproape 128 de ani pe care îi are, nu poate fi considerată nouă, ceea ce mă salvează de penibil.

Cu planul fotografic eșuat și cu ochii la minunăția asta de clădire mă întreb ce-i de făcut. Ce grozav ar fi dacă s-ar putea vizita. Chiar așa, oare se poate vizita? Din căutările mele pe net cea mai apropiată formă de vizitare, alta decât la un spectacol, este un tur virtual. Inițial m-a cam dezamăgit opțiunea asta, însă „pășind” cu atenție prin turul virtual am ajuns la concluzia că este excelent realizat și am găsit acolo câteva perspective pe care altfel nu le-am avut. De exemplu, n-aș fi ajuns în interiorul orgii, sau în balcoane, în atelierul lutier, sub și pe cupolă și așa mai departe. Chiar și vestita frescă este mai ușor de urmărit și nici nu mi-a lăsat dureri de ceafă ca altădată.

Deși bun, un tur virtual este cel mult o soluție de compromis. Ba chiar am convingerea că, a crea posibilitatea de vizitare ar aduce Ateneului o sursă de finanțare care l-ar putea ajuta să întrerupă sloganul centenar „Dați un leu pentru Ateneu”, slogan care a ajutat la construcție și două renovări majore. Citind acolo pe bancă despre Ateneu mi s-a părut interesant să aflu că prima renovare a fost necesară după bombardamentul din ’44, iar a doua după Revoluție.

Construită în 1886-1888, cam la marginea Bucureștiului, spre nemulțumirea cetățenilor vremii, pe fundația deja turnată a unui manej, clădirea Ateneului Român este o bijuterie de familie a României, nu doar a Bucureștiului. Indiferent dacă o poți admira doar din afară sau dacă ai ocazia să-i pășești superbele podele pentru a te bucura de interiorul excepțional, ea este o destinație obligatorie în București.

Chrome Legacy Window 18-Jun-14 101544 PM

Ți-a plăcut? Spune și altora: